Mașina de scris

1085
inventarea masinii de scris

fila de calendar rubrica leviathan.roSe împlinesc 190 de ani (23 iulie 1829) de când inventatorul american, William Austin Burt (1792 – 1858) din Mount Vernon, Michigan, primea patentul pentru invenţia sa, maşina de scris. Cu toate acestea, nu există doar o persoană căreia să-i fie atribuită inventarea maşinii de scris în forma sa standard, fiind numeroşi inventatorii care au pus bazele apariţiei acestui aparat. Printre cei care au realizat dispozitivul se numără Henry Mill, Pellegrino Turri şi William Austin Burt. Chiar dacă perioada sa de glorie a apus deja, maşina de scris se numără printre cele mai importante invenţii ale lumii moderne, mai ales pentru că stă la baza procesului de comunicare, iar acest lucru se întâmpla încă din secolul al XVIII-lea. Maşina de scris, dispozitiv mecanic care e folosit pentru dactilografierea textelor, a fost reinventată în toate formele şi mărimile de aproape 52 de ori. Momentul de vârf al maşinii de scris a fost în anii ’50, când media de vânzări a atins în SUA 12 milioane de unităţi. În aprilie 2011, Godrej and Boyce, ultima companie care mai producea maşini de scris, şi-a închis fabrica din Mumbai, India, reprofilându-se.

La 6 ianuarie 1714, inginerul englez Henry Mill a brevetat pentru prima oară o mașinărie ce putea să imprime literele una după alta. Prima mașină de scris funcțională a fost inventată de către Pellegrino Turri, în 1808, pentru a veni în ajutorul persoanelor oarbe. Pastorul danez Rasmus Malling Hansen, în 1870, a prezentat publicului ”globul de scris”, ce semăna mai degrabă cu o pernă mare de ace. Mașina a fost ulterior transformată într-un produs comercial. Hansen a testat mai multe poziții ale literelor pe o tastatură din porțelan, pentru a determina aranjamentul ce să faciliteze scrisul și să îl facă mai rapid decât cel de mână.

Prima mașină de scris comercială a fost brevetată în 1868, din dorința inginerului mecanic american Christopher Latham Sholes de a produce invenții pentru a îmbunătăți soarta omenirii. Sholes meșterea la o mașină care să imprime automat numărul paginilor din cărți, când i s-a sugerat că ar putea încerca o construcție mai complexă, ce să poată imprima toate literele alfabetului. El și-a extins creația folosind la bază un vechi telegraf, căruia i-a adăugat taste pentru tot alfabetul. Patentul Sholes & Glidden a fost vândut pentru 12.000 dolari, deoarece Sholes a refuzat să o mai folosească sau să o recomande pentru utilizare.

Din 1980, procesoarele de text și computerele au înlocuit majoritatea mașinilor de scris din Occident, ultimele mai fiind folosite la scară largă de populațiile sărace din fostul spațiu sovietic, Africa și din America Latină. Cele mai importante ori cunoscute mărci de mașini de scris sunt următoarele: E. Remington and Sons, IBM, Imperial Typewriters, Oliver Typewriter Company, Olivetti, Royal Typewriter Company, Smith Corona, Underwood Typewriter Company, Adler Typewriter Company și Olympia Werke.

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.