„Nino Nino”, plin de daruri şi zâmbete

64
Nino Nino Mos Nicolae 5 decembrie 2020 Braila

logo zambetul uneste articoleVremea mohorâtă de ieri, sâmbătă, 5 decembrie 2020, nu a împiedicat cu nimic întâlnirea grupului artistic „Nino Nino” la locul de joacă din curtea Bibliotecii Judeţene ,,Panait Istrati” Brăila ca să se bucure de revedere umplând atmosfera cu zâmbete şi chiote copilăreşti.

Soarele din inimile copiilor a deschis seninul clipelor fără griji, făcându-ne pe noi, oamenii mari, să uităm de gravitatea situaţiei medicale în care ne aflăm în această perioadă.logo bibl jud braila

Proiectul „Zâmbetul uneşte”, iniţiat de Asociaţia Culturală Leviathan prin reprezentantul său, prozatorul brăilean Lică Barbu, a început în urmă cu un an şi şase luni. De atunci, până în momentul de faţă, copiii nu au stat o clipă şi au înflorit grădina copilăriei cu zeci de activităţi care de care mai educative şi atractive. Şi toate s-au întâmplat prin firul dragostei pentru copiii noştri, s-au întâmplat pentru că trebuia să se întâmple, s-au întâmplat pentru că zâmbetul uneşte în acest carusel al jocului şi al inocenţei copilăriei.

Încrederea, pe care copiii, dar şi părinţii acestor copii de la „Nino Nino” au demonstrat-o cu drag şi implicare, este unul din cele mai reuşite rezultate ale tuturor activităţilor care au avut loc până acum.

Pentru această încredere, la începutul întâlnirii, Lică Barbu le-a mulţumit copiilor cât şi părinţilor  asigurându-i că drumul proiectului nu are capăt şi va continua cu noi şi noi zâmbete, ca rezultate ale unor activităţi de succes.

Apoi, s-a întâmplat. Copiii ştiau, părinţii ştiau. Cum altfel, când Licuţă a ajuns la locul întâlnirii, cu ajutorul doamnei Mădălina Matei, mămica Perluţei, care l-a adus de acasă cu autoturismul, plin de pungi cu cadouri.

Cadourile oferite fetiţelor de la „Nino Nino” au venit ca o ninsoare din poveşti ce s-a aşternut cu dragoste peste inimile micuţelor pline de zâmbete şi bucurii.

Şi totul s-a întâmplat prin grija unor oameni de suflet care au dorit să le ofere copiilor daruri în preajma sărbătoririi Sfântului Nicolae.

Pur şi simplu nu au pregetat să dăruiască dragostea lor pentru copii cu generozitate prin ajutor financiar, atât pentru cadouri cât şi ca donaţii pentru cartea care va apărea, Nino Nino şi poveştile copilăriei, scrisă şi ilustrată de fetiţele de la „Nino Nino”, din locuri de pe acest Pământ la care nici nu ne-am aşteptat.

Nino Nino Braila

Brăileanca Marioara Manoilă din California, Vasilica Stanciu din Italia, Mirela Hanu din Ploieşi, mama Andreei Biancu Hanu, Maria Popa din Vlăhiţa, jud. Harghita şi Virgil Matei,bunicul Mirunei Gabriela Matei, ne-au bucurat copiii cu generozitatea lor şi le mulţumim cu drag, mulţumiri în care cuvintele sunt de prisos.

Dăruirea lor a fost însoţită, simplu, cu câteva cuvinte: „Din dragoste pentru copii!”

Lică Barbu avea planificat să facă o mică repetiţie cu colindul pe care va urma să-l înregistreze săptămâna viitoare, dar, ca din senin, fetiţele au început să-şi arate recunoştinţa şi mulţumirile prin recitări şi cântări de colinde. Un spectacol pornit spontan. Tonul l-a dat Miruna Gabriela Matei (Perluţa) cu o poezie despre Moş Crăciun. Şi tot despre Moş Crăciun ne-a încântat şi Alma Guedenon cu o gingăşie care ne-a copleşit. Cu colindul Linu-i lin, Roxana Ioana Dan (Roxi Foxi) ne-a surprins plăcut, iar Cristina Eutalia Mincu (Clopoţica), visătoarea noastră, a încheiat spectacolul cu un mesaj dur către cei care distrug pădurile patriei noastre.

Minunat! Asta au apreciat şi celelalte fetiţe prezente, Briana Maria Băjenaru (Zburlita), Marina Karina Christine Zaharia (Peştişor), poeta noastră şi Sarah Negraru, surioara Eutaliei, toată numai zâmbet, care au aplaudat cu bucurie micul spectacol pornit deodată.

Cadouri a primit şi Nira Guedenon (Creţulina) care nu a fost prezentă fiind la lecţia de canto, iar Ema Popîrlan (Greieraş), dat fiind că este carantinată la centrul de plasament, va primi cadourile cât de curând. Va avea grijă Lică Barbu care va merge în vizită cu daruri, nu numai la Ema, ci şi la celelalte şapte fetiţe aflate în plasament.

Ziua mohorâtă de ieri nu a mai fost mohorâtă. Nici nu avea cum. A înseninat-o cu zâmbete soarele din dragostea inocentă a fetiţelor de la „Nino Nino”.

Vă mulţumim, dragi copii! Vă iubim!

Vezi arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește

Pagina de facebook a proiectului

Vezi și: arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Arhiva rubricii Proză scurtă

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.