Cu 181 de ani în urmă, în 9 martie 1842, la Teatro alla Scala din Milano a avut loc premiera absolută a operei Nabucco de Giuseppe Verdi. Titlul iniţial al partiturii: Nabucodonosor. Nabucco este prescurtarea numelui regelui asirian al Babilonului, Nabucodonosor al II-lea (în ebraică: Nebucadnețar), care a domnit între anii 605–562 î. Hr. Opera în patru părți (Ierusalim; Cel rău; Profeția; Idolul sfărâmat) a lui Verdi, pe un libret de Temistocle Solera, s-a montat cu titlul Nabucco începând cu spectacolul de la Teatrul San Giacomo din Corfu (septembrie 1844).
Premiera de la Teatrul Scala din Milano a fost un triumf, datorat în mare parte subiectului văzut în contextul istoric ca parabolă a libertății, dar şi interpretării sopranei Giuseppina Strepponi în rolul lui Abigaille*).
Nabucco, prima capodoperă verdiană, s-a născut sub o stea favorabilă, cum însuşi compozitorul considera. Cadrul hieratic al subiectului biblic (sugerat de la primul motiv al uverturii, intonat de patru tromboni) are măreţie şi tensiune, fior mitologic şi vizionarism, asprime şi deşertăciune, un ton de austeritate suverană, exact în proporţia necesară pentru a nu înăbuşi desfăşurarea dramei, dând astfel un relief în plus portretisticii. Dacă Nabucco nu excelează în motivaţie psihologică (evoluţia personajului principal, regele Babilonului, de la cruzime fanatică la ipostaza pacifistă e convenţional argumentată din punct de vedere teatral), ea înfăţişează eroi străbătuţi de patimi, personalităţi puternice, alcătuite parcă din linii frânte. Ele sunt caracterizate mai ales prin efecte dramatice, ”incandescente”, patosul muzicii cerându-se completat de atribute scenice pe măsură. Trufie, ură, mânie, cruzime şi fatalitate se regăsesc în această partitură romantică, cu ritmuri ameninţătoare, cu alămuri pe rând heraldice, războinice, funebre, cu inegalabilele coruri (”Va pensiero…”, devenit atât de popular imediat după premiera de la Scala, simbol al visului de libertate și unitate), cu arii avântate, pline de dramatism, cu scene spectaculoase care atrag publicul, făcându-l să trăiască cu entuziasm desfășurarea teatral-muzicală.
________
*) Distribuția premierei: Nabucco, regele Babilonului (bariton) – Giorgio Ronconi; Abigaille, (probabil) fiica cea mare a regelui (soprană) – Giuseppina Strepponi; Fenena, fiica lui Nabucco (mezzosoprană) – Giovannina Bellinzaghi; Ismail, nepotul regelui Ierusalimului (tenor) – Corrado Miraglia; Zaccaria, Marele Preot al evreilor (bas) – Prosper Dérivis; Anna, sora lui Zaccaria (soprană) – Teresa Ruggeri; Abdallo, soldat babilonian (tenor) – Napoleone Marconi; Marele Preot mesopotamian (bas) – Gaetano Rossi. Dirijor: Eugenio Cavallini.
Detalii biografice și subiectul operei, click aici.
Opera integral, cu Renato Bruson (Nabucco, Regele Babilonului), Gloria Scalchi (Fenena, fiica lui Nabucco), Sylvie Valayre (Abigaille, sclavă, despre care se crede că e fiica lui Nabucco), Nazzareno Antinori (Ismael, nepotul lui Sedecia, Regele al Ierusalimului), Ferruccio Furlanetto (Zaccaria, Marele Preot al evreilor), Carlo Striuli (Marele Preot al lui Baal), Angelo Casertano (Abdallo, oficial al lui Nabucco), Antonella Bertaggia (Anna, sora lui Zaccaria). Corul și Orchestra Arenelor din Verona. Dirijor: Daniel Oren, Maestru de cor: Armando Tasso. Regia: Hugo De Ana. Arenele din Verona, 30 iunie 2000. Producție RAI.
Uvertura – Riccardo Muti, Orchestra Simfonică din Philadelphia
Uvertura (cu partitură) – Giuseppe Sinopoli, Orchestra Filarmonicii din Viena
„Va pensiero… sull’ali dorate”, corul sclavilor evrei, actul al III-lea, Corul și Orchestra Operei Metropolitan din New York, dirijor: James Levine, 2001
Profezia – recitativ și arie („Oh! Chi piange?… Del futuro nel buio discerno”), finalul actului al III-lea – Samuel Ramey (Marele Preot Zaccaria), Corul și Orchestra Operei Metropolitan New York, dirijor: James Levine, 2001
Arhiva rubricii Filă de calendar
