Cu adevărat trăiesc pentru a doua oară emoțiile care mă însoțesc acum în așteptarea sfintelor sărbători pascale. Abia a trecut Paștele catolic, pe care l-am onorat, la acest început de aprilie, cu liniște și pace sufletească, căci, iată, acum bat la fereastra sufletului meu sfintele sărbători ale Paștelui ortodox, marcat de zilele Săptămânii Mari, care mă așteaptă să le petrec, așa cum se cuvine, în smerenie, credință și iubire. Profit de marea ocazie, de coincidența acestor evenimente creștine și de toate reîntâlnirile care bat la ușa amintirilor pascale și care abia așteaptă să fie retrăite, reînviate.
Mă grăbesc și încep să scriu acest Decupaj încă din sâmbăta Sfântului Lazăr, pentru a-mi îngădui să pășesc în taina gândurilor pascale cu multă liniște și smerenie. Sunt primii pași pe care îndrăznesc a-i face către Duminica Floriilor, pe care am așteptat-o cu o mare nerăbdare și care marchează ultima zi ce deschide credincioșilor ortodocși ușa tradițiilor religioase către Săptămâna Mare, a Patimilor, cum se mai spune, dinaintea Paștelui. O săptămână ale cărei zile au o semnificație și o încărcătură religioasă deosebite, o săptămână pe care voi încerca, cu fiecare rând scris, să o trăiesc, în așteptarea Sfintei Sărbători. Ziua de sâmbătă a trecut cât se poate de repede, cu atât mai mult cu cât mă grăbeam și îmi doream să întâmpin Duminica Floriilor încă din zori de zi și pe care o așteptam cu un mare dor în suflet ca să-mi reîntâlnesc prietenii și rudele cu nume de flori, unii plecați de mulți ani de lângă mine, alții rămași alături de singurătatea care-și face tot mai mult simțită prezența. Aleg, în această zi a Floriilor, din buchetul amintirilor, prietene cu nume de flori: Violeta, Florica, Crina, Margareta, Floarea, Viorica, pentru a mă reîntâlni cu ele, pe calea gândurilor și a dorurilor, tocmai azi. Până și natura își arată bucuria înflorind salcâmii, castanii, înmiresmând aleile cu parfumul florilor, iar soarele nu se mai lasă acoperit de nori. Este o duminică aleasă ca să-mi chem oameni dragi alături de mine, să îi aștept, să îi revăd cu ochii inimii și să păstrez bucuria reîntâlnirilor încă multă vreme. O chem pe Floarea, minunata mea prietenă, soră de suflet și gând, aflată departe de mine, undeva într-un București de foarte mult timp părăsit de mine, dar totuși atât de aproape mereu, ca împreună să ne reîntâlnim cu Viorica, prietena noastră comună, care ne-a părăsit cu mulți ani în urmă, lăsând un gol dureros în sufletele noastre. Întreaga zi am petrecut-o împreună, depănându-ne aducerile aminte, retrăind frumoasele clipe de odinioară, ca și cum ar fi fost aievea, clipe ce ne-au fost oferite cu dărnicie. O zi minunată, în care ne-am bucurat, dar care m-a și întristat la apusul soarelui, la lăsarea nopții, când a trebuit să ne despărțim. Doruri și regrete că nu mai putem fi împreună au năvălit peste mine, furându-mi somnul. Dar un gând pios mă leagă de toate aceste amintiri, ca un fir de aur care nu se rupe niciodată și care ne ține legate, suflet de suflet, peste timp. Și așa a trecut Duminica Floriilor și a venit Luni, prima zi din această Săptămână Mare care m-a chemat în lumea copilăriei, m-a dus pe cărările acelei vârste curate și plină de speranțe, însoțindu-mi pașii pe aleile retrăirilor, alături de familie, de mama, de tata, de soră… Mama începea întotdeauna luni, după tradiție, curățenia casei. „Luni, curățenia de Paște, ca toate relele să ne părăsească și toate bolile și necazurile să plece din casă”, îmi spunea, trebăluind neobosită din zorii zilei până noaptea târziu, iar eu încercam cu mare bucurie să-i fiu de folos cât de cât… Dar, odată, de mult, Marțea Mare sau Marțea Seacă, a fost cu totul deosebită și a rămas bine întipărită în seria acestor momente de aduceri aminte. Îmi amintesc cum am plecat devreme cu mama la drum, lăsând neterminate unele treburi. Mama dorea să-mi facă un cadou de Paște, o surpriză pentru vrednicia de care am dat dovadă… și nu numai. Un dar de Paște cu iubire de mamă. Am luat tramvaiul 24 de la capătul liniei, aflat undeva în Dămăroaia, un cartier al Bucureștiului plin de amintiri în care locuiam și am străbătut aproape jumătate din oraș pentru a ajunge la celălalt capăt al tramvaiului, adică în centrul capitalei. Calea Victoriei cu „Romarta” elegantă, marile magazine universale, Lipscanii, toate ne așteptau cu tot felul de surprize de dăruit copiilor cuminți… Eu mi-am dorit o pereche de pantofi frumoși și eleganți și mama mi-a ascultat dorința și, după lungi căutări, am fost dăruită cu multă dragoste de mamă, cu o pereche de pantofi, marca „Guban”, dintr-o piele foarte fină și moale, galben-aurie, ca oul de Paște. O, Doamne, ce mult mi-am dorit acei pantofi! Aș vrea și acum să-i mai am și să-i încalț măcar pentru o clipă! O mare bucurie pentru mine și o amintire de neuitat care-mi permite acum să-i am aproape în fața ochilor pe frumoșii pantofi dăruiți de mama de un Paște de demult.
Miercuri, mai avem voie să gospodărim prin casă, să ne pregătim cu toate cele trebuincioase pentru sfintele sărbători. În Joia Mare mama rămânea mai mult în bucătărie, loc aflat mereu în amintirea mea și așa va rămâne mereu. Era ziua vopsitului de ouă și, mai ales, a pregătitului de bucate, cozonaci, pască, iar eu îi promiteam mamei că nu îi voi „deochea” cozonacii și rămâneam lângă ei grijulie, păzindu-i să dospească. Și acum păstrez amintirile atmosferei aromată și fierbinte, declanșată de cuptorul încins din bucătăria mamei. Aproape că îmi ard obrajii la gândul acelor vremuri… În Joia Mare s-a petrecut și Cina cea de Taină, așa cum este amintită în scriptele religioase și este ultima zi în care mai bat clopotele. Doar toaca mai rămâne să bată în curțile bisericilor și a mânăstirilor pregătite pentru slujbele Deniilor. Merg alături de mama la biserică să ascultăm Deniile, cele 12 Evanghelii și să ne pregătim cum se cuvine pentru Vinerea Mare și dureroasă, când începe prima zi a Patimilor lui Iisus.O reîntâlnire cu mama, îngenuncheate, stăm și înnodăm cu mâinile tremurânde cele 12 noduri din noaptea Deniilor, noduri pe care le voi dezlega acum, cu înlăcrimate aduceri aminte de toate reîntâlnirile noastre de suflet și de gând, strânse în acest prag de Înviere, reînviind cu ele alături de mama, așteptând alături de ea, lumina sfântă a credinței din Noaptea de sâmbătă spre Duminica de Paște, Noaptea Învierii, murmurând alături „Hristos a înviat”… și mama îmi răspunde, cu un glas blând și ocrotitor „Adevărat a înviat”… Vă doresc un Paște fericit și binecuvântat!
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00 – click aici.
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
