Iubiți cititori, m-am gândit și m-am răsucit fiindcă, răsfoind Dicționarul umoristic al limbii române, am găsit un mușatism, adică un aforism al lui Tudor Mușatescu, care definește mămăliga drept ”istoria românilor la ceaun”. Păi, de ce ne-am supăra, când cei care vin pe aici, prin acest colț de lume, poftesc la mămăliga aburindă cu orice se pune pe masă? Am dreptate, ori ba? Putem oare să îi dăm crezare scriitorului croat Aldo Matelic care susține aforistic ideea conform căreia ”caviarul n-o crede pe mămăligă”? Eu zic că domnia-sa, caviarul, greșește, fiindcă el e servit doar la mese sofisticate, puțintel, acolo, cât să îți fie poftă, pe când doamna mămăligă e regina meselor, e bucuria omului sărac, dar și a omului bogat.
Uite, așa, fac eu ce fac și spun că mămăliga e ca și pâinea caldă, dar pe care o lași pe masă, dacă e rost de pește, căci vorba proverbului: ”pește, pește, mămăliga prăpădește”. Alegând ca temă istoria mămăligii, am deschis volumul Din trecutul nostru de Alexandru Vlahuţă, grafică semnată de Stoica, volum apărut în anul 1908 la Atelierele Grafice Socec& CO, Societate Anonimă. Ei, bine, din cartea lui Vlahuţă am găsit informaţia conform căreia ”de la Şerban Cantacuzino a început să se cultive porumbul în ţară la noi.”
Tot din cartea mai sus amintită aflăm că femeile erau cele care se ocupau de gospădărie iar bărbaţii de muncile câmpului, evident, pe timp de pace: ”Ele vedeau de casă, torceau, țeseau, creșteau copiii; bărbații, când nu erau în război, duceau la pășune hergheliile, cirezile de vite și turmele de oi, semănau în câmpiile roditoare de la poalele Carpaților grâu pentru negoț și mei pentru hrana lor – străvechea mămăligă”.
Înainte de aducerea porumbului din America, în ținuturile României de astăzi ”mămăligă” era denumirea unei fierturi de boabe de mei. Mămăliga, considerată mâncarea ţăranilor, era folosită în loc de pâine sau ca fel de mâncare în perioadele de vară, când munca grea de la câmp nu mai permitea prepararea pâinii de casă. Se mai spune că motivul pentru care mămăliga este atât de populară în România se datorează faptului că otomanii puneau bir numai pe grâu, porumbul rămânând alternativa cea mai hrănitoare pentru popor. Vă mai aduceţi aminte de celebra sintagmă ”mămăliga nu va exploda niciodată”? Nu ştiu dacă am reţinut exact, au trecut ceva ani de atunci, făcându-se referire la faptul că România nu se va revolta împotriva comunismului. Este vorba de un articol apărut în ”Le Figaro”, în vara anului 1989, articol semnat de Alexandra Arbore. Iată că lumea occidentală ne caracteriza după felul, să zicem, principal de mâncare, tradiţionala mămăligă. Dar nu numai românii mănâncă mămăligă, ci şi alte popoare au acest preparat, astăzi la ”mare modă” prin marile restaurante ale lumii.
Mămăliga este mai bine cunoscută în restul lumii după denumirea italiană (polenta), dar se întâlnște și în multe alte țări ca Ungaria (puliszka), Savoia, Elveția, Austria, Croația (palenta, žganci, pura), Slovenia (polenta, žganci), Serbia (palenta), Bulgaria, Corsica (pulenta), Brazilia (polenta), Argentina, Ucraina (culeșa), Uruguay, Venezuela și Mexic sau la sașii din Transilvania (Palukes, Pålix). Ca să ne destindem, că de, e cam cald pe afară, chiar dacă ne place sau ne ne place mămăliga (mie-mi place!), să ne amintim de o poezie a lui Constantin Tănase, evident o critică la adresa celor puternici, supărat că guvernul a pus poporul în situaţia de a avea ”zi de mămăligă” aici, în patria pâinii.
”Lor ce le pasă cum e traiul
În ţara asta, ţara pâinii
Să aibă pâine chiar şi câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă.
Lor ce le pasă cum e traiul,
Scumpiră trenul şi tramvaiul,
Scumpiră tot, la cataramă
Până şi pâinea şi tutunul
Şi când înjuri pe şleau de mamă
Ei, cică, eu fac pe nebunul.”
Ca să păstrăm buna dispoziţie am preluat două maxime semnate tot de Constantin Tănase: ”Sinceritatea este un pericol numai pentru ignoranţi” şi „Idealurile se aseamănă cu stelele: nu poţi ajunge la ele, în schimb te poţi orienta”. Eu, recunosc, m-am orientat: mămăliguţă cu brânză şi smântână. De gustibus…!
Cu bine şi cu bucurie.
Vezi arhiva rubricii Delicias regibus de Pușa Roth
