În urmă cu 54 de ani, în 5 ianuarie 1970 a avut loc la București premiera filmului Reconstituirea, în regia lui Lucian Pintilie, a cărui difuzare a fost interzisă ulterior de cenzura comunistă. Filmul a fost lansat fără publicitate și fără premieră de gală. A apucat să ruleze patru-cinci săptămâni la Cinematograful „Luceafărul” din București, apoi în câteva orașe de provincie, cu succes de public și de critică, după care a fost retras.
Scenariu de Lucian Pintilie și Horia Pătrașcu după nuvele omonimă a lui Horia Pătrașcu. În distribuţie: George Constantin, Emil Botta, Ernest Maftei, Vladimir Găitan, George Mihăiţă, Ileana Popovici, Ștefan Moisescu, Ion Rădulescu, Nicolae Wolcz. Imaginea: Sergiu Huzum; sunet: Andrei Papp; montaj: Eugenia Naghi; decoruri: Aureliu Ionescu; costume: Tomina. Alb-negru, 100 minute.
Filmul a fost relansat în februarie 1991.
„Este primul film, ca operă de artă, care în ton ironic, malițios, cinic, ne introduce în infernul românesc, moral și spiritual, în labirintul bășcăliei, varianta specific românească și degradată a spiritului balcanic. Pretextul fiind reconstituirea în scopuri ipocrit educative a unui delict minor de către procuratură, miliție, cu sprijinul unei echipe de cineaști, Lucian Pintilie propune, în fond, o incursiune în subconștientul românesc colectiv, pe care o realizează cu același simț al concretului, al notației minuțioase, al personajelor, al confruntărilor afective, comportamentale, de mentalitate. Construit ca un reportaj, ca un film documentar, ca un film-anchetă, ca un film-dosar de existență, ca un film-fapt de cronică, Reconstituirea, prin valoarea lui estetică, este o epopee, o frescă a infernului moral și spiritual românesc. Un film cu o densă suprapunere de straturi, cu multiple sensuri și semnificații filosofice.” (Cinemagia).
„Dacă în 1970 revista «Contemporanul» declara filmul lui Pintilie cea mai bună operă cinematografică a anului, cu patru decenii mai târziu, 40 de critici stabilesc o ierarhie a celor mai bune filme românești din toate timpurile, Reconstituirea apărând, din nou, pe primul loc. Faptul este remarcabil, ținând cont de vârsta majorității celor chestionați, care n-au văzut filmul la premiera sa ocultată de regim.” – Călin Stănculescu, „Reconstituirea de Horia Pătrașcu și Lucian Pintilie”, 12 noiembrie 2013.
„Nefirescul înscenării la care asistăm, falsitatea actului ce se vrea autentic și artistic, prin asta de două ori vinovat, se traduce cinematografic printr-o construcție temporală specială a filmului. Timpul se dilată și se strânge nu într-o ordine reală, ci strict dramatică, una construită de regizor cu minuție și armonie contrapunctivă. Reconstituirea deține atributele formale ale unei opere clasice, aristotelice, în rigoarea sa dramatică – expoziție, conflict, punct culminant, deznodământ, unitate de timp, spațiu și acțiune. Pe această schemă dramatică, Pintilie construiește un film modern nu numai ca problematică, ci mai ales ca limbaj.”– Petre Rado, ”România literară”, 8 ianuarie 1970.
„Reconstituirea este un film despre cinematograf și existență și despre acea particulă mereu uimitoare din existența omului care este întâmplarea. O întâmplare (o prostie, o tâmpenie – spune procurorul) este așezată în punctul de plecare al conflictului – bătaia băieților. Și tot din întâmplări mărunte alunecoase, mereu mișcătoare, mereu negându-se între ele, se încheagă tragedia. Cei care greșesc – autorii și spectatorii reconstituirii – sunt cei care își închipuie că pot reconstitui întâmplarea ca o demonstrație, că îi pot da alt sens decât acela pe care l-a avut, firesc – explozie neprevăzută a energiilor care zac dincolo de aparențe.”– Ana Maria Narti, „Contemporanul”, 9 ianuarie 1970.
”Dejucând mecanismele tragediei antice, voioșia Reconstituirii insistă în schimb asupra consecințelor extreme pe care le poate avea antanta amabilă a vinovaților și nevinovaților. Complicitatea care se naște din ea este numai aparent inofensivă și sfârșește prin a-i culpabiliza în egală măsură pe interpreții și spectatorii jocului. […] Pintilie vede magistral acest confuz amestec de ticăloșie și toleranță din care se pritocește, atât la victimă, cât și la călău, sentimentul totalitar. – Romulus Rusan, „România liberă”, 20 februarie 1991.
”Reconstituirea este, fără îndoială, filmul nostru reprezentativ. Filmul cel mai cunoscut în Europa, analizat în cele mai prestigioase reviste de cinema din lume, una dintre acele opere ce pot da seamă oricând de lumea în care au fost zămislite, de starea ei de spirit, de specificul și interogațiile ei.” – Roxana Pană, „România liberă”, 21 februarie 1991.
Fragmente din Reconstituirea
Arhiva rubricii Filă de calendar
