Revista „Curtea de la Argeș”, nr. 4, aprilie 2021

3 aprilie 2021

353

A apărut numărul 4 (125), aprilie 2021 al revistei de cultură „Curtea de la Argeș”, aflată sub egida Centrului de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeş, cu sprijinul S.C. Cer Cleaning Equipment S.R.L. Curtea de Argeș şi a Asociaţiei Culturale „Curtea de Argeş”.

Din sumarul acestui număr am reținut câteva repere, dar în revista lunară de cultură „Curtea de la Argeș” semnează un număr important de oameni de cultură, știință.

În editorial, academicianul Gheorghe Păun a ales să pună în discuție o sintagmă tulburătoare: Utilitatea inutilului. Editorialul este, de fapt, și o cronică a unei cărți scrisă de italianul Nuccio Ordine, carte cu același titlu. Prilej de reflecție pentru autor, gândindu-se inițial, după cum mărturisește, la meseriile inutile, la „oamenii inutili”. La meseriile şi oamenii „care, însă, sunt (trebuie) păstraţi în societate, spre buna sănătate a acesteia. Găsesc acum o noimă mult mai adâncă, aproape iluminându-mă, «metehnei» socialiste conform căreia orice om trebuia să aibă un «loc de muncă», chiar în dauna eficienţei (a eficienţei locale, nu acelei globale, în înţeles foarte general, înalt chiar).” Editorialul trebuia să poarte titlul În apărarea cititorilor de contoare, „luându-i ca simbol al „meseriilor inutile”, al „oamenilor inutili”. Astăzi când roboții iau locul oamenilor, „în mai multe ţări se discută despre introducerea venitului minim garantat încă de la naştere şi chiar se fac paşi concreţi în direcţia aceasta. Pentru că societatea îşi permite, pentru că roboţii produc (mărfuri, desigur) mult şi ieftin, fiecare nou născut va primi un… un… salariu, nu-i pot zice, nici pensie…, un venit lunar, un fel de rentă viajeră picată din cer, suficientă pentru a trăi fără să mai muncească vreodată. Deci, şi fără să mai înveţe. Să facă, în schimb, ce?!… Presupun că minţile (i)luminate ale planetei au răspuns la întrebarea aceasta, la întrebarea cum vor arăta «bursierii perpetui» în adolescenţă, la maturitate, la bătrâneţe – dacă o vor apuca, pentru că plictiseala şi sentimentul inutilităţii ucid mai abitir ca orice boală. S-o fi gândit cineva că, în locul unei societăţi de bursieri lunatic vegetali (mie greu să mi-i imaginez altfel),homunculi docili (poate că aici este miza…), este mai sănătos să păstrăm o societate în care meseria de cititor de contoare – aici, reprezentant al tuturor meseriilor care au dispărut şi care vor mai dispărea, de dragul eficienţei (finalizate în profit, mai prin apropiere sau mai pe sus, uneori foarte sus, prin norii billgateşilor pe care, uneori, abia îi bănuim) să rămână în nomenclator? Iar dacă s-a gândit, a avut şi îndrăzneala să o spună? Mă tem că întrebările de genul acesta vor rămâne retorice, dar vă previn că… cititori de contoare suntem cu toţii, de la sudori la funcţionari publici, de la doctori (în ciuda pandemiei) la poliţişti (Idem…), de la şoferi şi piloţi la avocaţi şi profesori. Inteligenţa artificială, imprimantele 3D, camerele de luat vederi, telefoanele deştepte, conectivitatea şi ce-o mai urma le vor face şi desface pe toate, infailibil, repede şi ieftin, deci eficient, puse la treabă de inconştienţă şi lăcomie. Nu vor putea să se bucure de viaţă, dar asta e o mare inutilitate..” Prin jocul întâmplării autorul descoperă ideile lui Nuccio Ordine în volumul Utilitatea inutilului apărut în anul 2020, la Editura Spandugino din București, în traducerea lui Vlad Russo. Cartea a apărut în Italia în 2013, a doua ediție în anul 2017. Cartea aceasta poate fi socotită „un manifest împotriva înţelegerii moderne a ideii de utilitate, de reducere păguboasă a acesteia la directa finalitate practică, materială, la bani, profit, marfă, piaţă. Textul propriu zis, fără bibliografie şi fără eseul Utilitatea cunoaşterii inutile, abia dacă are 140 de pagini, care se citesc cu reală plăcere, fiind scrise alert – aforistic, cu citate sugestive, trimiteri literare, filosofice, referiri la istoria recentă”. Un editorial-eseu despre utilitatea inutilului, plecând de la o carte în care găsim și numele a doi mari scriitori români, Eugen Ionescu și Emil Coran, cu un citat dintr-o conferință a lui Cioran din 1961, exact pe această temă. „Uitaţi-vă la oamenii care aleargă preocupaţi pe străzi. Nu privesc nici în dreapta, nici în stânga, par îngrijoraţi, merg cu ochii pironiţi în pământ, ca nişte câini. [ …] Omul modern, universal, este omul grăbit, el nu are timp, e prizonierul necesităţii, nu înţelege că un lucru poate fi inutil; nu înţelege nici că, în fond, tocmai utilul poate fi o povară inutilă, copleşitoare. Dacă nu înţelegem utilitatea inutilului, inutilitatea utilului, nu înţelegem arta; iar o ţară unde arta nu e înţeleasă este o ţară de sclavi şi de roboţi, o ţară de oameni nefericiţi, de oameni care nu râd şi nici nu surâd, o ţară lipsită de spirit; acolo unde nu există umor, unde nu există râs, există mânie şi ură.”

