Joi, 14 septembrie 2017, la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului va avea loc primul concert al orchestrei Filarmonica della Scala în actuala ediție a Festivalului ”Enescu”. Dirijor: Riccardo Chailly. Solist: David Garrett, în interpretarea căruia vom asculta Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski. În partea a doua a programului, Simfonia a XII-a în re minor, op. 112, ”Anul 1917” de Dmitri Șostakovici.
Concertul se va transmite în direct pe ecranul din Piața Festivalului ”Enescu” din București (în fața Ateneului). Intrarea este liberă.
”Îşi pot permite să facă crossover numai acei artişti care şi-au făcut deja un nume pe scena muzicii clasice.” David Garrett stabileşte standarde înalte. Şi ştie despre ce vorbeşte. În toamna lui 2007, artistul a apărut în Germania odată cu lansarea albumului său crossover ”Virtuoso”, redefinind începând din acel moment standardele pe scena clasică şi pe cea de crossover, pas cu pas. Născut la Aachen, cu un tată jurist german şi o mamă prim-balerină americană, îşi poate permite să testeze orice limite. La urma urmei, la 32 de ani, priveşte deja în urmă către o carieră fără egal.
A primit prima sa vioară la vârsta de 4 ani şi a debutat cu Hamburg Philharmonics la frageda vârstă de 10 ani. La 13 ani, este cel mai tânăr artist care încheie un contract în exclusivitate cu Deutsche Grammophon Gesellschaft. În 1999, în vârful carierei, marea vedetă îşi redirecţionează energia, hotărând să renunţe la cariera sa predeterminată de violonist clasic şi să se mute la New York – nu pentru a lua o pauză, ci pentru a-şi plasa dexteritatea muzicală pe o bază teoretică şi pentru a-şi perfecţiona tehnica. S-a înscris la prestigioasa Juilliard School, unde a studiat muzicologie şi compoziţie.
Studiul sub îndrumarea lui Itzhak Perlmann conferă interpretării sale faţete complet noi. Deosebitul entuziasm al lui David Garrett în studiul compoziţiei îi aduce o recunoaştere în 2003, când câştigă renumitul Concurs de Compoziţie de la Juilliard School cu o fugă compusă în stilul lui Johann Sebastian Bach. În acest mod, pune bazele a ceea ce aveau să devină aranjamente legendare. Respectatul său profesor american de compoziţie, Eric Ewazen, spunea despre el: ”Ca violonist, interpretarea sa spectaculoasă, sensibilă şi expresivă ne uimea deja – încă din vremea studenţiei – pe aceia dintre noi care au avut marea plăcere de a-i preda, şi i-am recunoscut priceperea extraordinară şi talentul uluitor.”
După încheierea studiilor, vizionarul violonist s-a dedicat unui scop bine definit – să-i apropie pe tineri de clasici şi să le crească entuziasmul faţă de muzica declarată serioasă. Combinând elemente clasice cu acelea de pop şi rock, cât şi de rhythm and blues, este un scop în sine. ”În ce priveşte piesele crossover pentru care fac aranjamentele, mă străduiesc să ating un nivel de performanţă cel puţin egal cu ceea ce se aşteaptă de la lucrările clasice. Când alt violonist se uită la partiturile mele, trebuie să spună: Partea de vioară e al naibii de bună. E atât de grea, încât ar trebui să exersez multe ore ca să o pot cânta.” În ce priveşte ambiţiile sale, David Garrett este tranşant. ”Trebuie să fii un violonist de talie mondială ca să înregistrezi un CD reuşit de crossover. Provocarea e şi mai mare decât în cazul muzicii clasice, deoarece vrei să le prezinţi ascultătorilor tăi lucrurile într-o lumină complet nouă, oferind în acelaşi timp un concert de vioară superb. Marii virtuozi, de la Paganini la Heifetz, au făcut exact asta. Orice altceva ar fi pur şi simplu consumism prostesc.”
