Pictoriţa Nina Arbore este o figură artistică interesantă şi valoroasă, aparţinând atât curentului avangardist, cât şi picturii cu influenţe neobizantine, fiind autoarea frescei din bisericile ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Constanţa şi ”Sfântul Ilie” din Sinaia, dar şi a mozaicurilor catedralei din Deva.
Tatăl artistei era boierul Zamfir Arbore, un erudit scriitor din Basarabia, care a cunoscut elita românească de la Junimea, inclusiv pe Mihai Eminescu. Nina a trăit între anii 1889 şi 1942.
A studiat pictura în România, cu Nicolae Vermont, apoi la München, iar ulterior, la Paris, unde a frecventat Academia liberă condusă de celebrul pictor Henri Matisse. Această perioadă a influenţat decisiv stilul de a picta al artistei, ea rămânând tributară inovațiilor plastice aduse de Matisse.
Împreună cu Olga Greceanu şi Cecilia Cuţescu-Storck, Nina Arbore a pus bazele unei strânse prietenii artistice, înfiinţând ”Asociaţia femeilor pictore şi sculptore”, patroniată de Casa regală a României. În felul acesta, cele trei au pomovat lucrările lor şi ale altor artiste din România. Prietenia lor a fost numită ulterior ”Grupul celor trei doamne”, prin raportare la faimosul ”Grup al celor patru” – Han, Tonitza, Şirato şi Dimitrescu.
Cele trei pictoriţe au călătorit mult în străinătate şi au avut expoziţii în marile oraşe: New York, München, Barcelona şi Roma, reprezentând, după cum spunea Tudor Octavian, ”aripa românizantă a modernismului şi a avangardei”.
Registrul tematic al Ninei cuprinde mai ales compoziții cu portret, naturi statice și rareori peisaje urbane. Stilul său este eclectic, revendicându-se de la fovism, expresionism, noua obiectivitate, noul clasicism, recurgând uneori la stilizări decorative de tip post-bizantin.
După Al Doilea Război Mondial, arta celor trei pictoriţe a fost minimalizată, trecută cu vederea ostentativ. Lucrul acesta s-a datorat originii lor nobile şi ideilor nepotrivite cu orânduirea comunistă.
Nina Arbore, care spunea că urăşte tot ce e vulgar în artă şi caută măreţie şi seriozitate clasică, nu era deloc potrivită cu ideile comunismului nou instalat. De aceea numele ei şi tot ce a creat a fost interzis spre mediatizare până în 1990, un alt motiv fiind desigur originea boierească şi faptul că sora sa, Ecaterina, a luat drumul gulagului rusesc.
Tablouri ale Ninei Arbore pot fi admirate în Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor de Artă din Bucureşti, în Muzeul Municipiului Bucureşti şi la Biblioteca Academiei Române.
Criticul de artă Tudor Octavian scria într-un articol: ”În sălile unde Muzeul Naţional de Artă prezinta astăzi lucrările Ninei Arbore, ale Mericăi Râmniceanu, ale Olgăi Greceanu, ale Nadiei Grossman Bulighin şi, pe ceilalţi pereţi, ale bărbaţilor fruntaşi ai avangardei, opera femeilor reţine prin eleganţă, francheţe şi un simţ al monumentalului care confirmă o dotare naturală însemnată de echilibru şi forţă. E exagerat să vorbim de frumuseţea tablourilor unor Maxy, Marcel Iancu sau Brauner, fiindcă altele sunt meritele acestora. Dar picturile Ninei Arbore şi ale Mericăi Râmniceanu sunt pur şi simplu frumoase. Au o nobleţe a punerii în pagină care-i emoționează chiar şi pe necunoscători.”
Informaţii mai multe despre viaţa şi opera acestei artiste puteţi afla din monografia pe care Gheorghe Vida i-a dedicat-o în 2004 (Chișinău, Edtura Arc).
Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
