Comentariu: Păi ce, nu e democraţie!?

Îşi propusese, nu o costa nimic, să se depărteze de televizor, de radio, de internet, de politică şi să se concentreze asupra unor chestiuni care pot da o altă dimensiune vieţii.

S-a gândit să scrie un roman, unul de dragoste, aşa cum îi stă bine unei femei cu oarece înclinaţii literare, dar romanul trebuie încadrat în realitate, într-o realitate şi, evident, aşa tot nu va scăpa de lumea pe care dorea să o evite.

S-a hotărât apoi că ar fi mai bine să scrie poezie, dar a constatat singură că nu prea o dădea talentul afară din casă. Şi-a dat seama că nu poate exista ruptă de realitate şi a găsit repede motivul să se „ancoreze” în lumea reală, să se informeze despre cum mai merg lucrurile în afara spaţiului ei vital.

Prin urmare, fuga la informaţie. Radioul, televizorul, amândouă în acelaşi timp ca nu cumva să piardă ceva! Scandal de corupţie, altul decât cel de ieri, scandal la Parlament, acelaşi de câteva zile dar mai nuanţat, propuneri de arestări la nivel parlamentar, certuri, acuze reciproce despre interese de grup, grupări, partide etc. Minut de minut ştirea se schimbă de la vorbitor la vorbitor, de la gazetar la gazetar, în funcţie de interese de partid, de grup, de grupări, de naşi, fini, cumetri, părinţi, socri, soacre, cumnaţi, cumnate, fiice, nurori, gineri, fii, copii sau, pur şi simplu, de oameni fără nici o legătură cu categoriile enunţate, dar care au şi ei un cuvânt de spus. Păi ce, nu e democraţie!?

După vreo două ore femeia răsuflă uşurată, mustrându-se însă în gând că voia să meargă la teatru şi să părăsească „scena politică”. „Mai tare comedie ca asta, nu cred că aş fi văzut!”, exclamă ea, gândindu-se că a făcut şi o economie în seara respectivă, adică banii de bilet, benzina, parfumul, rujul, pudra etc. Femeia s-a gândit că dacă se plictiseşte de politică, schimbă canalul şi dă peste scandalurile „divelor” din showbiz, care mai de care mai importantă, doar sâni şi buze siliconate, rochii cât mai decoltate, voci de calculator dar cu pretenţii de soprane de coloratură, cu ochii după băieţii de bani gata, ca să-şi dea importanţă în faţa camerelor de luat vederi cum şi în cel fel au câştigat inima vreunuia, june sau mai copt (vârsta nu contează!), dar cu buzunare pline de euro sau, mai popular spus, euroi. Grotescul atinge cote fabuloase şi ceea ce se cheamă sexy în opinia lor, e doar o prezentare mizeră a intimităţilor unor persoane (bărbaţi sau femei) care doresc cu tot dinadinsul să fie vedete. Mai bine la politică!

P.S. Am scris această proză cu ceva timp în urmă și citind-o am tresărit, fiindcă ceea ce se derula pe la televiziuni, era la fel ca în anul 2010, cu unele schimbări de personaje, multe fiind la pușcărie, altele dispărând din o mie de motive, plus cele naturale pe care nu le mai amintesc acum. Scena politică e un fel de spectacol – extrem de costisitor la care participă toată lumea, spectacol în care se schimbă din când în când actorii, dar nu prea se bagă de seamă, fiindcă stau mulți sub hulita mască a corupției, așa că m-am gândit să schimb direcția, adică spre teatru. Se joacă Suflete moarte, dramatizare de Mihail Bulgakov după N.V. Gogol. Părintele celebrei nuvele Mantaua e mai actual ca oricând! Nu-i așa?