Prima audiție absolută a Sonatei nr. 3 în la minor pentru pian și vioară, „în caracter popular românesc” de George Enescu (16 ianuarie 1927)

280
revista familia george enescu

fila de calendar rubrica leviathan.roLa data de 16 ianuarie 1927, acum 96 de ani, avea loc la Oradea prima audiție absolută a Sonatei nr. 3 în la minor pentru pian și vioară, „în caracter popular românesc”, op. 25, capodoperă a muzicii universale.

Sonata nr. 3 are trei părți: Moderato malinconico, Andante sostenuto e misterioso, Allegro con brio, ma non troppo mosso.

„Ca un corolar, ne-a fost dat să savurăm fiorii sublimi ai muzicii. Maestrul George Enescu, însoțit de pianistul Caravia, a dat în orașul nostru trei concerte. Întreg orașul a fost în sărbătoare. În înălțimea artei acestui neîntrecut virtuoz al muzicii, în mâinile căruia vioara prinde aripi și sunete de heruvimi care te răpesc și te duc, ne-am întâlnit, desfigurați, dezbrăcați de tot ce este pământesc, înfrățiți, toți cei câți venisem să-l ascultăm. Nu existam majoritate sau minorități, unguri, sași, evrei sau români, nici aristocrați, burghezi sau proletari în sală, ci numai simțuri care vibrau la unison, atinse de arcușul fermecat al marelui maestru.

Iată propaganda… Ceea ce a făcut maestrul G. Enescu în trei seri nu e în stare nimeni să facă, cu toate milioanele risipite pentru propagandă. La plecare, maestrul a ținut să ofere Cercului ziariștilor, al cărui oaspe a fost, desenul executat de sculptorul M. Kara, pe care-l dăm pe copertă.” (Misa, în „Familia”, Oradea, seria II, anul II, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1927, p. 23).

Interpretează: George Enescu (vioară), Dinu Lipatti (pian)

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.