În 1923, statul român a decis ca jertfa celor mulți, căzuţi în luptele din Primul Război Mondial, să fie simbolizată printr-un singur mormânt.
Soldații români morți pe front fuseseră îngropați acolo unde căzuseră. Nimeni nu avea timp în vâltoarea luptelor să le facă cele cuvenite. Morminte săpate la repezeală, pe câmpuri, la margine de drumuri. Între timp, s-a dat și o lege pentru ca toți eroii știuți după nume să fie adunați în cimitire militare, acolo unde s-a putut, iar în celelalte cimitire să fie îngropați într-un perimetru bine stabilit.
Dar jertfa celor mulți, neștiuți, trebuia să fie celebrată la nivel național. Așa s-a născut ideea unui Mormânt al Ostașului Necunoscut care să-i întruchipeze pe toți la un loc.
S-a căutat un elev care să aleagă sicriul unuia dintre ostaşii morți la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz și pe celelalte fronturi. Au fost deshumate oseminte ale ostașilor necunoscuți, așezate în zece sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc şi depuse în Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Mărăşeşti. Era ziua de 14 mai 1923.
A fost desemnat să aleagă unul dintre cele zece sicrie un copil de 12 ani, cu numele Amilcar Săndulescu, elev la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu. El era cel mai bun la învățătură din toate liceele militare ale țării, iar în plus, era și orfan de război.
Istoricul Valeria Bălescu a găsit în arhive jurnalul acestui elev. Reconstituind întreaga poveste a mormântului, inclusiv biografia lui Amilcar, a scris cartea ”Ostașul Necunoscut”. În rândurile elevului Săndulescu despre acea memorabilă zi de 14 mai 1923 citim:
”O mare tăcere s-a făcut în biserică. Eu m-am dus înaintea celor zece sicrie, tremurând şi, emoţionându-mă, stăteam la îndoială, neştiind pe care să pun mâna. Dar deodată m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de conştiinţă, am pus mâna pe el. În momentul acela un mare fior mi-a străbătut tot sufletul şi mi-au venit pe buze cuvintele «Acesta este tatăl meu». Am îngenunchiat și am spus: «Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toţi eroii neamului, ai şi pe tatăl meu.»”
Acestea sunt emoționantele cuvinte rostite de Amilcar Săndulescu, elevul care a desemnat sicriul Eroului Necunoscut.
A doua zi, celelalte nouă sicrie au fost duse în Cimitirul Eroilor din Mărăşeşti şi îngropate cu onoruri militare.
Sicriul cu Eroul Necunoscut, împodobit cu tricolorul, a fost purtat pe braţe de o gardă de ofiţeri, cavaleri ai ordinului militar ”Mihai Viteazul”, şi depus în vagonul special al unui tren cu destinaţia Bucureşti. În Gara de Nord era aşteptat de oficiali ai statului şi personalităţi politice şi militare. Regele Ferdinand, îmbrăcat în uniforma de general, a trecut în revistă compania de onoare.
Sicriul Eroului Necunoscut a fost depus pe un catafalc drapat cu steagul şi însemnele României. După oficierea serviciului religios şi onorurile militare, a fost aşezat pe un afet de tun, tras de opt cai, însoțit de un lung cortegiu spre biserica bucureșteană ”Mihai Vodă”, unde a rămas trei zile, vreme în care multă lume a venit să-i aducă omagiul.
În 17 mai 1923, familia regală, membrii guvernului, ai corpurilor legiuitoare și un numeros public participau la înhumarea Eroului Necunoscut în Mormântul pregătit pentru acesta în Parcul Carol din Capitală.
Mormântul Ostașului Necunoscut era o criptă acoperită cu o lespede de piatră decorată cu sculpturi florale. Pe lespede s-a încrustat următorul epitaf: ”Aici doarme, fericit întru Domnul, Ostaşul Necunoscut, săvârşit din viaţă în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite. 1916–1919”.
În vremea comunismului, monumentul funerar al Eroului Necunoscut a fost demontat şi strămutat la Mausoleul din Mărăşeşti. La 26 octombrie 1991, monumentul a revenit în Parcul Carol I, iar la 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Ostaşului Necunoscut în locul inițial din 1923.
Soldatul fără nume întruchipează sutele de mii de anonimi care şi-au dat viaţa pentru ţara lor. Se aproximează că în Primul Război Mondial țara noastră a pierdut peste un milion de oameni, dintre care peste 300.000 de soldați și ofițeri.
Vezi: arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
