”Promisiunea de joi (10)” de Gina Zaharia

478
Gina Zaharia serial roman politist Promisiunea de joi rev cult leviathan
Pierre-Auguste Renoir, ”Portret de femeie”

rubrica roman foileton leviathan.roComisarul sorbea din priviri fiecare cuvânt. Scrierea era captivantă, scriitorul realizând un tablou demn de invidiat. Copilăria artistului avea o notă fermecătoare, edenică… Desigur, uşor idealizată. Cuprindea aspecte de la concursurile la care a participat și rezultatele obținute, la vacanțele petrecute la bunici, precum și poznele făcute, de cele mai multe ori cu fiul unui cioban, acolo, la poalele munților unde acesta își avea stâna, de unde furau caș și-l vindeau, pe te miri ce, celorlalți copii, pe prundișul gârlei. Urma apoi adolescența. Aici se împleteau harul povestitorului cu cel al scriitorului. Apăreau numele câtorva fete de care se îndrăgostise și cu care legase jurăminte. Una dintre ele îi devenise soție, dar fiorul iubirii se rupsese în câteva luni. Gelozia acesteia îi stânjenea firul ascensiunii sale. Mai târziu se repeta numele Valeria Stoicescu.

– Cine este această femeie? întrebă comisarul. Văd că numele ei apare destul de des. Bine, știu, continuă acesta, puțină răbdare și aș fi aflat…

Ștefan zâmbi:

– Este femeia care i-a marcat viața. O actriță pe care a cunoscut-o în Belgia, în urmă cu vreo patruzeci de ani. E tot româncă, stabilită în Bruxelles. A divinizat-o pe tot parcursul vieții sale. Și Valeria l-a iubit. Însă n-a dorit niciodată să se mute în România, alături de Tudor, deși pictorul a insistat de multe ori. Spunea că fiecare are rolul său în viață.

– Se întâlneau des?

– O dată, de două ori pe an, uneori vara, alteori de Crăciun. Aici sau acolo. Ea îi vindea tablourile în Belgia. Tudor devenise deja un nume și în acea țară. A avut acolo expoziții de mare succes.

Dan Simionescu făcu o pauză. Parcurse capitolul în care se povestea despre relația pictorului cu actrița. Comisarul însă reluă câteva fraze, aspect care nu-i scăpă lui Ștefan.

– Se vorbește despre fiul lor, Georges! Să nu-mi spui că…

– Ba da, are treizeci și cinci de ani. Lucrează în domeniul informaticii. Artistul ținea mult la el, deși, în ultimul timp, acesta căpătase mania jocurilor de noroc. Pierdea nopți întregi prin cazinouri, iar Valeria se plângea deseori lui Tudor. N-a fost căsătorit niciodată, mereu a pus profesia în fața vieții personale.

– Va trebui să ne dai o copie a acestui document. Descopăr lucruri importante. Ne-ai ajutat foarte mult.

– Sigur, se oferi scriitorul. Oricum greul abia acum începe.

– Adică?

– Va trebui să-mi țin promisiunea. Cu sau fără Tudor Cristache, această carte va fi scrisă.

– Mai știe cineva de existența lui Georges?

– Era secretul vieții lui, dar se pare că a mirosit ceva nora sa, Emilia Cristache.

– Cum așa?

– Când am ajuns la acest capitol, Tudor m-a rugat să aflu dacă Emilia ştie despre Georges. Ea este profesoară la școala la care am predat şi eu geografie până acum vreo cinci ani. Sunt profesor… Știu că n-are nicio legătură geografia cu inspirația, însă…

Din sinceritate sau poate din invidie, comisarul nu marşă înspre ”modestia” scriitorului:

– Dar ce l-a făcut să bănuiască faptul că nora sa i-ar fi descoperit secretul? Poate se referea la modul general… În astfel de cazuri, apar mulţi vulturi.…

– Nu ştiu. În ciuda faptului că Maria era nepoata lui favorită, singura, de altfel, cu doamna Cristache, nora lui, nu se înțelegea deloc bine. În urmă cu aproximativ trei săptămâni a primit un telefon de la aceasta, prin care insista să treacă toate bunurile, prin acte de vânzare-cumpărare, pe numele Mariei, cu excepţia casei din oraş, pe care o voia pentru ea. Pictorul insista că va face testamentul doar pe numele Mariei. Atunci Emilia i-a aruncat în receptor: ”Şi dacă va apărea vreun fiu din lumea largă?!” şi a închis telefonul.

– Va trebui să vorbesc și cu dânsa. Astăzi n-am reușit. Bine, nici nu era momentul. Dar soțul acesteia? Nu mi s-a părut să fi fost prezent la înmormântare.

– Tatăl Mariei a murit. Sunt vreo zece ani de atunci. S-a sinucis, înghițind o doză mare de medicamente.

– Cum așa? se miră comisarul şi gândul îi fugi la cauza morţii lui Tudor Cristache.

(Va urma)

Vezi episoadele anterioare: ”Promisiunea de joi (1)”

”Promisiunea de joi (2)”

”Promisiunea de joi (3)”

”Promisiunea de joi (4)”

”Promisiunea de joi (5)”

”Promisiunea de joi (6)

”Promisiunea de joi” (7)

”Promisiunea de joi (8)”

”Promisiunea de joi (9)”

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.