Pământul e-atât de frumos
Și oameni buni atât de mulți
Și tot ce mișcă și trăiește,
Este lăsat aici cu-n rost,
Și oricât am fi de cărunți,
Când sufletul iubește,
Se rupe vălul necredinței
Și lanțul neputinței.
Cu părul alb, omul din cerc,
Gustase, iată, fericirea,
Natura îi dădea fiori,
Bătea din nou inima-n piept,
Ochi noi îi aducea iubirea,
Vedea lumea-n culori.
Trei ani trecură ca un vis,
Trei clipe-n Paradis.
Cu geamantanul pregătit,
Privea cu teamă-n față,
O ușă largă-n cerc era,
Pe ea, acum, de-ar fi ieșit,
Ar fi trăit ce-ntreagă viață
Visa și își dorea.
Rupsese cercul, dar simțea
Încă strânsoarea sa.
Făcu, dar, câțiva pași afară,
Trase aer în piept, adânc,
Natura toată înverzea,
Era o zi de primăvară,
Iar el, un punct mic pe pământ,
Se-nchipuia o stea.
Cu ochii spre Tronul Ceresc,
A spus: Îți mulțumesc!
Eu știu că n-am cerut prea mult,
Dar cum să mă satur de Rai,
Acum, când am descoperit
Că Raiul e-aici pe pământ,
Și că dulceața lui o ai
Doar dacă ești iubit?
Mai dă-mi trei zile dacă vrei
Și-apoi, poți să mă iei.
Văzând acestea, ursitoarea,
Veni la Dumnezeu în cer
Și-l întrebă mirată:
Eu știu c-a Ta este puterea,
Dar acest om iese din cerc
Și Tu îl lași s-o facă?
Ce rost mai avem noi, atunci,
Când îi ursim pe prunci?
Lasă-l să iasă doar un pic,
Răspunse-n calmul Lui divin,
Privind spre ursitoare,
Din ce-i sortit nu schimb nimic,
Îi fac o haltă în destin,
Pe drumul spre-mpăcare.
Și omul nostru-avu în lume,
Încă trei zile bune.
Va urma
Portimão, Portugalia
Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer
La Editura Leviathan a apărut romanul Când îngerii se dezbracă de aripi de Dori Lederer. Detalii, click aici.
[…] „Omul din Cerc” (6) […]