Nouă tineri s-au calificat în Semifinala Secțiunii de Pian din cadrul Concursului ”Enescu” 2018

220
Concursul International George Enescu 2018

logo concursul george enescu rev leviathan.roTrei tineri muzicieni din Rusia, doi din România și câte unul din China, Kazahstan, Japonia și Letonia s-au calificat în Semifinala Secțiunii de Pian a Concursului Internațional ”George Enescu” 2018. Rezultatele au fost anunțate de juriul de specialitate miercuri, 19 septembrie, seara.   

Etapa II a Concursului Internațional „George Enescu” 2018, Secțiunea Pian s-a desfășurat în zilele de 18 și 19 septembrie, la Ateneul Român din București. Juriul de specialitate a decis miercuri, 19 septembrie, concurenţii calificaţi pentru Semifinala Concursului: Anna Grot (Rusia), Alexander Panfilov (Rusia), Xuanyi Mao (China), Oxana Shevchenko (Kazakhstan), Iulia Marin (România), Florian Mitrea (România), Daria Parkhomenko (Rusia), Ryutaro Suzuki (Japonia) și Daumants Liepins (Letonia). Datorită nivelului artistic ridicat al tinerilor muzicieni înscriși la ediția Concursului Enescu 2018, juriul de specialitate a decis calificarea în Semifinală a nouă concurenți, în loc de opt.

Semifinala Concursului ”Enescu” se va desfăşura vineri, 21 septembrie 2018, începând cu ora 09.00, la Ateneul Român. Bilete pentru Semifinala de Pian sunt încă disponibile în rețeaua EVENTIM.

Finala Concursului, Secțiunea Pian, constând în trei concerte cu orchestră, cu participarea Orchestrei Filarmonicii ”George Enescu”, dirijor Vassily Sinaisky, va avea loc duminică, 23 septembrie 2018, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român.

Biletele pentru Finala Secțiunii Pian, care va încheia această ediție a Concursului Enescu, sunt sold-out, însă publicul care nu a reușit să achiziționeze locuri în sala de concert va putea urmări finala în transmisie live aici.

Cu vârste cuprinse între 16 ani – cel mai tânăr concurent înscris în Concurs – și 33 de ani – vârsta maximă admisă, tinerii muzicieni susțin recitaluri cu unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale secolului XX, dar și ale compozitorului George Enescu. Concurenții evoluează în fața juriului de specialitate, format din mari muzicieni consacrați și în fața publicului în cele trei etape de concurs și în cadrul Galelor Finale cu Orchestră, pentru cele trei secțiuni: Violoncel, Vioară și Pian. La secțiunea Compoziție, lucrările vor fi jurizate în formatul original, acestea fiind trimise de fiecare candidat în parte și având numele secretizat până la încheierea procesului de jurizare.

La 60 de ani de la prima ediție, înplin an de sărbătoare a Centenarului și a 137 de ani de la nașterea compozitorului George Enescu, Concursul Internațional ”George Enescu” propune publicului o experiență unică, și extinde perspectivele culturale și educaționale într-un început de dezbatere despre felul în care muzica clasică poate transforma și construi o societate.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați: https://www.festivalenescu.ro.

Echipa de Comunicare a Concursului Internațional ”George Enescu”

Informații la zi, imagini, comentarii despre ediția 2018 a Concursului Internațional ”George Enescu”, cronici muzicale – în Revista Culturală Leviathan, partener media al evenimentului.

Vezi: Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2018

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2017

Arhiva rubricii Musica

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.