Revista de cultură românească și universală KIBO TITAN, Nr.4/2020

200
kibo titan 4

revista revistelor culturale leviathan.ro logoÎn peisajul publicistic românesc a apărut anul acesta, 2020, Revista de cultură românească și universală KIBO TITAN, ajunsă deja la nr. 4. Chiar de la primul număr, în cuvântul de deschidere a fost explicită intenția făuritorilor: ,,Dorim ca revista de cultură realizată de Clubul Artelor Kibo Titan să fie o pistă de lansare spre acest fabulos univers al artelor, univers divers, vast, interesant și atrăgător”. (Redacția, 29 martie 2020).

Într-o perioadă când frica guvernează lumea, oameni frumoși și curajoși (Clelia Ifrim, Cornelia Alexoi, Elena Arbunea, Daniel Onaca, Andi Dumitrache) au  construit un spațiu cultural, o revistă (online și tipărită), KIBO TITAN, pentru a oferi oamenilor, scriitorilor, specialiștilor din diverse domenii, un spațiu în care să se poată exprima: […] O nouă revistă de cultură este o nouă victorie a spiritului. În această primăvară pomii au înflorit din nou, chiar dacă o stare de tulburare și neliniște ne-a cuprins pe toți. Sunt convinsă că vom scăpa de ea cât mai repede. Revista noastră se numește KIBO TITAN. KIBO (Speranța) este un modul japonez de pe Stația Spațială Internațională, iar TITAN, binecunoscuta planetă din sistemul nostru solar, dar și unul din marile cartiere ale orașului București, unde se află casa celui care a găzduit primele noastre întâlniri. Textele pe care le vom publica vor spune mai mult despre noi, un grup restrâns de oameni, de diferite profesii. De la poezie la film, de la teatru la expoziții de pictură, de la traduceri până la povești pentru copii, vom încerca să punem pe hârtie de mătase gândurile noastre despre oameni și lumea în care trăim. KIBO TITAN poate fi și un model cultural al timpului și spațiului cotidian, dar și al aspirației oamenilor, din totdeauna, de a cunoaște lumile viitoare”, scria Clelia Ifrim în primul număr, în articolul La început de drum/Argument pe hârtie de mătase.

Revenim la numărul 4 al acestei publicații și cităm rubricile ei.

La rubrica Musicorum, interviu cu pianista Alina Bercu realizat de Maria Monica Bojin pe 6 octombrie 2020. „Muzica este pasiunea și profesia mea, este a doua casă, a doua natură” mărturisește Alina Bercu.

Din interviu am reținut două întrebări adresate de Maria Monica Bojin, întrebări revelatoare pentru parcursul artistic al tinerei și talentatei pianiste:

„– Ai participat de-a lungul timpului la concursuri de prestigiu și ai câștigat numeroase premii. În cel fel a contribuit atmosfera competitivă la formarea ta artistică ?

– Atmosfera competitivă are părți și bune, și rele. Pe de-o parte, dacă nu ești o fire competitivă, în pragul unui concurs ești obligat să descoperi această calitate în interiorul tău. În același timp trebuie să fii disciplinat și foarte consecvent în perioada de pregătire, pentru că de cele mai multe ori repertoriul care se cere este enorm, iar fără o disciplină de fier e aproape imposibil să faci față.

Pe de altă parte un concurs poate fi și foarte traumatizant sau poate să lase un gust amar, ceea ce în zilele noastre se întâmplă în cel puțin 90% din cazuri, din varii motive: contextul nu îți permite să-ți exprimi ideile creative (pentru că juriul așteaptă altceva), ritmul în care se desfășoară concursul este mult prea alert, aproape pe «bandă rulantă», prea puțin timp de studiu între etape, deciziile și comentariile de cele mai multe ori absurde ale juriului etc.

În cazul meu, cred că a fost bine să particip în concursuri într-o anumită măsură, pentru că așa am avut ocazia să mă cunosc pe mine mai bine în situații ceva mai stresante sau în situații limită, dar recunosc, mă bucur că nu mai am de-a face cu această lume. Și în cazul meu concursurile au lăsat anumite urme, pe care le-am șters nu foarte ușor.

