Despre Nicolae Herlea
Am fost printre ultimii mohicani care l-au văzut pe maestrul Nicolae Herlea pe scenă, în anii ’80. Ascult dintotdeauna înregistrările vechi – documente monumentale, în care baritonul a strălucit alături de Zeani, Buzea, Florei… Am reținut chipul lui Nicolae Herlea, tânăr, din fotografia de pe coperta vinilului Rigoletto, unde esenţa personalităţii răzbătea prin machiajul bufonului. L-am văzut, în anul 2002, la Galeriile Orizont, la vernisajul maestrului Achiţenie. L-am recunoscut într-o fracţiune de secundă, de parcă aş fi trăit în preajma sa o viaţă întreagă. L-am abordat, stăpânindu-mi emoţia şi am apreciat amabilitatea şi firescul cu care mi-a vorbit. Am recunoscut în domnia sa amprenta pură a nobleţii umane desăvârşite. La aniversarea celor 80 de ani, la Opera Română Bucureşti, l-am aplaudat, iar la Brăila, în anul 2012, în cadrul Concursului Internaţional „Hariclea Darclée”, i-am oferit un portret în ulei, pe care l-a primit cu multă graţie, ţinând cu delicateţe marginile pânzei încă ude… Un zâmbet cald, patern şi o mare grijă de a-şi masca oboseala după o zi de jurizare şi de a-mi lăsa bucuria întreagă a savurării celor câtorva minute.
Fără a avea pretenţia de om de muzică, îmi permit să scriu câteva impresii legate de vocea sa… Tunet şi suspin… Timbrul ca o esenţă de stejar, pronunţia expresivă (r-ul său inimitabil, consoana muşcătoare, virilă), stilul când furtunos, când monumental ori mândru sau, dimpotrivă, plin de căldură sufletească, senzual, fragil…
Fantastic artist, cu nuanţe infinite, unde nicio silabă nu seamănă cu alta, niciun accent nu se repetă, iar culorile glasului fuzionează, tenebroase, dulci, transparente, lemnoase… Treceri magice de la un efect la altul… Herlea a ştiut să smulgă lacrimi prin cadenţa sa inimitabilă; efectele şi ritmurile se mulează perfect pe bătăile inimii, ca o rimă directă la trăirile noastre cele mai intense.
Ascult vocea maestrului Herlea, inepuizabilă sursă de inspiraţie, muzicală, picturală, sufletească. Tonurile nobile, inflexiunile unice, inteligenţa respiraţiei, efectul unui scâncet, al unui suspin, contrastele tempo-urilor, uriaşa gamă de sentimente pe care le transmite prin arta pură!
În tumultul unei societăţi sufocate de prea multe experimente „culturale”, consider foarte inspirată iniţiativa Revistei Culturale Leviathan de a readuce în lumină o figură artistică de asemenea talie. Este un cadou pentru noi toţi, nu în ultimul rând pentru cei tineri, care trebuie să afle că roata a fost deja inventată… Aduc un omagiu unui om excepțional, Nicolae Herlea, pe care îl iubesc pentru moştenirea de sublim pe care ne-a lăsat-o tuturor. Vorbesc la prezent, pentru că muzica sa este adesea mai vie decât viaţa însăşi.
13 iunie 2020
Nicolae Herlea (Figaro), „Largo al factotum”, Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini
Tonio, Prolog, Paiațe de Ruggiero Leoncavallo
Rigoletto, bufonul Ducelui, „Cortiggiani, vil razza dannata…”, Rigoletto de Giuseppe Verdi, Orchestra Operei Române București, dirijor: Jean Bobescu
Alfredo Germont, „Di Provenza il mar, il suol…”, La Traviata de Giuseppe Verdi, Orchestra Operei Române București, dirijor: Jean Bobescu
Aria marchizului Rodrigo da Posa, „O, Carlo, ascolta… Io morro” din Don Carlo de Verdi
Duetul Don Carlo (Franco Corelli) – Rodrigo (Nicolae Herlea), „Dio, che dell’alma infondere” din Don Carlo, Metropolitan Opera, New York, dirijor: Kurt Adler, 7 martie 1964
Contele di Luna, ”Il balen del suo sorriso”, Trubadurul de Verdi
Renato, ”Eri tu” din Bal mascat de Verdi, 1963
Scarpia, „Te Deum” din Tosca de Puccini, Orchestra Operei Române din București, dirijor: Cornel Trăilescu
Vezi: O nouă rubrică: „Galerie de portrete” de Adina Romanescu
