”Proces-verbal” de I. L. Caragiale

Comentariu de Pușa Roth

Acest proces-verbal seamănă cu reclama ”ciorapi de dame lungi” sau, ca să fiu mai concisă şi să mă apropii de o idee estetică, bunăoară cea a lui Titu Maiorescu, aş putea spune ”beţie de cuvinte”. Mi-am adus aminte şi de o poantă ce circula cu ani în urmă şi care se referea la gradul de inteligenţă al unor poliţişti (nu mă refer la oamenii prezentului, aşa că nu trebuie să se necăjească nimeni!).

– Primul: Ştiţi de câţi miliţieni sunt nevoie ca să schimbe un bec?

– Al doilea: De zece.

– Primul: Păi, nu sunt prea mulţi?

– Al doilea: Nu, pentru că unul pune becul şi ceilalţi învârt scaunul pe care stă omul, ca să-l înşurubeze. (Păstrăm stilul, de!)

Ei, aşa şi cu omul luat în vizor de Domnul Caragiale, ”noi comisarul secţiei 55”, al cărui proces-verbal nu poate fi egalat cu uşurinţă, ca stil şi, de ce nu, ca imaginaţie. Cele două perechi de chiriaşe sunt pe punctul de a fi înşelate de Stavrache Stavrescu ”de profesiune propietar”, prins în flagrant pentru că ”s-a pronunțat cu vociferări la adresa guvernului, care este un obiceiu al său cunoscut de toți concetățenii din această suburbie și în contra noastră chiar în eserciciul foncțiunii”. Soba stricată e doar un pretext de a le mai ameţi pe cele patru femei. În plus, Stavrache Stavrescu mai era în vizorul secţiei pentru ”un loc viran tot al aceluiași propietar nengrădit depunându-se fel de fel de murdalâcuri de către vecini cum și de trecători, pentru care i s-a făcut în mai multe rânduri proces de contravențiune asupra salubrității publice”.

Dar povestea ”murdalâcurilor” continuă şi azi, tot cu amenzi sau ameninţări cu amenzi, aşa că situaţia stă cam pe acolo, cam ca pe timpul Domnului Caragiale. Cât despre compunere, pardon proces-verbal, seamănă al naibii de bine cu unele teze, scrise de copiii cu freze, la examenele de bacalaureat de anul trecut, de acum doi ani etc., etc.

Proces-verbal

Astădi (*) Miercuri 27 Oct., anul una mie nouă sute orele 1 p. m.

Noi comisarul secției 55 după reclamația părților și anume domnișoara Matilda Popescu de profesiune particulară menajeră împreună cu mama sa d-na Ghioala Popescu idem, domnișoara Lucreția Ionescu de profesiune rentieră împreună cu mătușa sa d-na Anica Ionescu de profesiune văduvă pensionară viageră și d. Stavrache Stavrescu de profesiune propietar, după ce l-am eliberat adi dimineață de la secție, deoarece la prima cercetare ce am făcut-o aseară la fața locului pentru scandalul provenit, s-a pronunțat cu vociferări la adresa guvernului, care este un obiceiu al său cunoscut de toți concetățenii din această suburbie și în contra noastră chiar în eserciciul foncțiunii, transportându-ne în strada Grațiilor No. 13 bis unde se află imobilul în cestiune al sus mencionatului propietar Stavrache Stavrescu, închiriat domnișoarii Matilda Popescu cu mama sa pe șase luni, de la Sf. Dumitru corent până la Sf. Gheorghe următor și pe care nu-i permite a intra în posesiune numai cu arvuna fără a complecta chiria, iar domnișoara Lucreția Ionescu cu mătușa sa trebuie să se mute și pretinde că nu vrea, deși propietarul susține că i-a rămas pe trecut datoare 22 de lei, lăsând și soba stricată, care d-sa contesteadă și nu lasă nici o mobilă amanet, constatând următoarele:

Având în vedere că d. Stavrache Stavrescu, propietarul imobilului din strada Grațiilor No. 13 bis, lipit în dreapta cu imobilul aceluiași propietar cu No. 13 simplu, iar în stânga un loc viran tot al aceluiași propietar nengrădit depunându-se fel de fel de murdalâcuri de către vecini cum și de trecători, pentru care i s-a făcut în mai multe rânduri proces de contravențiune asupra salubrității publice, iar imobilul respectiv cu No. 13 bis fiind compus dintr-o cameră, o săliță și o bucătărie, toate de cărămidă și o magadie de scânduri de lemne de foc, pe care l-a închiriat cu contract în regulă încă de la Sf. Gheorghe trecut domnișoarii Lucreția Ionescu pe un an, iar acum sub felurite pretexte refudă, nevoind să considere absolut nimic.

