”Rană pentru toată viaţa (II)” de Gina Zaharia

54
gina zaharia proza cartea de sub braț

cartea de sub braț logo siteVestea aceasta le sfărâmase toate bucuriile. Telefonul părea că aduce voci din altă lume, o lume necunoscută, rece și rea, plină de blestem.

– De ce? se întrebau, de ce nu ne-a îmbrăţişat, nu ne-a lăsat să plângem pe umerii lui, nu ne-a lăsat să-l binecuvântăm şi să lăsăm o parte din noi să plece cu el? De ce? De ce?

Noaptea a fost lungă și apăsătoare. Niciunul nu s-a odihnit. Cum, băiatului lor, căruia nu-i lipsea nimic, nu i-a păsat de durerea ce le sfâşie sufletul?

S-au zvârcolit în tăcere, oftând.

– Ioano, simt o durere profundă în piept, zise nea Nicolae. Du-te şi adu-mi ceva de calmare. Nu ştiu, nu pot să mă stăpânesc. Mi-e greu… Mi-e tare greu.

– Te doare inima vrei să spui? De-adevăratelea? se nelinişti tanti Ioana. Nu am nimic prin casă, crede-mă! Îţi dau o linguriţă de zahăr şi îţi fac un ceai de tei. Mâine dimineaţă să mergem la dispensar. Uite şi un algocalmin.

Durerea a cedat spontan, după aproape o oră.

– Lasă, Ioano, că n-am nimic. Să nu le spui copiilor! Nu vreau să-i supăr. I-o fi greu și lui Ștefan, acum la început.

Pe acesta îl aşteptaseră în Germania doi prieteni care aveau acolo o firmă în construcţii. Era priceput și s-a obişnuit repede cu munca. Seara însă, imaginea părinţilor îi venea în faţa ochilor şi regreta că nu-şi luase rămas bun de la ei, aşa cum se cuvenea. I-a sunat după câteva zile și le-a povestit că a pășit deja pe drumul plin de realizări.

– Voi sunteţi bine? îi întrebă. Sper că nu sunteţi supăraţi pe mine. Stela v-a explicat, nu-i aşa? Ea este acolo, cu voi. Va veni cu cei mici în vizită.

– Da, Ştefan, suntem bine. Atât cât putem noi să fim.

Dar vocea mamei tremura. Ochii trişti lăsau lacrimi să se rostogolească în voie, înălţând zmeie ale tăcerii, ale suferinţei, ale unei singurătăţi îndrăznețe.

Zilele treceau greu. Tăcerea înmugurea pe prispă şi prin camerele toate. Nici Stela nu-i mai sunase de la o vreme. Şi nici la telefon nu răspundea. Le era dor de nepoţi, aceștia copilăriseră acolo, le simţea dragălăşenia în toate colţurile aşa cum acum le simțea lipsa.

Ştefan i-a sunat abia după două săptămâni.

– Să ştiţi că Stela şi copiii sunt aici, cu mine, i-a anunțat. Să nu le duceţi grija. Le e mai bine așa. Aveţi grijă de voi.

Dacă speranţa mai rătăcise bezmetică prin vieţile lor, acum murise brusc, fără martori. Priveau unul spre celălalt şi se vedeau unul în ochiul celuilalt. Între ei, nemărginirea. Neputinţa. Resemnarea. Bătrâneţea. Teama. Durerea. Nimic în care să mai creadă.

După câteva luni, nea Nicolae iarăşi simţise gheara aceea în inimă. De astă dată, tanti Ioana și-a sunat fiul.

– Taica-tu se simte din ce în ce mai rău. Nu ştiu ce să fac.

– Du-l la doctor. Îţi trimit eu bani. Oricât ai nevoie.

Aşa a făcut. A mers la dispensar, apoi la cardiolog, unde a primit bilet de trimitere la un spital din Capitală, pentru a face operaţie pe cord. L-a dus un băiat din sat, cu maşina. Tanti Ioana a rămas acasă, cu treburile. Nu mai aveau pe nimeni. Acolo, la Bucureşti, începuse să-i fie teamă. ”Dar din câte operaţii se fac zilnic, doar n-oi avea tocmai eu ghinionul să mor”, gândea nea Neculai. Se încuraja singur, de mii de ori, cu sufletul răspândit în mai multe părţi deoadată.

Acolo, în Germania, cei mici s-au acomodat greu. Doreau să se joace, dar erau respinşi Plângeau şi se rugau de părinţi să se întoarcă acasă, să-i lase în grija bunicilor, la ţară, aşa cum mai auziseră că fac şi alte familii.

Cu timpul însă au învățat câteva cuvinte şi uşor, uşor, câţiva copii i-au primit în grupul lor. Deveniseră interesanţi fiindcă erau din ţara lui Dracula şi cu toții făceau cerc în jurul lui Cătălin și ascultau cu atenție tot ceea ce copilul le povestea, mai mult inventând. În curând şi-au schimbat impresia despre ei şi au adunat mulţi prieteni.

Nea Nicolae a murit pe masa de operaţie. Nimeni n-a fost lângă el. Nimeni nu ştie câtă durere l-a învins, nimeni n-a ştiut dacă a strigat sau nu pe cineva. S-a dus. Ştefan a venit singur la înmormântare şi a stat două săptămâni:

– Fii tare, mamă, nu te vom lăsa singură. Voi avea grijă de tine, ne vom întoarce cât de repede putem. Dorim să ne luăm o casă mare, cu grădină. Să te luăm să stai acolo cu noi.

– O casă, la oraş? întrebă tanti Ioana.

– Da, mamă, răspunse scurt, Ştefan, cu o uşoară ezitare în glas.

Ea asculta şi ofta. Varianta aceasta, cu ruperea de pământul în care a trăit şi muncit o viaţă, nu-i convenea. Era însă o rază care se ivea printre norii zilelor ei.

– Şi ar mai fi o variantă, îi zise Ştefan, în cele din urmă. Vino acum cu noi în Germania. Vei fi alături de noi.

– Nu pot, mamă. Nu pot. Nu-l las pe tatăl tău singur aici. Tu mergi, băiatul mamei. Eu rămân aici şi vă aştept.

– Dar, mamă, noi am hotărât să nu ne mai întoarcem. Casa aceea, cu grădină, o vom lua acolo. Vom face asta pentru viitorul copiilor noștri.

Tanti Ioana plecă capul, spăşită.
– Eu am casa mea aici, lângă tatăl tău. Voi sta de veghe şi voi avea grijă să mă rog Domnului pentru sănătatea voastră, pentru liniştea mea… Şi atât.

20 aprilie 2008

Vezi: ”Rană pentru toată viaţa (I)” de Gina Zaharia

Arhiva rubricii Cartea de sub braț de Gina Zaharia

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.