În timp ce mulţi contemporani conservatori se întreabă dacă excelenţa fără compromisuri şi popularitatea, arta şi comerţul pot sau vor reuşi vreodată să se împace, David Garrett a dovedit deja de multă vreme că acest lucru e posibil, fermecând ascultătorii de toate vârstele. Acelaşi spirit nou, incredibil de electrizant, pătrunde în sălile nobile ale filarmonicilor, unde ţine concerte clasice cu casa închisă, dar şi pe scenele în aer liber, unde prezintă programe de tip crossover. Oamenii simt că sunt luaţi în serios, că cineva cântă şi îşi asumă această sarcină cu mare disciplină, în timp ce face cunoscute mai multe genuri şi stiluri muzicale. Dorinţa lui Garrett de a micşora sentimentul de veneraţie şi teamă pe care muzica clasică îl inspiră mai ales tinerilor, pentru a crea un vârtej pe scena muzicală, străduindu-se în acelaşi timp să impresioneze cât mai multe persoane, se împlineşte într-o măsură copleşitoare.
David Garrett nu e numai strălucitor ca tehnică în înregistrările sale, pentru care a fost lăudat şi a primit sprijinul unor virtuozi eminenţi precum Isaac Stern, Yehudi Menuhin şi mai ales Ida Haendel. Valoarea sa se reflectă şi în controlul său mintal. Fiind unul dintre puţinii artişti pregătit în direcţia clasică, are o perspectivă nedistorsionată asupra tradiţiei şi asupra modernităţii. Gândirea în termenii unor categorii fixe îi este străină. ”După părerea mea, toţi acei Paganini, Liszt şi Chopin din secolul 19 au fost primele vedete rock ale lumii” afirmă el. Garrett cunoaşte secretele muzicii bune şi înţelege că, cu cât o lucrare are mai multă substanţă, cu atât sunt mai vaste posibilităţile artistului de a-şi apropria lucrarea şi de a o plasa în noi contexte. ”Bach a făcut aranjamente după lucrările lui Vivaldi, iar Mozart, după marşuri turceşti. Beethoven voia şi el să încânte masele, folosind mijloace muzicale în acest scop. Marii compozitori au încorporat mereu elemente populare în vremurile lor şi nu e nimic reprobabil în asta. Dimpotrivă.”
Astfel, expertiza sa muzicală l-a inspirat să întreţeasă Smooth Criminal al lui Michael Jackson cu Marşul turcesc al lui Mozart – şi a făcut-o înainte să moară Michael Jackson, înainte ca lumea întreagă să aducă un tribut acestui talent excepţional. David Garrett creează tendinţe pentru că este înaintea vremurilor sale. Cu toate acestea, e conştient că talentul şi cunoaşterea instrumentului nu sunt de ajuns pentru a putea pătrunde intelectual şi spiritual o lucrare şi a şi-o putea apropria. Formaţia în teoria muzicală îi permite artistului care a colindat lumea în lung şi în lat să analizeze şi să studieze partiturile. ”Multe lucrări importante sunt incredibil de bogate în posibilităţi. Un anumit pasaj din Marşul turcesc al lui Mozart şi unul din Smooth Criminal au aproape aceeaşi progresie armonică. Asta arată că, în afară de orchestraţie, muzica nu s-a schimbat prea mult în ultimii 250 de ani. Continuăm să lucrăm cu acelaşi material.”
Numai această combinaţie de perfecţionism şi deschidere, de atenţie la detalii şi de anticipare poate explica succesul copleşitor pe care l-a avut David Garrett de la lansarea CD-ului Virtuoso. Prin această înregistrare, artistul a venit în faţa publicului cu viziunea sa despre cum mai multe stiluri muzicale pot fi contopit în mod creativ, la un nivel artistic ridicat, fără nici un compromis la nivelul standardelor muzicale. Succesiunea compoziţiilor proprii presărate cu aranjamente ale unor piese clasice, de la piesa de virtuozitate Rapsodie pe o temă de Paganini, bazată pe Capriciul nr. 24 de Niccolò Paganini până la piesa de rock clasic de o deosebită intensitate emoţională ”Nothing Else Matters” a trupei Metallica, a uimit întreaga lume. Susţinătorii săi şi criticii au intrat într-un dialog legat de orientări muzicale, dialog care a reaprins interesul legat de felul în care muzica poate fi comunicată.
