„Navetiştii” (2) de Lică Barbu

39
Desen de Lică Barbu
Desen de Lică Barbu

sigla rubrica umor in serialÎn primul episod am făcut cunoştinţă cu personajele acestei „aventuri” care se petrece într-un tren staţionat într-o gară din provincie, tren care nu porneşte la drum din cauză că Poliţia caută un criminal evadat. Primele două personaje, Ilie şi Săndel, s-au instalat într-un compartiment şi cu teama că li se poate întâmpla ceva, sporăvăiesc să le treacă frica de criminali, mai ales lui Săndel.

Cât timp trenul întârzie vom cunoaşte şi alte personaje care mai de care mai ciudate. Să-i cunoaştem pe rând.

Pe culoarul vagonului de tren, aproape de uşa de la urcare, un beţiv se ţine cu o mână de nevasta lui, Florica, iar cu cealaltă se ţine de o sticlă cu băutură. Perechea umanoidă este gătită ca de mers la oraş. Partea masculină cântă neinvitată, iar cea feminină stă îmbufnată.

‒ Popoul… Ceauşescu… (Rupe ritmul.) România! Trezeşte-te! (Pauză, timp în care o priveşte Florica şi o introduce şi pe ea în repertoriu.) Florico şi Florioară/ Ia un par de te omoarăăă…

Când şi-a auzit numele, Florica a pornit morişca şi i-a dat drumul la turuit.

‒ O jordie trebuia să iau cu mine ca să te altoiesc, că nu mai te trezeşti din băutură. Fir-ai al naibii cu neamul vostru de beţivi şi mă-ta care te-a făcut, că nu vă mai săturaţi de pământ şi de băutură. Da’ bine, mă, omu’ lu’ Dumnezeu, n-am vorbitără să mergem azi la oraş să-l reclamăm la Mitropolie pe părintele Ambrozică pentru că duce vorba prin sat cu ce află la spovedanie? Cică sunt o păcătoasă, pe la altă casă şi multe altele. Atunci când îmi pune patrahirul în cap să-i pup crucea, ştii că n-are budigăi pe el? Şi tu? Tu ce faci? Te-ai îmbătat ca un porc zicând că bei o ţuică mică să-ţi faci curaj pentru că eşti mototol… Și cât m-am gătit de oraş, te-ai dus la buticul lui Petrică. Ăla om, nu tu, un beţiv ordinar. Că nu eşti în stare nici să mă mulţumesşti, că na, sunt şi eu femeie. Vii în fiecare seară făcut şi fleaşcă…

Beţivul, răbdând cu capul plecat, urlă la ea scurt:

‒ Gura!

Florica rămâne în stop-cadru. O bâzâie o muscă. Beţivul cântă mai departe:

‒ Eternitateeeee, iubiiirea meaaa… Noian de viseee… la, la, la….

În cadrul uşii vagonului, un tip, viitor călător, se chinuia să urce o bicicletă în tren. Ca să-l facă atent pe beţiv să-i dea o mână de ajutor, zbârnia la soneria bicicletei.

‒ Heeei! (Zdring, zdring.) Fiuuuu!

‒ Pardon?… Hâc! Sunt pe roşu?, s-a prefăcut Beţivul că nu a observat şi mimează ca şi cum i-ar face loc.

‒ Băi, carcalete! Ajută-mă să urc Bemveul ăsta în tren. Hai că dau o bere!

‒ Îu! Vorbeşte bicicleta.

Pe lângă roata bicicletei, ţuşt!, sare în tren un cocoşel pe care nu-l vede nimeni sau nu-l bagă în seamă, fiecare crezând că e al celuilalt. E liber ca pasărea curţii. Dialogul cocoşului îl vom „auzi” doar noi, cititorii. Îl vom boteza Ciorbă Vasilică. Dar mai pe şoptite, căci se cam se supără.

Ăsta-i diliu rău. Cine a pomenit bicicletă să vorbească?, a tras concluzia Ciorbă Vasilică. Minte deşteaptă de cocoş, ce mai!

Beţivul a luat-o în serios şi vorbeşte cu bicicleta.

‒ Biciclitico, biciclituţă. Ce ai tătuţă? Te doare?

‒ Bine, măi, ginerică. Fie. Dau două beri.

‒ Ei, uite, vezi? S-a maturizat trotineta. Hai, sus la tata!, şi l-a ajutat pe bicilist să-şi urce Bemveul în tren.

Cei doi plus bicicleta se postează pe culoar blocând trecerea. Florica e în stop-cadru infinit, iar cocoşul se fâţâie de colo-colo cu aere de struţ, fără să-l observe cineva.

Am io faţă de grill ars de nu mă bagă nimeni în zeamă… Brr!, în seamă, se întrebă Ciorbă Vasilică stingherit că nu-l vede nimeni.

‒ Băi, Şumahăr! Tu nu ştii să mergi cu bicicleta de te-ai urcat în tren?

‒ Ba daaa. Zbor cu ea, nu alta, în toate direcţiile, dar n-am bilet şi dacă mă dă Naşu’ jos merg mai departe pe Florica. Aşa o cheamă pe bicicletă.

‒ Ce, măăă? Şi tu o călăreşti pe Florica mea?

‒ Ca un talan de rasă o călăresc. Are un talent în ea la pedalat. E bună, ce mai! Am cumpărat-o virgină…

‒ Mgm, fâs, toc, pip, gât, mai apucă să spună Beţivul având faţa exfoliată.

‒ …şi acum merg la târg să-i cumpăr piese noi. Da’ tu? Tot la târg, că te văd cu cocoşelul?

Ciorbă Vasilică se afla chiar la picioarele beţivului.

Ups! M-a văzut Spiţă.

(Beţivul se uită mai întâi la pantaloni şi apoi îl vede pe Ciorbă Vasilică.)

– Îu!… Am crezut că-s descheiat la „cocoşel”… Iaaa! Tu erai cocoşelu’?… Ăsta-i cocoş? E o găină bagaboantă care se dă cocoş. Al cui eşti tu, copănel? A lu’ mama ş-a lu’ tata?  Da’ ia zi tu lu’ tata! Belit ai? He, he, he!

Puah! Îi miroase gura a grăunţe stricate.

‒ Ce zici, Florico? Îl înfiem? Ai dreptul la trei cuvinte.

Florica s-a mişcat instantaneu.

‒ Înfiem un rahat, pe dracu’ să te ia de beţivan. Tu îl vinzi şi-ţi cumperi băutură. Nici nu mai ştiu pe unde să ascund banii de tine, c-ai băut şi banii de mobil, şi banii pentru camera video care

i-am strâns cu trudă…

‒ Florico! (Calm.) Ai depăşit oferta mea, daar… îţi mai dau un bonus: Da sau nu? Atât. Dacă nu, ai să ajungi ca bicicleta lu’ ăsta.

Brrr! Mi se face pielea Antipa.

‒ Nu, a răspuns Florica şi a dat din cap că „da”.

Va urma

„Navetiștii” (1)

La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.

Vezi arhiva Lică Barbu

Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

3 COMENTARII

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.