„Presa şi politica” de Pușa Roth

29 decembrie 2022

În loc să mă ocup de oale, crătiți, în care să clocotească fel de fel de bucate, în aceste zile în care mâncarea e vedeta incontestabiă, eu mă preocup de critici la adresa… Ei, nu, nu despre prezent vreau să scriu, ci despre trecut care, translatat peste timp, este tot un prezent, numai că „andrisanții” (vorba cui știm noi!) poartă alte nume, reale, evident. Credeți că s-ar supăra Bacalbașa (căci despre epigramele domniei-sale este vorba) dacă în loc de… am înlocui cu…

Prin urmare, doamnelor şi domnilor, şi azi ca şi ieri, şi alaltăieri, atunci când se vorbeşte despre presă, supranumită „câinele de pază al democraţiei” se vorbeşte implicit şi despre libertatea de exprimare a acesteia. Acum, dacă ne gândim bine, și libertatea asta are rostul ei, că nu poți scrie tot ce crezi tu ca jurnalist că ar fi corect. Dacă treci în ficțiune, faci o poveste, cu toate libertățile ei de exprimare, dacă vrei! Dacă nu, nu! Iată ce ușor se poate divaga de la idee! Au fost şi mai sunt încă încercări din partea puterii de ieri, de azi şi din totdeauna de a îngrădi această libertate, mai ales că ziaristul, atunci când doreşte să facă lumină, adică să aducă adevărul la lumină, devine incomod pentru cei luaţi în vizor. Nu vreu să aduc vorba despre presa zilelor noastre, că ar fi greu să comentez. Dar nu numai ziariştii „atacă”, ci şi unii scriitori care n-au ezitat să arunce vorbe grele către clasa politică. Dacă n-ar fi aşa, sunt sigură că ar fi o mare tristeţe, o cruntă lipsă de interes, findcă şi unii şi alţii, criticii şi criticaţii, ar privi linia orizontului în aşteptarea unei schimbări. Unul dintre scriitorii care a trimis săgeţi, destul de otrăvite, la adresa clasei politice din vremea sa este Constantin Bacalbaşa (21 august 1856, Brăila–5 februarie 1935, București), ziarist, memorialist și om politic român. A fondat ziarele Țara, Patriotul, Românimea și revista umoristică Ghiță Berbecul. În anul 1876 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din București, pe care n-a terminat-o și pe care o părăsește în 1879, pentru a se consacra carierei de ziarist. A colaborat vreme îndelungată la Drepturile omului, Telegraful, Epoca, Adevărul, Dimineața, Universul.

A îndeplinit funcțiile de membru fondator al Societății Presei și al Sindicatului Ziariștilor, președinte al Sindicatelor Ziariștilor (din 1919) și a scris cea mai importantă operă a sa, valoroasă sub raport documentar, Bucureștii de altădată (4 volume scrise între 1927–1932, Editura Ziarului Universul, București, 1927).

Am ales, doamnelor şi domnilor, câteva epigrame „dedicate” clasei politice din vremea sa. Putem spune, fără să greşim, că nimic nu e nou sub soare.

Senatului român

– De ce fac atâta larmă
Senatorii în ocol?
– Nu pot fi tăcuţi urmaşii
Gâştelor din Capitol.

Ion Brătianu

În scufie şi-n halat
Stă în colţul unui pat.
Pentru ţară e sinistru,
Pentru rege-i prim-ministru.

Lui Maiorescu

Domnul Titu Maiorescu,
Cel cu capul plin de prisme,
De când este la Domenii,
Face legi în aforisme.

Vai! de când…

Vai! de când ţin visteria
Cei ce nu duc la urechi,
N-a rămas în România
Nici o litră de vin vechi.

Cneazului

Un duel avu Moruzi
C-un rival învăpăiat,
Şi străpuns fiind de-un glonte,
La pământ căzu mort… beat!

Lui Beizadea Bostan