Considerând că domnișoara Lucreția Ionescu pretinde că este în dreptul său deoarece în virtutea contractului cu timbru în regulă, când se știa că are domiciliu, neașteptându-se nicidecum, căci nu a avut măcar cea mai mică somațiune iar biletul de închiriat a fost pus ilegal și de aceea nu i-a dat nici o importanță, credând că este numai o glumă fiindcă datoria de 22 de franci nu intră în socoteala chiriei pentru că este bani împrumutați din mână, fiind prin urmare altă chestiune, și soba nu se putea strica, fiindcă a fost vară, și astfel nu voiește a evacua, deși sus disul propietar i-a dat mobilele afară oprindu-i amanet un șifonel cu oglindă șlifuită în valoare de una sută douădeci de lei și o lampă sistem cu două fitiluri de porțolan cu abajur pentru suma de 18 lei, contestând patru care pretinde propietarul iar dânsul susține.

Având în vedere că d-șoara Matilda Popescu reclamă să intre imediat în casă neputând sta cu mobila d-sale expusă la intemperii, deoarece vremea amenință a se strica și începând să pice poate să i-o ude, și se păteadă fiind pluș de coloare delicată, și deoarece a părăsit orice alt domiciliu știind că a dat arvună de cincideci de lei și că poate conta cu siguranță iar propietarul a încuiat imobilul și a luat cheia, prin urmare nu cedeadă să lase a intra măcar un lucru cât de mic până nu i se achită tot restul chiriei în valoare de alți 50 de lei în plus peste arvună, ca să nu mai pață și cu domnișoara Matilda Popescu, căci s-a săturat, iar aceasta promite pe onoare cel mult peste cinci dile, adică la 1 Noiembre.

Considerând că din cercetarea ce am făcut-o aseară, când am fi putut pentru ca să facem proces-verbal de ultragiu adus guvernului și nouă ca agenți ai forței publice de către sus-numitul propietar, dar am credut de cuviință a nu mai continua nici un scandal, deoarece ne-am mărginit a duce la secție pe provocator până i va trece momentele de primă furie fiindcă pretindea că până la sosirea noastră ambele chiriașe împreună cu mama și mătușa lor l-ar fi insultat și chiar l-ar fi lovit, încât de-abia a scăpat spre a veni să reclame, care noi n-am constatat fiind dus la o altă chestiune de aceeași natură în strada Pacienții.

Având în vedere că după cum redultă din declarațiile părților, aseară ar fi venit domnișoara Matilda Popescu în birjă singură fără mobilă numai cu mama sa d-na Ghioala Popescu ca să vadă când începe să se mute domnișoara Lucreția Ionescu și cu mătușa sa d-na Anica Ionescu, iar acestea au început să râdă spunând că parol, dumneavoastră ați luat casa! iar la întrebarea domnișoarii Matildii Popescu că de ce râde, vechile chiriașe au răspuns că dânsele o au casa până la Sf. Gheorghe, atunci a început nouele chiriașe să râdă, iar la întrebarea d-șoarii Lucreții Ionescu că de ce râde nouile chiriașe au răspuns că dânsele au dat arvuna în regulă, și atunci au început să caute pe propietar căci era ascuns în casa sa de alături.

Considerând că la pretențiunile chiriașelor sus-numitul propietar a amenințat cu dare afară din casă pe d-șoara Lucreția Ionescu și pe mătușa sa d-na Anica Ionescu, căci nu le mai dă casa, neplătind regulat chiria și având chiar pe trecut o datorie de 22 de lei și soba stricată, d-na Anica Ionescu exesperată a strigat să-i crape ochii cui minte, dacă datoria e de la chirie și soba nu era așa, pe câtă vreme d-șoara Matilda Popescu a dis că dacă se știe cu casa încurcată pentru ce face escrocherie și o mai dă și la alții! iar propietarul i-a răspuns că cu dumneata nici nu vorbesc până nu văz toată chiria că n-am poftă și de alt bucluc, și atunci pretinde dânsul că toate chiriașele au sărit asupră-i caudându-i lediuni.

