Premiera absolută a operei „Nunta lui Figaro” de Mozart

908
Scenă din „Nunta lui Figaro”, actul I, scena 19. Acuarelă de autor anonim, înainte de 1900
Scenă din „Nunta lui Figaro”, actul I, scena 19. Acuarelă de autor anonim, înainte de 1900

fila de calendar rubrica leviathan.roAcum 237 de ani, la 1 mai 1786, la Burgtheater din Viena, a avut loc premiera absolută a operei comice Nunta lui Figaro (4 acte) de W. A. Mozart. Libretul este scris de Lorenzo da Ponte, după piesa cu acelaşi titlu a lui Pierre Caron de Beaumarchais. Titlul original: Le nozze di Figaro osia la folle giornataNunta lui Figaro sau o zi nebună, înscrisă sub nr. 492 în Catalogul Köchel. Distribuția premierei: Contele Almaviva: Stefano Mandini; Cotesa Rosina: Luisa Laschi; Susanna, servitoarea contesei: Nancy Storace; Figaro, valetul contelui: Francesco Benucci; Cherubino, paj (rol în travesti): Dorotea Bussani; Marcellina, menajera lui Bartolo: Maria Mandini; Doctor Bartolo, avocat din Sevilla: Francesco Bussani; Basilio, profesor de  muzică: Michael Kelly; Don Curzio, judecător: Michael Kelly; Barbarina, fiica lui Antonio: Anna Gottlieb; Antonio, grădinarul contelui, unchiul Susannei: Francesco Bussani: Dirijor, compozitorul.

Subiectul ales de Beaumarchais pentru comedia satirică La folle journée ou Le mariage de Figaro  (1784) întrunește în scurtă vreme sufragiile publicului francez, cu excepția unor cercuri aristocratice, o parte din personaje fiind cunoscute din Bărbierul din Sevilla, scrisă în 1775.

Scriitor pe deplin familiarizat cu muzica pe care o profesa și ca pedagog, Beaumarchais, cunoscător profund al vieții, frecventând diverse cercuri sociale prin îndeletnicirile sale, inclusiv de om de afaceri, face în Nunta lui Figaro elogiul luptei duse de Figaro împotriva imoralității stăpânului său, contele Almaviva, la curtea căruia devenise valet.

Deși libretul este întocmit cu meșteșug de Lorenzo da Ponte, el nu a reușit să cuprindă în întregime conflictul, cu toate detaliile prezente în piesă, pe de o parte datorită cerințelor de adaptare pentru muzică, dar pe de altă parte și datorită cenzurii împăratului Austriei care a impus atenuarea satirei sociale. Libretistul care slujea la curtea imperială, cu toate asigurările date suveranului că piesa va suferi modificări, păstrează totuși conflictul de bază. Astfel asistăm, prin intermediul muzicii și al cuvântului, la triumful cauzei apărate de Figaro împotriva înfumurării și ipocriziei contelui, care în cele din urmă își recunoaște singur înfrângerea. Inteligența lui Figaro, gândirea liberă sunt calități cu care și-a înzestrat autorul personajul central, hotărât să lupte contra înfumurării și egoismului stăpânului său.

Tema îndrăzneață este îmbrățișată și tratată muzical cu pasiune și măiestrie de Mozart, cunoscător din experiență proprie, a „manierelor” și relațiilor de conviețuire în condițiile unui climat de curte, experiență ce a condus la sublinierea în mod pregnant a caracterului comediei satirice, îndeosebi în unele arii, portretizând cu rafinament personajele.

Surse: Opera Națională Română, Wikipedia, Centrul de Documentare „Dimitrie Gusti” al Societății Române de Radiodifuziune.

Vezi: Beaumarchais – accente, studiu de Costin Tuchilă, Pușa Roth, în revista culturală trimestrială „Leviathan”, anul II, nr. 2, aprilie–iunie 2019, p. 16, click aici.  

Opera integral – Glyndebourne Festival Opera, 1973. În distribuție: Knut Skram, Ileana Cotrubaș, Kiri Te Kanawa, Benjamin Luxon, Frederica von Stade.  London Philarmonic  Orchestra, The Glyndeborune Chorus. Dirijor: John Pritchard. Regia artistică: Peter Hall

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.