Astăzi, 8 noiembrie 2024 se împlinesc 231 de ani de când s-a deschis, pentru public (1793), Muzeul Luvru din Paris. Iniţial palat al regilor Franţei, astăzi este unul dintre cele mai mari muzee ale lumii.
La început conţinea picturi din colecţiile regale (cea mai veche a aparţinut lui Francisc I), ulterior muzeul s-a îmbogăţit prin achiziţionarea de obiecte antice. Musée du Louvre este cel mai mare muzeu de istorie și artă din Franța (după suprafață, 210.000 m2 dintre care 60.600 m2 destinați expozițiilor) și unul dintre cele mai importante muzee din lume. Printre piesele celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, ”Gioconda” de Leonardo da Vinci etc.
Sursa: ”Mic dicţionar enciclopedic”, 2005
Vezi și: ”După mai bine de un secol, un eveniment învăluit încă în mister: furtul «Giocondei»” de Costin Tuchilă