”Oameni, Aripi, Îngeri, Lumi (20)” de Dori Lederer

525
Dori Lederer Henri Matisse, ”Femeie în rochie violet, citind”, 1898
Henri Matisse, ”Femeie în rochie violet, citind”, 1898

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.roAndrei stătea cu privirea pierdută, în timp ce Maria, în fața oglinzii, proba rochia pe care o alesese pentru petrecerea de la sfârșit de săptămână. Fratele ei sărbătorea nunta de argint.

– Cum îmi stă? întrebă ea, nu din curiozitate, cât mai mult pentru un compliment din partea bărbatului.

– Culoarea asta te prinde și rochia vine bine, răspunse el automat, apoi, privind-o pentru câteva clipe, adăugă: Ești încă o femeie frumoasă.

– Și încă îmi doresc să te fac fericit, spuse femeia cu o voce din care răzbătea o umbră de tristețe.

– Fericit, să mă faci fericit, insiști tu să fiu un fericit! izbucni în râs Andrei.

Maria îl privi cu niște ochi de copil și repetă pe un ton serios: ”Da, asta mi-am propus de când ne-am căsătorit: să te fac fericit.”

– Hai să cinăm, uneori chiar reușești asta, mă faci să râd și tot e ceva. Fructe avem? continuă bărbatul râzând.

Seara trecu în liniște și noaptea se așternuse ca o plapumă peste gândurile celor doi. Andrei lăsă pensula din mână, privi schița afișului care anunța expoziția organizată de Maria și i se păru totul bine. La un moment dat, din camera cealaltă se auzi vocea ei bolborosind ceva și se miră. Maria nu vorbise niciodată în somn. Deschise ușa dormitorului și o văzu agitându-se în somn. Se apropie de pat și-i puse mâna pe frunte pentru a o liniști, dar femeia ardea ca focul.

– Maria, trezește-te, sunt aici cu tine, ai febră, merg să aduc o aspirină, spuse Andrei cu îngrijorare, dar femeia nu se trezi.

Fugi în bucătărie și-și dădu seama că nu știe unde ține Maria medicamentele. Începu să cotrobăie prin sertare, prin dulapuri, repetându-și: ”Trebuie să fie aici cutia aia galbenă cu medicamente”.

Intră în baie să ia un prosop pentru a-l uda cu apă rece și când deschise dulapul, pe raftul de sus, văzu cutia cea galbenă. ”Cred că aici a fost dintotdeauna, dar eu nu am văzut-o niciodată”, își spuse cu năduf.

*

David și soția lui, Ioana îi primiră cu veselie. Trecuseră douăzeci și cinci de ani de la căsătorie și nu reușiseră să se plictisească unul de celălalt. Nici nu aveau cum, David fusese toată viața cu valiza în mână, Ioana, petrecându-și zilele printre oamenii suferinzi de cancer pe care îi trata. Dorința de a avea omul iubit în fiecare clipă lângă ea devenea aproape un moft. În rochia ei de culoare violet, ochii Mariei păreau un ocean adânc în zorii zilei. Palidă și totuși zâmbitoare, căută cu privirea un scaun.

– Merg să mă așez puțin, îi șopti lui Andrei, strângându-i mâna ușor.

Bărbatul se întunecă a îngrijorare și o rugă să meargă împreună pe bancuță din curte.

– Nu, nu e nevoie, mă simt bine, sunt doar puțin obosită, îl liniști ea, dar în acel moment paloarea i se accentuă.

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.