Progresele mele ca muzician nu le-am realizat în niciun caz datorită concursurilor, ba dimpotrivă. Cred că cel mai mult am crescut ca muzician cântând, experimentând, descoperind în recitaluri sau concerte ce înseamnă creativitatea sau spontaneitatea, lucruri care nu îți sunt foarte la îndemână în concursuri internaționale. Iar mitul carierei internaționale datorită concursurilor nu este decât… un mit. Concertele și proiectele de care mă bucur astăzi nu se întâmplă datorită participării mele în concursuri, ci datorită colaborărilor cu alți muzicieni, relațiilor profesionale de care am avut mereu grijă, recomandărilor sau înregistrărilor realizate.

Aparițiile radio și TV se adaugă imprimărilor și unei încărcate agende concertistice. Cum echilibrezi toată această încărcătură psihologică, să nu mai vorbim fizică?

– Am fost de la bun început foarte norocoasă, pentru că sunt un om foarte puternic din punct de vedere psihic. Da, sunt un tip introvertit, dar am un psihic de fier; am trecut deja prin multe, și bune, și mai puțin bune, dar am trecut cu bine prin toate și mereu cu fruntea sus. Concertele, înregistrările și tot ceea ce are legătură cu viața profesională îmi aduc cele mari bucurii și satisfacții și în orice moment găsesc energie și entuziasm în acest sens. Ador tot ce are de-a face cu viața muzicală, de la pregătitul bagajului, călătorie, repetiții, adrenalina de dinaintea concertului și până la concert în sine. Sunt un caz fericit și pentru faptul că am urcat pe scenă la vârsta de 8 ani și practic am crescut făcând asta.”

Alte rubrici și tot atâtea provocări:

Călător prin lumea largă: Ziua Hiroshimei, semnată de Yusuke Miyake, poet și traducător japonez, de profesie aviator. Yusuke Miyake cu Două însemnări despre Ziua Hiroshimei. Prima despre poetul Tamaki Hara, poetul japonez care a trăit experienţa bombei atomice la Hiroshima, în ziua de 6 august 1945, iar cea de-a doua, Despre ploaia neagră, fenomen apărut după explozia bombei atomice („Merg cu tramvaiul,/ călătorind prin zona ploii negre/ din Hiroshima…”)

Dincolo de cuvinte: Enigmaticul Ioan Timuș, îndrăgostit „de” și „în” Japonia, rubrică semnată de Radu Șerban, ambasador al României în Japonia în perioada 2012–2016. Radu Șerban îl prezintă cititorilor revistei prin două lucrări, Transiberiana spre Japonia (București, Editura Cugetarea, 1934), Japonia, arta, femeia, viața socială (București, Editura Casa Școalelor, 1924–1925). În prefața cărții Japonia – Viața și obiceiurile (București, Editura Casa Școalelor, 1924), Nicolae Iorga afirma printre altele: „N-aș fi crezut că, în necontenita creștere a interesului pentru China și mai ales pentru Japonia, se va găsi, destul de curând, un român care să poată vorbi din propria experiență, și dintr-una foarte serioasă, despre lucrurile extraordinare ale Împărăției fabuloase a lui Soare-Răsare”.

Jocurile orașului: Oglinda de Clelia Ifrim, apoi  Poeme semnate de Mariko Sumikura, Carmen Focșa, Mihaela Marilena Chițac, Alina Pintea. Poezie scandinavă: Arazo Arif și Erik Lindman Mata (comentariu și traducere de Daniel Onaca).

Literatura la antipozi: Peter Cartwright (traducere din limba engleză de Mihaela Cristescu).

Corespondențe italiene: Cronache dal confino/Cronici din carantină, rubrică semnată de Eliana Petrizzi (traducere din italiană de Cornelia Alexoi).

Corespondențe basarabene: Prizonier pentru totdeauna de Doina Dabija.

Corespondențe italiene: Istroromânii/Istrorumeni, autori: Elena Pantazescu & Ervino Curtis.