Din cuprins:

Horia Bădescu: Schimbarea la faţă a Europei (V) Sinucigaşa secularizare: „Trebuie s-o spunem-deschis: adevăratul-motiv al declinului culturii occidentale este îndepărtarea de elementul-fondator al ei, liantul secular –creştinismul. Europa a fost şi a rămas creştină, chiar şi pentru aceia care îi refuzau dimensiunea transcendentă, retrasă în tenebrele inconştientului lor, după vorba lui Mircea Eliade. […] Europenii nu pot să renunţe la milenara lor genetică sufletească, forjată de vieţuirea în şi cu transcendenţa, fiindcă efectul îndepărtării de ea se face vizibil în golirea de sens,în derapajele morale, în formalizarea excesivă a societăţii contemporane. Lepădarea de sacru se reflectă în slăbiciunea reacţiei europenilor faţă de contenciosul ciocnirii cu o civilizaţie profund militantă în dimensiunea ei religioasă, precum Islamul, şi,deopotrivă, în falia interioară, în vidul care se aşază între fiinţa şi existenţa civilizaţiei europene”.

Mihaela Albu: Poezia „Gândirii”: Între încifrare şi revelaţie: „Căutării înţelesului Lumii, dar mai ales a devenirii ei şi a misterului mereu apropiat şi niciodată atins al Fiinţei Supreme care guvernează această Lume, încercărilor de decriptare a marilor întrebări despre om şi sensul vieţii lui pe pământ le-au fost închinate mii şi mii de răspunsuri. Ştiinţă, religie, artă – trei domenii care para fi despărţite, dar care se întâlnesc toate chiar în aspiraţia permanentă de a descifra miracolul existenţei şi de a înţelege sensul ei major. Este deja cunoscut că între primele două,dar şi între ele şi artă (aceasta înţeleasă în sensul general al cuvântului) apar în ultima vreme din ce în ce mai frecvent surprinzătoare (dar numai la prima vedere) apropieri; cu atât mai uimitoare cu cât sunt aduse în discuţie de oameni ai ştiinţelor exacte”.

Nicolae Georgescu: Din antichităţile Mioriţei (I); Miron Scorobete: Lâna de aur. Expediţia argonauţilor – o epopee traco-dacică; Tudor Nedelcea: A mai căzut o instituţie: Nicolae Dabija; Eugenia Bulat: Profesorul; Constantin C. Petolescu: De la Cavalerul Trac la Sfântul Gheorghe; Marius Chelaru: Constantin Lupeanu. Despre un om la locul potrivit şi cărţile sale; Lucian Costache: Din nou despre personajele lui Urmuz. Latenţe interpretative (II); Ana Olos: Urechea urmuzicală (II); Paula Romanescu: Maria Bjørnson – candelabrul în ţăndări de muzici; Dan D. Farcaş: În loc de concluzii.

