„Mult prea utilul săpun” de Pușa Roth

103
istoric sapun pusa roth leviathan

istorii și istorioare rubrica de pusa roth logo leviathan.roMă uitam pe internet la săpunuri şi aş fi vrut să cumpăr cât mai multe, cu diverse mirosuri, săpunuri naturale cu scorţişoară, cimbru, merişor, lămâie, cocos, levănţică şi câte şi mai câte amestecuri că nu ştii cu ce să te speli ca să miroşi cât mai frumos. Mi-am adus aminte cum făcea bunica săpun, apoi mama care preluase şi ea obiceiul de a face săpun de casă. Nu am putut rezista tentaţiei şi am încercat şi eu să fac săpun la fel ca bunica şi ca mama, deşi am folosit cantităţi mici, de teamă că o să ratez produsul final. Grăsime, sodă caustică, apă şi… pelin. Am mai pus câteva flori, aşa, de răsfăţ, şi am făcut săpun. Nu arăta grozav, dar mirosea a proaspăt, ceea ce m-a determinat să uit de maşina de spălat şi să trec la tehnica veche: cea a spălatului cu mâna. Asta de dragul săpunului făcut de mine!

A făcut bunica săpun, a făcut şi mama, am încercat şi eu, dar cine oare a inventat acest minunat ingredient, atât de necesar în viaţa de zi cu zi? Se spune că cea mai veche atestare documentară despre fabricarea săpunului datează din anul 2800 î.Hr. şi provine din vechiul Babilon. A fost găsit îngropat în pământ un cilindru ceramic, inscripţionat cu detalii despre fierberea grăsimii şi a cenuşii care conţinea o substanţă similară săpunului. Un document egiptean din domeniul medicinii, datând din 1500 î.Hr., cunoscut sub numele de Papirusul lui Ebers, descrie o substanţă asemănătoare săpunului, realizată prin combinarea uleiurilor cu anumite săruri alcaline şi folosită pentru spălat şi tratarea unor boli ale pielii.

Legenda spune că denumirea de „săpun” vine de la locul numit „Muntele Sapo” din vechea Romă, unde grăsimea provenită de la sacrificarea animalelor se amesteca cu cenuşă şi curgea spre râu, atunci când ploua. Femeile care spălau rufe în râul Tibru au observat că acest amestec le curăţa rufele mult mai bine decât numai cu apă.

Veloso Salgado, Claudius Galenus (Galen), 1906
Veloso Salgado, Claudius Galenus (Galen), 1906

Romanii aveau cunoştinţe despre fabricarea săpunului, confirmate pe de o parte prin descoperirile de la Pompei, iar pe de altă parte prin prima menţionare documentară despre spălarea corpului cu săpun, datorată doctorului Galenus (n. 129–d. 200 sau 216), ultimul mare medic al antichității. Considerat unul dintre fondatorii anatomiei și farmacologiei moderne, Galen a efectuat mai multe operații îndrăznețe, cum ar fi cele asupra ochiului și creierului, operații ce vor fi reluate abia în zilele noastre, deci două milenii mai târziu!

Dintre popoarele antice, romanii şi egiptenii erau cei mai pretenţioşi cu igiena corporală, la egipteni existând şi o motivaţie religioasă. Ei considerau că un corp murdar exprimă lipsa de smerenie în faţa zeului, chiar dacă sufletul este curat. Se spălau cu săpunuri din argilă amestecată cu cenuşă, care aveau o putere mare de curăţare a pielii, iar pentru un miros plăcut, după spălare, foloseau uleiuri cu diferite arome. Herodot spunea despre egipteni că dădeau mai multă importanţă igienei decât aspectului exterior.

Căderea Romei a însemnat intrarea în întunecatul Ev Mediu, când s-a înregistrat un declin substanţial în folosirea săpunului pentru igiena personală. Popoarele au fost decimate de ciuma izbucnită în timpul domniei lui Justinian. Lipsa igienei a dus la înrăutăţirea situaţiei, generând răspăndirea molimei. În perioada Evului Mediu, mulți se temeau că îmbăierea corpului prea des – mai mult decât o dată pe lună sau, în unele religii, mai mult decât o dată pe an – ar fi periculoasă pentru sănătate, dacă nu chiar fatală!

Săpunurile pe bază de ulei de măsline produse în Spania, Italia şi în sudul Franţei erau de o calitate superioară celor fabricate din seu, în Anglia şi nordul Franţei. Aceste săpunuri erau adecvate spălării textilelor, iar cele pe bază de ulei de măsline erau preferate pentru igiena personală.

Nicholas Leblanc
Nicholas Leblanc

În 1791, chimistul francez Nicholas Leblanc a patentat fabricarea sodei calcinate din sulfatul de sodiu (denumit şi sarea lui Glauber), care era obţinut din sarea obişnuită. Acest procedeu oferea posibilitatea producerii unei cantităţi mari de sodă calcinată de calitate, singurul neajuns al formulei descoperite de Leblanc fiind cantitatea mare de produşi secundari toxici. Douăzeci de ani mai târziu, chimistul belgian Ernest Solvay a descoperit un procedeu prin care hidroxidul de sodiu (NaOH) putea fi produs prin acţiunea unui electrod asupra apei de mare (Na + H2O), iar produsul secundar avea doar un singur atom de hidrogen. Acest lucru însemna o sursă ieftină şi curată de leşie pentru producătorii de săpun.

În Franța și Anglia taxele pentru săpun din perioada imediat următoare războaielor napoleoniene erau atât de ridicate, încât populația s-a văzut nevoită să-și producă propriul săpun.

Baronul Justus von Liebig, un chimist german, a mers până acolo încât a afirmat că averea unui popor și gradul său de civilizație pot fi judecate în funcție de cantitatea de săpun consumată!

Abia pe la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX s-a dat o atenţie mai mare igienei, curăţenia personală fiind considerată benefică atât pentru sănătatea fizică, cât şi pentru cea mentală.

Izbucnirea Primului Război Mondial a însemnat o creştere fără precedent a cererii de săpun, cerere pe care manufacturierii n-o mai puteau acoperi. Companiile industriale au început producerea în masă a detergenţilor din produse pe bază de petrol. Acestea sunt săpunurile pe care le găsim astăzi în magazine.

Acum, în milenil trei și sub amenințarea pandemiei, regula de bază e igiena, mai ales cea a mâinilor, prin urmare săpunul e „marele aliat” al omului în lupta pentru combaterea teribilului virus.

După atâtea informații, am urcat în podul casei şi am mai luat o bucată mare de săpun din care am tăiat cu fierăstrăul (atât de tare era!) o bucată pentru o vecină, iar restul l-am dus la baie să fie aşezat la vedere. Miroase frumos săpunul de casă, miroase a curat şi a proaspăt, mi-aduce aminte de cearşafurile mamei de pe vremea copilăriei, spălate şi apoi uscate la vânt. Uite aşa, am găsit prilej să „poposesc” câteva clipe în lumea copilăriei, lume de care cu greu ne amintim, prinşi în vârtejului grijilor cotidiene.

Vezi arhiva rubricii Istorii și istorioare de Pușa Roth

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.