„O amintire” de Ionuț Cristache

144
Lisabona
Lisabona

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roV-am povestit, cu mai multă vreme în urmă, despre Portugalia și despre lumea specială pe care am descoperit-o acolo. Am o amintire dragă, am fost martor la o seară de magie, la concertul excepțional al divei portugheze Dulce Pontes. Cum spuneam, iubesc Portugalia și oamenii ei, îmi amintesc adesea despre locurile pe care le-am colindat și îmi place să zic, iarăși, Portugalia mea… Dulce Pontes este cea mai mare cântăreață de fado a lumii, cea care a readus în sufletele ascultătorilor muzica pe care odinioară ne-o dăruia Amália Rodrigues. Spectacolele ei sunt adevărate regaluri și peripluri fascinante prin întreaga muzică a lumii. Am înțeles, spunea Doamna cântecului portughez, că „muzica este menirea mea, iar aceasta este o enormă binecuvântare”. Și mai spunea că a simțit ceva extrem de puternic, a avut o trăire absolut specială și dorința și inspirația de a cânta atunci când a descoperit-o pe Amália Rodrigues.

Cuvintele din cântecele ei au zborul cald al țărmurilor oceanului și adierea rară a valurilor de la Cabo da Roca. Când aplauzele se sting, tot mai rămâne cântecul răspândit în privirile uimite ale spectatorilor. Să vă mai spun și că fado, cuvânt tradus în mod obișnuit ca destin sau soartă, conform cuvântului din latină fatum, este numele unui gen muzical melodic care a apărut în Lisabona începutului secolului al XIX-lea, dar foarte probabil are origini mult mai timpurii. Unii admiratori ai genului pretind că originile fado-ului reprezintă o combinare a ritmurilor sclavilor africani și a muzicii tradiționale portugheze, cu accente datorate muzicii arabe a maurilor, respectiv a genului muzical brazilian modinha. Fado este caracterizat prin melodii melancolice și versuri tânguitoare, care se referă foarte frecvent la mare, la trecutul maritim glorios al lusitanilor și la viața săracilor. Acest gen muzical este, de obicei, asociat cu cuvântul portughez saudade, care descrie „tânjirea după ceva” sau „dorința puternică de ceva” (acest „ceva” fiind, de cele mai multe ori, intraductibil în cuvinte, dar probabil foarte aproape de semnificația cuvântului românesc dor). E amintirea mea de azi, despre o seară de magie, o mare artistă, o liniște însingurată și pură…

În limba cântecelor

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.