Numărul 4 (125), aprilie 2021, al revistei „Curtea de la Argeș” este ilustrat cu 21 de lucrări semnate de Rudy Roth, numele literar şi de artist plastic al lui Eduard Rudolf Roth. A realizat grafică de carte pentru mai multe volume, printre care Paşii profetului şi Lauda somnului de Lucian Blaga, Ultimele noduri de Mircea Albulescu.

A vernisat prima expoziţie de grafică, Zeiţa timpului pierdut, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, pe 1 octombrie 2013 – prilej cu care actorul Dorel Vişan a recitat poeme de Rudy Roth. (Cartea sa de poeme, Geometriile contradictorii ale singurătăţii, Iași, Editura Ars Longa, 2019, prefaţată de acad. D. R. Popescu, este semnalată în revistă în numărul din ianuarie 2021.) „Cele mai multe desene au fost realizate în perioada stagiului masteral de la Bruxelles, dar şi în scurte interludii prin Bucureşti, Timişoara, Paris. Schiţele au luat ceva din conturul translucid al neliniştilor mele. Au apărut după mai bine de 15 ani, timp în care degetele mele n-au mai rupt imagini din textura infinitului. Expoziţia reprezintă un tribut adus femeii care încă nu şi-a pierdut aderenţa la visele ei şi care încă poartă tatuată pe tâmple nostalgia Edenului.” (Rudy Roth). „Rudy Roth surprinde prin combinarea neaşteptată de forme, obiecte, volume, spaţii devenite metafore plastice. Aşa sunt ceasul care devine aici fie suport al figurii mitologice (Eva, Bucurându-te de viaţă), fie simbol tutelar ca în multe desene, clepsidra, din care poate deriva trupul primei femei (Timpul primei femei), globul (Imn către zeiţa Nikkal, Antechronos, Trinitate, Profetul), instrumentele muzicale, unele trimiţând la vârsta mitologică a omenirii (Lira,Visul Euridicei, Pan), cheia (Naşterea lui Ianus) ş.a. Ca într-un poem, ideile se ascund şi se revelează, parcurg un metabolism uneori la limita oniricului, dar păstrând întotdeauna coerenţă imagistică şi un echilibru compoziţional încântător. Fiecare dintre aceste desene ar putea avea, la rigoare, o cheie de descifrare, pornind de la titlu, de la posibila «poveste» pe care el o ascunde sau urmând doar «punerea în pagină», felul în care se combină liniile, contururile,volumele, luminile şi umbrele. «Timpul şi lumina împart o singură umbră», spune Rudy Roth, elocvent pentru universul său imaginar. Întâlnim în aceste desene multe figuri mitologice din spaţii şi culturi diferite, din aceeaşi dorinţă de a redescoperi cu mijloacele proprii ale artistului simboluri pe care uneori,grăbiţi, le uităm sau le tratăm cu superficialitate, când de fapt ele sunt mereu de redescoperit, sunt tot atâtea invitaţii la meditaţie: Adam şi Eva, cuplul primordial în Biblie; Pandora, prima femeie de pe pământ în mitologia greacă; Ishtar, zeiţa fertilităţii, a dragostei şi a războiului în mitologia akkadiană, asiriană şi babiloniană; Bendis, zeiţa Lunii, a pădurilor, a farmecelor şi a nopţii în mitologia dacică; Nikkal, zeiţă simbol al fertilităţii în Canaan şi Fenicia. Dar, se poate observa, nimic nu este convenţional, desprins pe cale livrescă, adică doar o ilustraţie care să sugereze figura mitologică, pentru că modul de a trata un subiect, o temă, are în desenele lui Rudy Roth amprenta puternică a viziunii personale şi mijloace de exprimare pe măsură în tehnica aleasă” (Costin Tuchilă).