Acest text nu este despre nemurire. Acest text nu este nici despre mine. Ci se vrea unul despre demnitate. Despre demnitatea unor oameni săraci, sau bătrâni sau neputincioşi. O calitate din ce în ce mai rară, atâta vreme cât ea este indisolubil legată de acea şi mai rară trăsătură: bunul-simţ. E-adevărat, trebuie numai să deschizi bine ochii s-o observi. Prin hăţişul tot mai sufocant de mârlani, există şi oameni care, deşi în suferinţă, deşi nu foarte şcoliţi, deţin rafinamentul de a-şi duce cu demnitate crucea. Bunul lor simţ e ca un balsam peste rănile provocate de agresiunile din jur.
Pe o tarabă, un smoc de sunătoare şi, alături, într-o sticlă de plastic tăiată – nişte flori nemuritoare. Trec grăbită, dar tot îl remarc pe omul care stă alături, aşteptând să i se oprească cineva în faţă. Sunt prinse în mănunchiuri mici, pe care le dă cu doi lei. Aflu asta când mă întorc şi decid să iau câteva, chiar dacă n-am nevoie. Îi cer trei buchete şi îi întind o bancnotă mai mare. Îmi spune jenat că n-are pic de rest, că n-a vândut nimic de azi dimineaţă. Aş fi putut să trec mai departe. Dar unde mă grăbeam? Merg la un magazin să schimb şi revin cu cei 6 lei pe care îi întind. ”Alegeţi dumneavoastră!” Aleg trei buchete şi dau să plec. Mă strigă: ”Trebuie să mai luaţi unul!” Îi spun că am luat trei şi i le arăt. Pare un pic nedumerit, apoi socoteşte cu voce tare: ”A, da, trei ori doi fac şase…”
Bravo! Ai putea să te înscrii la bacalaureat. După ce că eşti varză la matematică şi n-ai un chior, mai şi greşeşti în defavoarea ta. Da! Dar aici e şpilul. Varză-varză, sărac lipit, dar cinstit! Crezând că luasem cu unul mai puţin, nu s-a bucurat că m-am păcălit, ci m-a atenţionat.
L-am întrebat unde cresc aceste flori. ”Lângă lanurile de grâu”, a venit răspunsul. Mă bucur că mai există oameni care culeg nemurirea din marginea lanurilor, o strâng bucheţele şi ţi-o oferă pe doi lei. Păcat că sunt atât de puţini dispuşi s-o cumpere. În schimb, umplem coşurile în supermarket, cu lucruri mai mult sau mai puţin utile. În timp ce un om, cu speranţa că va strânge de-o pâine pe care se jenează s-o cerşească, păzeşte o zi întreagă câteva flori culese de el, poate singura-i avuţie. Încotro mergem?
Slobozia, 18 iulie 2014
Vezi arhiva rubricii Gânduri dulci-amărui de Florentina Loredana Dalian
