La Editura Leviathan din București au apărut două volume de versuri de Florin Solomon: Cartea mea și O lacrimă dacă aș fi. Prima este prefațată de Pușa Roth. Coperta: Rudy Roth. 220 p. ISBN 978-606-95528-3-4. O lacrimă dacă aș fi, prefață de Costin Tuchilă. Coperta: Rudy Roth. 184 p. ISBN 978-606-95528-4-1. Ambele ediții sunt necomerciale
„Din «poezia vieţii dictată printre rânduri», «prins în nostalgia vremurilor nines», Florin Solomon și-a scris poezia lumii sale, a iubirilor, dezamăgirilor, a succeselor dar și a eșecurilor, mai ales cele sentimentale, adunând «lacrimi din flori», căutând «în raiul iadului de pe pământ» ceea ce fiecare trecător speră să găsească: scânteia vieţii. Trubadur modern, autorul a adunat «povești de viaţă frământată», de la visul inocent al copilăriei până la vârsta nostalgiei și a creat din poezie un jurnal al unei existențe, o carte, cartea lui, a vieții lui, dar obiectivând, este cartea unei generații care visa și credea în puterea romantismului.
Cartea mea este, de fapt, volumul de debut al poetului care a cochetat cu poezia încă de pe băncile liceului, dar viața i-a oferit alt drum, un drum rescris în versuri, la vârsta deplinei maturități. Volumul are prospețimea visătorului, are înțelepciunea vârstei la care s-a hotărât să-l ofere cititorilor care, sigur, se vor regăsi în ipostazele iubirii sau ale înțelepciunii.” – Pușa Roth, Timp și anotimp, prefață, fragment.
„Un tablou al trăirilor și sentimentelor surprinse în momente diferite ale vieții transpare din versurile cuprinse în volumul O lacrimă dacă aș fi, a doua carte a lui Florin Solomon. În formă fixă, de la care nu se abate, uneori exersându-se în sonete, autorul pune în pagină teme și motive consacrate, trecute însă prin filtrul propriei sensibilități. Lacrima devine aici simbolul tutelar: ea este cea care, în scurta ei trecere, depune mărturie, invită la reflecție, „conduce”. Poetul meditează asupra trecerii timpului – iar timpul se poate înfățișa în strofele lui în imagini diferite. Curgerea lui poate fi desprinsă din unduirea apei, din arcuirea unei flăcări, din zbaterea vântului, din declinul fiecărui anotimp, din raza fugară de lumină sau din aminti-rea unei secvențe de viață – tabloul vârstelor care revin în memorie: inocența copilăriei, adolescența cu elanurile și iluziile ei, înflăcărarea specifică tinereții, maturitatea. Toate sunt acum izvor de retrăiri imaginare, cu o figurație poetică bogată, uneori surprinzătoare și paradoxală. De altfel, observ că Florin Solomon are predilecție pentru împerecherea rară de cuvinte, evitând metafora comună sau epitetul predictibil, și chiar pentru rima rară («recif/zaif», «relief/fief» ș.a.) și pentru asonanță («un rol/actor»).” – Costin Tuchilă, Mărturia lacrimei, prefață, fragment.
Portalul Editurii Leviathan, click aici.
