„Omul din Cerc” (2) de Dori Lederer

Creștea copilul ca o floare,
Îl ținea mama-n poala sa,
Auzea zgomote pe-afară
Și, cum nu mergea în picioare,
Rotea doar capul și privea
La cei ce-l înconjoară,

Dar tare-ar mai fi vrut să vadă
Ce-i dincolo de-ogradă.

Ce bucurie-a mai avut,
Oh, în picioare, în sfârșit,
Copilu-a spus vioi,
Când primii pași el a făcut,
Dar a căzut și s-a lovit
Și s-a temut apoi.

Tare mă tem acum să merg,
Și teama asta-i ca un cerc.

Dar într-o zi, s-a ridicat
Și, singurel, a reușit
Să facă pași, încetișor,
Cam de la ușă pân’ la pat
Și-atunci, copilul a gândit:
Aș putea să și zbor.

Iar mama, lăcrimând în prag,
L-a-mbrățișat cu drag.

Anii treceau pe rând, pe rând
Iar micul om avea mereu
Ori treburi, ori de învățat,
Dar nu-l slăbea nicicum un gând:
Ce-i dincolo de satul meu,
Da, dincolo de sat?

De-ar fi să iau lumea la pas,
Pe mama cui o las?

           Va urma

Portimão, Portugalia

„Omul din Cerc”(1)

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

La Editura Leviathan a apărut romanul Când îngerii se dezbracă de aripi de Dori Lederer. Detalii, click aici.