„Navetiştii” (1) de Lică Barbu

32
Desen de Lică Barbu
Desen de Lică Barbu

sigla rubrica umor in serialSinopsis

Ideea de bază a serialului este teama, teama de orice. Personajele principale vor fi tot timpul sub teroarea fricii. Fiecare om are o frică de ceva, chiar din naştere. Acel „ceva” poate fi atât din realitatea cotidiană, cât şi din imaginaţia debordantă a personajelor.

Astfel, pot exista teama de deraiere a trenului, în cazul nostru, teama de bătrâneţe, teama de sărăcie sau de îmbogăţire, teama de a se îndrăgosti, teama de criminali, teama de moarte etc., cât şi teama să ne fie teamă.

Pentru un spațiu cât mai adecvat de desfăşurare a faptelor, am plasat personajele principale într-un tren. Ele fac naveta zilnic. La fiecare deplasare se întâmplă ceva, iar personajele din acest serial, de fiecare dată, interpretează situaţia ca fiind gravă şi o rezolvă într-un mod comic.

Dar, haideţi, să-i cunoaştem pe „fricoşii” noştri: 

Ilie: Țăran, buldozerist, zis şi Ilie de la Parfumerie deoarece se dă cu parfum în exces, înecăcios şi ieftin. Cult. Şie toate numele proprii ale consătenilor, inclusiv poreclele. Umblă să agaţe femei. Doar în vis. Mare om, mare caracter, mare fraier câteodată. Merge cu trenul la serviciu.

Săndel: Student în ciclul I de viaţă, secţia adulţi. Se gândeşte mereu la câte o invenţie. Absurdă, oricum ar da-o el. Poartă ochelari de vedere cu dioptrii mari şi o geantă pe care scrie „Cărţi”. Face naveta ca să urmeze o facultate în Bucureşti.

Brică: Gardian public, zis şi Brică mai cu Frică deoarece e paznic (era să scriu praznic) la Cimitirul Bellu, cunoscut loc de odihnă şi de reîncarnare din Bucureşti. E un bâlbâit şi, ca să dreagă bâlbâiala anagramează cuvintele într-o frază, dar gândeşte „ortografic”.

În acest serial, aceste personaje vor fi ajutate la amplificarea „fricii” şi de următoarele personaje secundare:

Vandam: Un ţigan pe care îl ştim mereu prin trenuri. Comerciant şmecher. Scuzaţi pleonasmul!

Mască: Navetist între două vârste şi între două localităţi. E cuţitar, adică meştereşte cuţite şi le vinde prin tren. Pe faţă poartă o mască anti-praf, de unde şi numele personajului.

Cocârţ: Un navetist între pahar şi sticlă. Merge la oraş pentru o reclamaţie. Are o nevastă pe care o cheamă…

Florica: … şi care vorbeşte doar la comanda soţului. Este foarte fericită când Cocârţ este beat. De ce? De ce nu?

Biciclistul: Un tip care merge pe bicicletă când nu circulă cu trenul.

Voce Staţie: O voce care vorbeşte neîntrebată la difuzorul staţiei de unde pleacă trenul.

Ciorbă Vasilică: Un cocoş care ne „vorbeşte” doar nouă, cititorilor. Doar noi îl „auzim”. Vorbeşte peltic. Nu face politică aviară. Nu are stăpân, dar e stăpânit în ceea ce spune.

Toată acţiunea se întâmplă în tren sau în gara de unde pleacă trenul.

Haideţi să aflăm ce li se întâmplă „eroilor” navetişti când le este teamă de…

Un criminal evadat

În gară, într-un tren staţionat, într-un compartiment din tren.

Compartimentul e gol ca şi capul lui Săndel pe care tocmai l-a introdus pe uşă. Din spatele ochelarilor, Săndel scanează rapid locuri libere. Intră sigur pe el. În mână are o servietă pe care scrie „Cărţi” şi în altă mână are un ziar. Se răsuceşte nehotărât când pe un loc, când pe altul, până rămâne lipit pe unul dintre ele. Răsfoieşte ziarul.

‒ Politică, violuri, hoţi, iar politică. Sărăcie, scumpiri, horoscop… (Citeşte un titlu care-i atrge atenţia.) A evadat un criminal de sub escorta Poliţiei… bla, bla, bla… se ascunde prin trenuri şi prin gări unde-şi caută victime pentru a le… bla, bla, bla… Dacă îl recunoaşteţi, anunţaţi urgent… bla, bla, bla… Mda! Prostii.

Mototoleşte ziarul  şi şterge canapeaua pe care s-a aşezat, apoi aruncă ziarul pe geam, dar geamul e închis şi ziarul cade înapoi. Săndel pipăie geamul nevenindu-i să creadă că geamul e închis. Incredibil, ce curăţenie!

După ce deschide geamul, ia ziarul de jos şi-l aruncă afară. După o secundă, ziarul vine înapoi.

Săndel îl desface şi strigă pe geam:

‒ Hei! Aloo! Ăsta-i de ieri.

