Am urmărit zilele acestea – uneori sunt masochistă, recunosc! – toate (sau aproape toate) posturile de televiziune românești difuzate de operatorul meu de cablu şi, cu două-trei mici excepţii, nu am observat nicio diferență majoră în oferta artistică, jurnalistică, muzicală pentru marele public.
Meseria de jurnalist „mă împinge” să urmăresc, să comentez, să bombăn, că de, poate aștept și eu ceva, nu mai știu ce, dar în nici un caz ce văd și ce aud. Pe liniile de socializare în masă, oameni nemulţumiţi de programe, de conduceri, de produse artistice, propun schimbări, aşteaptă amenzi de la instituţia ce măsoară calitatea etc. Dar instituția cu pricina măsoară calitatea doar când ”pohtește” ea, nu când vrea vreun ”mujic” ce plătește abonament. Ai televizor, plătești, deschizi aparatul, plătești, nu-ți place, plătești, că ai aparat și abonament, desigur!
Am avut curiozitatea (mi se întâmplă tot mai des!) să urmăresc o știre pe toate canalele și am ajuns la concluzia că știrea cu pricina e terfelită, învălmășită, zdrelită, peticită, că dacă nu ar fi imagine să te ghidezi, nu ai ști că e aceeași știre, ci multe altele. Acum, eu nu spun că trebuie să sune la fel, dar esențialul trebuie să fie identic, chiar dacă folosim cuvinte diferite. Sinonimia e doar o idee și dacă nu găsim cuvântul potrivit, adăugăm unul în engleză că așa e ”cool”. Hopa, m-am ”virusat” și eu! Fir-ar să fie de viață, adică cer ceva și tot eu greșesc! Așa-mi trebuie, că ridic pretenții, când lumea are alte treburi și audiența trebuie menținută cu orice chip! Am zis chip? Da, că văd chipuri care ar trebui ascunse, și nu puse în vedetă. Bărbați însurați cu neveste turbate de furie, amante sau iubite, sau cum le mai zice acestora, cu sânii pe afară, cu fețe țepene de botox, aproape goale la trup și la minte, obraznice, gata să sară la bătaie cu nevasta înșelată. Limbajul, Doamne, ce limbaj pot folosi aceste creaturi care își aruncă lăturile peste limitele noastre de înțelegere?
Pe de altă parte, alte înjurături, acuze politice, amenințări, ordonanțe de ”urgențe”, ca la salvare, că trebuie să avem grijă ca aleșii să nu ajungă la ”mititica”. Ce dacă poporul e în stradă? Poporul are timp liber, poporul e ”mituit” și de aia iese în stradă, declară aleșii atotștiutori. Poporul s-a trezit, dar aleșii nu înțeleg de ce s-a trezit tocmai acum, când lucrurile sunt complicate, când ei oferă și luna de pe cer! Poporul stă în stradă, civilizat, emoționând Europa prin lecția de bună purtare. Mai e un alt popor, poporul susținător, poporul supărat din Dealul Cotrocenilor și, mai nou, poporul din fosta capitală a Țării Românești, popor care strigă cum că cineva, persoană importantă i-a dezbinat, i-a supărat, invitând persoana să plece în țara lui. Păi, țara lui e țara noastră, că omul s-a născut aici, trăiește aici și celalat popor la ales. Președintele cu poporul lui, Guvernul cu poporul lui, că de, așa se scrie istoria unui neam: cu două popoare!
Ah, am uitat poporul de acasă, cel nedumerit, poporul de la televizor! Dar cineva trebuie să urmărească ce fac cele două popoare în stradă, nu-i așa? Important este că poporul din Piața Victoriei nu intră în dialog cu poporul celalalt din Dealul Cotrocenilor, și așa se înțelege ce dorește fiecare. Poporul tânăr nu a învațat lecția comunismului, el nu poate fi impresionat nici cu măriri, cu taxe mai puține, cu vorbe promițătoare. Este poporul care a înțeles cel mai bine lecția democrației. El vrea țara lui, vrea să rămână aici și să nu pribegească prin lume. Vrea țara lui care să semene cu alte țări, unde se poate trăi decent, vrea clasă politică în slujba lui, că de aia a fost aleasă, nu una amenințată cu pușcăria fiindcă a avut mâna luuuungă și a pus banii țării în propriul buzunar. Cum ar fi, dacă toți am înțelege asta? Televiziunile, presa, media în general, ar trebui să găsească subiecte noi, ar trebui să-și schimbe atitudinea, ar trebui să se reinventeze, nu-i așa? Acum, eu visez și poate că e bine să mă trezesc la realitatea care se vede cu ochiul liber și care e prezentată în media, așa cum fiecare o înțelege, sau cum e necesar să fie înțeleasă. Așa că am rememorat ce s-a întâmplat, mai ales în ultimii ani, anii noştri de democraţie bălţată, şi am ajuns la următoarea concluzie pe care, cu voia dvs, am să o expun acum şi aici.
Pâine şi circ, aceasta era deviza în Roma antică! S-a schimbat, oare, optica şi noi nu am remarcat? Cum totul se petrece la televizor: politică, economie, buget, bătăi, scandaluri parlamentare, acuzaţii, înjurături, legi, moţiuni de cenzură, acuzaţii de fraudă, arestări, falsuri, flagrant, nunţi, botezuri, cumetrii, divorţuri, tribunale, fiţe, fiţoşi, femei goale, vedete de doi bani, mitici, coane miţe, peşti, perverşi, alienaţi, mamiţe, mame mari, pămpălăi, clanuri, mafioţi, drogaţi, bolnavi, naşteri, accidente de tot felul, cutremure, tsunami, canicule, ploi, lapoviţe, vijelii, zăpezi, petreceri, bogaţi şi săraci, invidii şi invidioşi, linguşitori, hoţomani, grandomani, lipsiţi de scrupule, ce mai, totul, recunoaşteţi, totul se petrece la televizor! Pentru societate în general, iar pentru cea românească în special, tabla de materii (Moşii – tablă de materii) a lui I. L. Caragiale a rămas neschimbată. Poate cu excepţia bătăturilor! Deși nici de asta nu sunt sigură. Păi!
Pușa Roth
Moșii (Tablă de materii) de I. L. Caragiale. Interpretează: Virgil Ogășanu (1998).