Având în vedere că după intervenția noastră pentru a împăca pe părți, am luat în cercetare și actele constatând că în chitanța dată de sus-numitul propietar că a primit arvuna de 50 de lei pentru imobilul pe care l-a închiriat domnișoarii Matilda Popescu nu se specifică numărul 13 bis ci dice numai 13 simplu iar amândouă imobilele sunt la fel identice cu deosebire că amândouă au fața pusă altfel cătră răsărit și cătră apus lipite spate-n spate, pentru ocadie ca să poată sparge didul de la mijloc și să facă un singur corp dacă s-ar ivi un amator cu famelie pentru o încăpere mai mare.

Considerând că toate chiriașele promit ca în cel mai scurt termen să achite resturile de datorii, iar chiriașele vechi să plătească și chiria pe semestrul următor, care propietarul se-nvoiește, iar d-șoara Matilda dice că sametegal (**) ori la No. 13 bis, ori la 13 simplu, căci a luat casa providoriu până la Sf. Gheorghe, iar propietarul care e becher poate să se mute în alt imobil mai mic pe care-l are în aceeași stradă la No. 12 vidavi, unde a rămas nenchiriat pretindând amatorii că strada de curând construită nu are canal și tramvaiu.

Având în vedere că în fine s-a convins propietarul că e mai bine cu o bună maneră pentru ca să rămâie prin urmare domnișoara Lucreția Ionescu cu mătușa sa d-na Aneta Ionescu la No. 13 bis, iar d-ra Matilda Popescu cu mama sa d-na Ghioala Popescu să se stabilede la No. 13 simplu, și nu rămâne nici cu imobilul de la No. 12 nenchiriat nemaiavând speranță după Sf. Dumitru, deoarece fiind pe sedon de iarnă lumea s-a grăbit și a rămas foarte multe imobile goale, care se vede în fiecare stradă chiar mai la centru peste tot de închiriat.

Drept aceea am încheiat predentul proces-verbal spre a servi la trebuința părților.

Comisar secției 55

M i t i c ă  P i ș c u l e s c u.

A apărut prima dată în ”Universul”, XVII, nr. 297, 29 octombrie 1899, p. 1–2. Textul este introdus în sumarul volumului ”Momente” (1901), p. 110–114. Reprodus în ”Opere complete. Momente, schițe, amintiri” (1908), p. 57–62. Publicat de Paul Zarifopol, în ”Opere”, I (1930), p. 189–192, și de Șerban Cioculescu, în ”Opere”, II (1960), p. 57–60. Inclus în edițiile ”Opere”, I (2000); ”Opere”, I (2011), p. 295–299. (Nota editorilor, ”Opere”, I, 2011). Textul e bază este cel din ”Momente” (1901).

1 of 6

Notă. În vol. I. L. Caragiale, ”Opere”, I (2011), după mențiunile de mai sus, editorii citează parțial nota lui Paul Zarifopol la ”Proces-verbal”, din ediția I. L. Caragiale, ”Opere. Nuvele și schițe”, tomul I, București, Editura ”Cultura Națională”, Pasajul Macca, 2, 1930 (p. 344–345).

Ca la toate celelalte texte incluse în ediția sa, Paul Zarifopol semnalează deosebirile dintre textul publicat în ”Universul” și cel din ”Momente” (cu italice, cuvintele din textul din ”Universul”):

”Rândul 6 (din textul reprodus de noi mai sus): azi dimineață; rd. 9: eserciciul funcțiunii…; rd. 19: fel de fel de murdării…; rd. 29: crezând că este…; rd. 32: sus zisul propietar…; rd. 33: două zeci de lei…; rd. 41: se pătează…; rd. 42: cincizeci…; rd. 46: zile…; rd. 50: crezut…; rd. 56: resultă…; rd. 58: să vază…; rd. 59: râză…; rd. 69: și soba nu era aşa?…; rd. 69: a zis; rd. 80: familie…; rd. 83: zice…; rd. 84: provizoriu…; rd. 86: vidavi, care a rămas…; rd. 87: pretinzând…; rd. 88-89: maneră ca să rămâe…; rd. 90: stabileze…; rd. 91: neînchiriat…; la finalul textului, în ”Universul”: «Pentru conformă reproducere – Caragiale».”