Artistul a fost răsplătit cu un premiu ECHO Classic 2008 la categoria ”Clasici fără frontiere”. Albumul ”Encore” a urmat rapid după primul său succes în octombrie 2008, iar continuarea sa a reuşit chiar să-l întreacă. În SUA, David Garrett a rămas pe primul loc al topurilor de muzică clasică şi de crossover luni de-a rândul.
Odată cu albumul ”Classic Romance”, lansat în noiembrie 2009, violonistul virtuoz s-a întors pe scena clasică. A creat un CD special şi foarte personal, centrat în jurul Concertului pentru vioară de Mendelssohn, care este însoţit de şapte lucrări mai scurte din perioada clasică şi cea romantică. ”Classic Romance” a avut o rezonanţă enormă, aducându-i lui Garrett premiul ECHO Classic 2010 la categoria ”Bestseller of the Year”. ”Sufletul meu se găseşte în muzica clasică şi jubilez când reuşesc să transmit publicului mesajul meu.”
În iunie 2010, toate activităţile muzicale ale violonistului vedetă au culminat cu o provocare şi mai mare: proiectul Rock Symphonies. În legendarul concert de la Park Wuhlheide din Berlin, David Garrett a oferit un ”discurs muzical” neobişnuit de personal publicului său multigeneraţional. Clasici din toate epocile – de la epoca barocă până în vremurile moderne, de la Bach la Nirvana – sunt prezentaţi într-un limbaj simfonic cu aranjamente noi. Încă o dată, curajul său de a îmbrăţişa noul a fost răsplătit.
În 2011, a primit nu mai puţin de două premii ECHO pentru ”Rock Symphonies”. DVD-ul ”David Garrett: Rock Symphonies – Open Air Live” a fost premiat la categoria “Best Domestic DVD Production” şi a luat distincţia ”Best Artist” la categoria ”Rock/Pop Domestic”. ”Până acum, susţine Garrett, Rock Symphonies este cel mai ambiţios şi mai ieşit din comun proiect al meu. Din acest motiv, aştept cu nerăbdare să mă reîntâlnesc cu băieţii din trupa mea, din orchestră şi cu publicul meu în turneul din 2011. Pentru mine, aceşti oameni fac cu toţii parte dintr-o singură familie muzicală extinsă.”
După turneul de mare succes Rock Symphonies din 2011, David s-a întors la rădăcinile sale clasice. În toamnă, starul viorii a fost în juriu la categoria vioară a Concursului internaţional de muzică din Koln. Şi-a împlinit visul de-o viaţă reuşind să înregistreze albumul “Legacy” la DECCA, album lansat pentru prima oară în Germania, Austria şi Elveţia. Pe acest CD, puteţi asculta Concertul pentru vioară de Beethoven, pe care David îl consideră a fi ”capodopera repertoriului de vioară”, plus alte lucrări de Fritz Kreisler. Kreisler nu a fost doar un violonist faimos, ci şi un compozitor excepţional. A scris două superbe cadenţe solo pentru Concertul lui Beethoven, una mai lungă pentru prima parte şi una ceva mai scurtă pentru a treia parte. David a admirat mereu înţelegerea muzicală profundă de care a dat dovadă Kreisler şi l-a considerat o figură esenţială. I s-a părut aşadar firesc să urmeze tradiţia acestuia şi să interpreteze ambele Cadenţe ale lui Kreisler.
”Legacy” s-a dovedit a fi un succes excepţional. De îndată ce a fost lansat, albumul a ajuns pe locul 6 în topurile generale din Germania, cel mai înalt loc atins vreodată în topurile germane d un album de muzică instrumentală clasică. În ianuarie 2012, a devenit Gold Album. ”Legacy” a fost lansat în Marea Britanie pe 12 martie 2012, iar în SUA în 5 iunie 2012.
David Garrett cântă pe vioara Stradivarius ”A. Busch” (1716). (Sursa text: site-ul Festivalului ”Enescu”).
În revista Leviathan.ro publicăm zilnic informații despre programul Festivalului Internațional ”George Enescu”, ediția 2017, despre artiștii care vor concerta la această ediție, cronici muzicale, articole de sinteză, fotografii. Redacția Leviathan este acreditată la Festivalul ”George Enescu”.
Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2017
