Prima audiție absolută a Rapsodiilor române și a Suitei I pentru orchestră de George Enescu

97
enescu rapsodii suita I prima auditie absoluta

fila de calendar rubrica leviathan.roPe 23 februarie (stil vechi)/8 martie (stil nou) 1903, tânărul George Enescu prezenta în primă audiţie absolută la București cele două Rapsodii române şi Suita I în Do major pentru orchestră într-un concert al Filarmonicii ”George Enescu” la Ateneul Român. La pupitrul dirijoral s-au aflat George Enescu (care și-a dirijat propriile lucrări) și Eduard Wachmann (pentru restul programului). ”Aprecierea [lui Eduard Wachmann] faţă de Enescu, tânăr compozitor-dirijor – avea doar 22 de ani când apărea în această dublă ipostază pe prima scenă de concert a ţării (şi nu era pentru prima oară când se întâmpla acest lucru!, dacă ne aducem aminte de Poema Română [primă audiție la București în 13 martie 1898, n.n.]) – stă înscrisă pe ramura de stejar din metal argintat oferită cadou acestui talentat muzician: «Violonistului şi compozitorului român George Enescu».” (Site-ul Muzeului Național ”George Enescu” din București).

Compuse în perioada 1901–1902, Suita I, op. 9, Rapsodia română nr. 1, în La major, op. 11 nr. 1 și Rapsodia română nr. 2, în Re major, op. 11 nr. 2 au fost publicate în 1909 la Paris, la Editura Enoch.

Suita I, dedicată lui Saint-Saëns, rămâne şi astăzi o partitură neobişnuită mai ales datorită primei ei părţi, celebrul Preludiu la unison. El este unic în literatura simfonică universală şi fascinant atât prin conţinutul exprimat, cât şi prin particularităţile tehnice. Suita are patru părți: Preludiu la unison, Menuet lent, Intermediu, Final.

”Un anunţ din 14 decembrie 1902 făcea cunoscută organizarea unei repetiţii generale cu public, în care cei doritori puteau să-l asculte pe tânărul Enescu (22 de ani) interpretând la vioară Concertul pentru vioară de C. Saint-Saëns în partea I şi Concertul nr. 2 pentru vioară de N. Paganini în partea a II-a a concertului. Desfăşurătorul pregătea publicului o surpriză în această parte secundă: urma să fie prezentată în primă audiţie absolută o nouă lucrare pentru orchestră a tânărului Enescu, şi anume Suita I pentru orchestră. Anunţul reprezenta o garanţie că lucrarea avea să fie finalizată de către compozitor până la 23 februarie 1903, când era programat concertul. La acest opus orchestral Enescu a lucrat tot anul 1902, însă partea a IV-a – Final, este datată 16 ianuarie 1903.

Suita I pentru orchestră a reprezentat în epocă, alături de lucrări precum Bolero de Maurice Ravel sau de Preludiu la după-amiaza unui faun de Claude Debussy, un moment ce a făcut trecerea de la romantismul târziu (reprezentat încă de marile figuri ale lui Richard Wagner, Hector Berlioz, Gustav Mahler) către noi stiluri şi direcţii muzicale.

Inovaţia pe care Enescu a adus-o a constat în a construi o lucrare pentru orchestră în care partea I este reprezentată de o singură linie melodică, fără acompaniament, ceea ce este definit în muzică prin termenul unison – partea I a suitei s-a numit, prin urmare, Preludiu la unison.” (Site-ul Muzeului Național ”George Enescu” din București).

Vezi și: ”Puterea răbdătoare şi cumpăna vremurilor” de Costin Tuchilă

George Enescu, Rapsodia română nr. 1, Orchestra Filarmonicii ”George Enescu” din București, dirijor: Sergiu Celibidache, 1978 

George Enescu, Rapsodia română nr. 2, Orchestra Națională Radio, dirijor: Horia Andreescu

George Enescu, Preludiu la unison din Suita I pentru orchestră, Orchestra Națională de Tineret, dirijor: Cristian Mandeal

Arhiva rubricii Filă de calendar 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.