Dacă socotim după data din calendar, suntem deja în primăvară, anotimp al visării, al îndrăgostirii, al germinaţiei, al trezirii la viaţă a naturii binefăcătoare. Chiar dacă mai avem de înfruntat câteva zile reci, sau ce o mai fi cât o mai fi, tot primăvară se cheamă că e. Prin urmare, trebuie să schimbăm şi obiceiurile de iarnă, de a mânca mai consistent şi să trecem, bunăoară, la urzici.
E vremea urzicilor, dragii mei, gătite după pofta şi ştiinţa fiecăruia, urzici considerate de milenii o plantă cu multe proprietăţi curative. Putem afirma, fără să greşim, că urzica este o plantă universală, fiindcă se întâlneşte aproape pe tot globul şi supravieţuieşte până la altitudinea de 2000 m. Singurele zone de pe glob în care urzica nu creşte sunt cele arctice şi în centrul şi sudul Africii. În secolul I d. Hr., medicii greci Discoride şi Galen o descriau în lucrările lor ca pe o plantă cu proprietăţi diuretice şi laxative, utilă în astm, pleurezie şi afecţiuni ale splinei. Indienii americani foloseau cataplasme cu infuzie de urzică pentru a opri sângerările din rănile deschise şi o recomandau lehuzelor pentru o refacere mai rapidă după naştere, dar şi pentru capacitatea ei de a stimula lactaţia. Tradiţional, în Brazilia, urzica era folosită pentru diabet, afecţiuni urinare şi alergii, în Peru pentru dureri musculare şi artritice, astm şi ulcer, în Cuba pentru răni, arsuri şi insuficienţă renală, în Mexic pentru febră şi afecţiuni ale pielii, iar în Venezuela în cazuri de sifilis, afecţiuni febrile şi răni deschise. În Evul Mediu urzica era atât de apreciată ca plantă de leac încât Albrecht Dürer (1471–1528) a pictat un înger ce zboară către tronul Atotputernicului ţinând în mână un lujer de urzică.
Denumirea urzicii provine de la verbul latin ”urere”, care înseamnă ”a arde” iar ”dioica” din denumirea speciei, ”urtica dioica”, înseamnă ”două case”, pe o tulpină crescând numai flori unisexuate, fie masculine, fie feminine. Urzicile sunt comestibile primăvara, până la ziua Maicii Domnului sau până în duminica Floriilor. În aceste zile ele înfloresc, perioadă considerată a fi ”nunta urzicilor”. În ziua de Sfântu Gheorghe (23 aprilie), oamenii se urzică reciproc pentru a fi tot timpul anului harnici și iuți la muncă. Şi consumul de urzici ar avea același efect magic. Ei, acum eu nu vă provoc la o viitoare bătaie cu urzici, ci am vrut să vă reamintesc, doamnelor şi domnilor, că primăvara bate la uşă cu tot alaiul ei verde, prilej de bucurie pentru toate vârstele.
Nici chiar poeţii n-au uitat urzica, aşezând-o la loc de cinste într-un vers, aşa că la final am ales un fragment din ”Rapsodii de primăvară” de George Topârceanu, cel în care este amintită distinsa urzică:
”Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…”
Vezi arhiva rubricii Delicias regibus de Pușa Roth