Pe peron se aude vocea de la difuzorul staţiei:

(Tuse) Atenţiune, atenşion, vnimanie, atenşien! Pentru limba română apăsaţi pe urechea stângă. 2-10, 2-10, probă. Urmează ştiri. A evadat un criminal de sub escorta Poliţiei… bla, bla, bla… se ascunde prin trenuri şi prin gări unde-şi caută victime pentru a le… bla, bla, bla… Dacă îl recunoaşteţi, anunţaţi urgent… bla, bla, bla. Mda, eah, prostii!… Atenţiune! Drepţi!

Ştiri locale calea ferată: Trenul personal, aflat garat la linia a doua singular va încerca plece cu o întârziere de 30 de minute. Trenul este la dispoziţia Poliţiei care caută. Hm! Ce caută?… Alungaţi frica şi plictiseala jucând şeptic pe pedepse. Nu spargeţi seminţe, nu rupeţi afişele de la toaletă, nu scuipaţi pe geam, păstraţi liniştea! E pericoloso sporgersi! (Clic.).

Săndel devine agitat. Repetă mutarea de pe un loc pe altul, îşi şterge ochelarii, intră în panică. Tot negăsindu-şi locul, îi vine o idee copilărească, dar eficientă. Numără locurile.

‒ Din Oceanul Pacific/ A ieşit un peşte mic/ Şi pe coada lui scria…

‒ Aici se termină peşteleee!, încheie Ilie numărătoarea. Tocmai intrase şi se aşeză pe locul unde se oprise degetul lui Săndel.

Săndel, speriat de intrarea lui Ilie, devine şi mai agitat. Face ture de la uşă la fereastră.

‒ Da’ stai ţapăn odată, că m-ai obosit! Ce te tot agiţi? Ai uitat să te urci în tren? Te-ai trezit dormind? Stai jos că nu te taie nimeni! Ce ai?

‒ Tu nu ai aflat? E un crminal psihopat în tren… bla, bla, bla, îşi caută victime… bla, bla, bla…

‒ Aşa, şi? Tu eşti „bla, bla, bla”, după cum văd.

‒ Nu sunt niciun „bla, bla, bla”. Sunt încă tânăr şi am de terminat o facultate.

‒ O termini după aia, care-i problema?

Săndel se opreşte din fâţâiala lui şi rămâne pe gânduri.

‒ Care… „aia”?

‒ Aia! Oricare din ele: sufocat, spânzurat, tranşat, împuşcat sau, şi mai rău, fraierit.

‒ Mersi de sfat. Mai bine… (Săndel îl miroase pe Ilie.) Tu miroşi aşa? Adică, tu iar miroşi aşa? Hm! Ţăranu’ tot ţăran. E buldozerist şi se dă cu lichid de frână.

‒ Ca să fiu dărâmător, d’aia.

‒ Sigur. Mi-ai dărâmat mie nasul, spuse Săndel cu mâna la nas şi se aşeză pe unul dintre locuri.

‒ Ca să dărâm fetele, băi student, virgin cu viaţa.

‒ Unde le dărâmi? În somn? Caută să dormi la perete, nene. Ca să ai distanţă.

‒ Tânăr student. Are şcoală… Auzi? Ai şi tu vreo fată, vreo gagică, ceva?

Săndel, lovit în orgoliu se înroşeşte, se fâsticeşte.

‒ Am, da… da ce să… unde?… eu când… Băi, nea Ilie de la Parfumerie! Dacă vrei să ştii, io sunt student silitor, cercetător, explorator, inovator (apăsat), inventator!

‒ Hai că mă omori! Şi ce mă rog inventezi? Opritori la nasturi? Marele Fâs? Ce ai inventat?

Săndel simte că e momentul lui glorios.

‒ În lumea prepoderent dependentă de orice acţiune în mişcarea civilizaţiei exagerat de dezvoltată, a omului ca punct cauzistic al timpului pierdut, când nimeni nu mai are timp să-şi prepare măcar un sandvici cu sau fără maioneză şi toţi sunt prinşi în cursa timpului mereu de neajuns, eu!, eu am inventat un aparat sensibil la nevoile noastre scăpate de sub control, un aparat care absolvă necesitatea omului de a se folosi pe el însuşi.

Ilie îl privea cu gura căscată.

‒ Băi, Săndele. Pe tine nu te-a bătut tac’tu când erai mic? Fii şi tu mai clar, că doar suntem singuri, ce naiba!

‒ Concret, am inventat un aparat de scărpinat oriunde.

‒ Adică?, l-a întrebat Ilie năucit.

‒ Adică, te poţi scărpina oriunde atât în casă, în pat, cât şi în buldozer, în gară, în faţa televizorului, în faţa soacrei, oriunde.

‒ Bravo, Săndele! Vezi că ţi-a trecut teama de criminali?

Va urma

La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.

Vezi arhiva Lică Barbu

Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

6 COMENTARII

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.