În Nota citată, Paul Zarifopol face în continuare următorul comentariu:

”În general textul din «Universul» e mult mai puţin consecvent în ce privește prostiile gramaticale decât acel din «Momente»; acesta din urmă a fost perfecţionat la maximum. – Începutul acestui gen de sottisier (***) dezvoltat l-a făcut Iacob Negruzzi în «Còpii de pe natură», unde a publicat, în bucata intitulată «Gramaticale», un proces-verbal încheiat de un subcomisar de poliție din Iași («Convorbiri literare», III, 15 februarie 1870, p. 426):

«Noi… subcomisarul de poliție, având în vedere resoluția camirei și femeia Marghioala a lui Vasile Chetrarul recomendată nouă din preună cu o blană de hulpe care furând în calitate de servă, spre a constata motivul furării imisa fimee fiind în calitate de servă la d. Gheorghiu de profisiune blanar, intrând in dughiană și furând o blană in calitate de hulpe vechie cam roasă fugind, vânându-se de sergentul din pont, prinzindu-se in ograda bisericei Sf. Neculai însă fără blană, imisa blană găsindu-se svirlită la câțiva pași despre care apucându-se a intrebuințat forță majoră din care se cunoaște că imisa este fură cu infracţiune smulgând-o dintr’un cuiu. Drept care încheindu-se acest proces-verbal se va supune camirii dimpreună cu imisa fimee şi blană sub pază sigură spre a nu scăpa prin forţă sau viclenie.»

Un alt text autentic, care ilustrează acelaşi stil şi aceeaşi sintaxă, a publicat Teodor Burada, în ”Istoria teatrului în Moldova”, I (Iaşi, 1915), p. 162: este raportul Comisarului Cvartalului al 2-lea cătră Agie, privitor la neorânduiala ce o fac vezeteii care-şi aşteaptă stăpânii la eşirea dela teatru. Hârtia e datată din 4 februarie 1839. Sigur, arhivele tuturor autorităţilor oferă material imens pentru un sottisier în genul de care e vorba. La întâmplare, dăm aici câteva rânduri dintr-o sentinţă a tribunalului Ilfov, cu data de 21 septembrie 1892: «Văzând instrucţiunea orală… din care resultă: Că inculpata E. A. de o înaltă condiţiune socială încă de acum 4 ani cedând unei pasiuni ce se născuse în inima tânărului G. N. legând relaţiuni intime la început fără promisiuni de a se lua în căsătorie mărturiseşte inculpata în care spaciu de timp fiecare ’şi corespundea simţimintele şi gândurile prin mai multe scrisori atingând numărul de 1500 missive, declară N., iar în urmă se nasce pretenţiuni din partea tînărului N. de a forţa pe inculpata… Considerând că în acţiunea unei apropieri există ca dol (****) pentru stabilirea faptului de furt numai atunci când au de scop câştigul acest semn caracteristic, iar nu numai intenţiunea de a vătăma victimei sale, prin daunele ce i le ar face necesarmente degajat de orice idee de câştig dar încă şi mai mult îu scopul principal imediat şi direct de a se îmbogăţi…». (Procesul Doamnei Alexianu, judecat în şedinţa dela 1 Septemvrie a Tribunalului Ilfov, secţia III, Bucureşti 1832, Tipografia «Modernă» Gr. Luis, pag. 45 şi urm). Texte autentice ca acele pomenite, provenind din timpuri considerabil depăr­tate unele de altele, comentează desăvârşit sinteza artistică a Iui Caragiale.”

În sumarul ediției princeps a ”Momentelor” (1901), ”Proces-verbal” apare după ”De închiriat”, aceasta fiind precedată de ”Caut casă…”, ordine păstrată de unii editori. Exemple recente: I. L. Caragiale, ”Temă și variațiuni”, momente, schițe, amintiri, ediție îngrijită și prefață de Ion Vartic, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1988; I. L. Caragiale, ”Opere”, vol. I, ediție îngrijită de Stancu Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hârlav, studiu introductiv de Eugen Simion, ”I. L. Caragiale și spiritul românesc”, București, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, colecția „Opere fundamentale”, coordonată de acad. Eugen Simion, 2000; I. L. Caragiale, ”Opere”, vol. I, ediția a doua, revăzută și adăugită, idem, 2011.

Legătura tematică dintre cele trei momente este evidentă. (Costin Tuchilă).

Grafică de Costin Tuchilă