Țărani inteligenţi au existat întotdeauna pe pământ românesc, dar rare erau cazurile în care familiile lor au putut să le asigure cheltuiala pentru instruirea în şcoli înalte.
Monahul Procopie Pătruţ, cunoscut mai ales drept Picu Pătruţ, rămâne un exemplu de copil de oieri care s-a ridicat şi a ajuns celebru – deşi nu asta a urmărit – pentru dragostea de învăţătură.
S-a născut la Săliştea Sibiului şi a trăit între anii 1818–1872.
Părinţii săi erau oieri şi au avut înţelepciunea să-l lase să înveţe pe copilul lor Oprea, alintat Picu, şi să nu-l trimită cu oile, după obieciul satului. A ajutat la aceasta şi faptul că băiatul era era mai firav şi bolnăvicios.
Dragostea de carte l-a atras foarte mult, dar, în acelaşi timp, şi viaţa bisericească. Încă de la vârsta de 11 ani a îndeplinit cu stricteţe pravila vieţii călugăreşti şi, chiar dacă mai târziu a fost tuns în viaţa monahală, el s-a întors în sat, unde a dus o viaţă de misionar. Le vorbea oamenilor despre Dumnezeu şi despre viaţa curată, fiind mereu neobosit creator de scrieri cu caracter moral şi religios.
Prin oierii din Mărginimea Sibiului care practicau transhumanţa, a reuşit să-şi procure toate ediţiile de Biblii tipărite în celelalte provincii româneşti, ba chiar şi Biblia de la Sankt Petersburg. Aşa a ajuns Picu Pătruţ să deţină o bibliotecă uriaşă pentru vremea aceea, de 200 de volume, lucru rar mai ales pentru un ţăran.
Monahul Procopie Pătruţ avea un talent deosebit în scrierea versurilor, dar şi la desenat şi caligrafiat și la compunerea melodiilor pentru poeziile sale religioase. A scris mii de poeme şi a copiat sute de cărţi de folos duhovnicesc, pe care le realiza măiestrit, cu letrine şi decoraţiuni colorate. Au rămas de la el peste 3.000 de desene miniaturale, unele constituind acum câţiva ani obiectul unor expoziţii.
După moartea sa, lucrările sale originale sau doar caligrafiate au fost descoperite de Onisifor Ghibu care i-a promovat opera. Nicolae Cartojan l-a numit pe Procopie Picu Pătruţ drept un ”Anton Pann al Ardealului.”
Cea mai cunoscută lucrare a sa este intitulată ”Stihos adică viers” şi cuprinde peste 1.400 de pagini. Conţine sute de cântări, imnuri, miniaturi şi vignete.
Părintele Ioanichie Bălan scria despre el în ”Patericul românesc”: ”Literatura bisericească românească cred că n-a avut niciodată un mai setos cititor, tălmăcitor şi următor ca pe monahul Procopie (Picu) Pătruţ”.
Mormântul său se află în cimitirul bisericii mari din Săliştea Sibiului, alături de al fratelui său mai mic, Nicolae Pătruţ.
Vezi: Eclisiiârh, 1856 – portalul Bibliotecii Naționale a României
Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
