”Marea Unire și cei 140 de ani de relații diplomatice și culturale româno-turce” de Urfet Șachir

334
Prof. Urfet Șachir
Prof. Urfet Șachir

Filiala UDTR Mangalia, Comisia de Cultură, în colaborare cu Școala Gimnazială ”Gala Galaction”, a sărbătorit, azi, 30 noiembrie 2018, ora 10, la sediul filialei trei evenimente de importanță națională: Centenarul Marii Uniri (1918 – 2018), 140 de ani de relații diplomatice și culturale româno-turce (1878 – 2018) și ”Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”.

Au conferențiat profesorii coordonatori: Urfet Șachir, dr. Roxana Sandu, Gabriela Ioniță și prof. Mariana Marin.

Participanți: elevii claselor a VI-a B, a VII- a A și a VII-a B, membri ai filialei UDTR Mangalia

Organizator: prof. Urfet Șachir, președintele Comisiei de cultură a filialei UDTR Mangalia.

Lucrările evenimentelor au fost deschise prin intonarea Imnului Național și prezentarea semnificației fiecărei sărbători în parte. Au fost expuse lucrări de către profesorii de specialitate, iar elevii au prezentat desene și colaje tematice. Au recitat de asemenea poezii patriotice în limbile română și turcă. Comisia de Cultură a Filialei UDTR Mangalia a recompensat cu diplome de onoare cele mai bune lucrări. La secțiunea ”Recitarea unei poezii patriotice bilingve”, au fost recompensați următorii elevi:

Mahmudie Aylin, cls. A VI-a B – cu poezia ”100 de ani România” / ”100 yıl Romanya”, creație proprie – premiul I;

Yalcin Sercan, cls. A VII-a A – cu poezia ”Azi e sărbătoare” / ”Bugün bayramdır”, autor Urfet Șachir – premiul I.

În cadrul acestor importante evenimente, am prezentat deosebitele articole tematice și un fragment din piesa de teatru intitulată ”Visul Unirii” de Pușa Roth, din primul număr în format tipărit al Revistei culturale LEVIATHAN, dedicat Centenarului Marii Uniri. O revistă de o eleganță rară, care a debutat sub cele mai bune auspicii, impresionând auditoriul.

Bunicul: Dragii mei, vreau doar să vă spun un lucru esențial ca să înțelegeți dimensiunea și importanța acestui eveniment. Pe 1 decembrie 1918, au participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia 1228 de delegați aleși ai românilor «din Transilvania, Banat și Țara Ungurească». Ei au votat Rezoluția Unirii ce «decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. (”Visul Unirii” de Pușa Roth, fragment).

”În data de 17 octombrie 1933, cu ocazia vizitei ministrului extern român Nicolae Titulescu la Ankara, România și Turcia semnează Tratatul de prietenie, de neagresiune și arbitru. […]

La o sută de ani de la Marea Unire, relațiile dintre Turcia și România au evoluat într-un ritm constant.” (”140 de ani de relații diplomatice și culturale româno-turce” de Urfet Șachir, revista Leviathan, nr. 1, octombrie  – decembrie 2018).

Arhiva rubricii Traditiones de Urfet Șachir

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.