Scrisori din Scandinavia: Povestea celor trei poduri minunate de Daniel Onaca, apoi O mie și una de cărți/ Prezențe literare românești în Suedia (II), dar și Per aspera ad astra/Louise Glück – Premiul Nobel pentru literatură 2020, de același autor;

Fotoreportaj: Biserici și catedrale/Églises et cathédrale,  Philippe Salmon;

Corespondențe americane: La umbra Muntelui Rainier/In the Shadow of Mount Rainier de Mari Smintia;

Corespondențe germane: Evenimente culturale azi în Germania/German Events Today, rubrică semnată de André Gentil-Kraatz;

Imagini în mișcare: Fellini la 100 de ani, articol semnat de Emil Bojin;

Din loja iubitorului de dans: Dor de Alina, autor Andi Dumitrache. Alina este nimeni alta decât marea balerină Alina Cojocaru. Desigur, Andi Dumitrache aduce în atenția cititorilor performanțele balerinei, dar plecând de la un fapt deosebit, transmiterea online a spectacolelor de balet, în acest tulburat an 2020, când sălile de concerte, teatrele, operele au tras cortina pentru nu se știe câtă vreme: „În acest an, cu totul special pentru istoria omenirii, pe lângă toate temerile și constrângerile pe care ființa umană este nevoită să le înfrunte, există și o compensatorie consolare pe care unele din cele mai prestigioase instituții de cultură de pe mapamond încearcă să o aducă: spectacolele și expozițiile ce au pătruns, prin intermediul internetului, direct în casele iubitorilor de artă. Nu puține teatre, muzee, instituții muzicale, cinematografe etc., au făcut lucruri demne de toată lauda în această perioadă, dar,în domeniul dansului, nu pot să nu remarc îndârjirea cu care Royal Opera House și English National Ballet au ținut să aducă cu regularitate pe ecranul calculatoarelor sau al televizoarelor noastre spectacole de balet de primă mână. Prin aceste rânduri nu-mi propun să vorbesc prea mult despre atitudinea lăudabilă avută de cele două instituții engleze față de publicul lor, ci profit de ocazie pentru a remarca excelenta prezență a Alinei Cojocaru în două din reprezentațiile oferite online de English National Ballet, Manon și Cinderella in the round și a încerca să aduc un elogiu celei care a fost caracterizată de revista italiană de specialitate «Danza & Danza» astfel: «Precum Cleopatra lui Shakespeare, Alina este o femeie de o infinită diversitate, capabilă să treacă fără efort de la o apariție de mare doamnă la una de tânără fetișcană ».

Alina Cojocaru, prim-balerină a English National Ballet, desemnată cea mai bună dansatoare a anului 2019 de către revista italiană «Danza & Danza», s-a născut în București pe 27 mai 1981, iar la vârsta de 9 ani pleacă la Kiev pentru a studia baletul. Peste 7 ani se mută la Londra și frecventează cursurile Școlii Regale de Balet. I se oferă un post de balerină principală și dansează un an la Kiev, iar la vârsta de 18 ani este angajată la Royal Opera House (Covent Garden). La 19 ani devine solistă și cu o lună înainte de a împlini 20 ani, datorită prestației sale din Giselle, este promovată prim-balerină de către Sir Anthony Dowell, directorul Royal Ballet la acea dată. Rămâne să danseze la Covent Garden pentru o bună perioadă de timp, aici cunoscându-l pe balerinul și coregraful Johan Kobborg. Este invitată să danseze pe marile scene ale lumii, călătorind frecvent între meridianele pe care se află American Ballet Theater New York sau Tokyo Ballet”.

De ce Dor de Alina? Autorul articolului, Andi Dumitrache, își argumentează alegerea:

„[…] Alinei Cojocaru i-a plăcut să danseze în fața spectatorilor români. Într-un interviu dat în anul 2010 agenției Agerpres a spus că pentru ea «,dansul este un fel de a comunica cu oamenii». În stagiunea 2015–2016 vine des la București și evoluează pe scena Operei Naționale București alături de Johan Kobborg, partenerul ei de dans și de viață, în mai multe spectacole (Classical Symphony – coregrafia Yuri Possokhov, Petite Mort – coregrafia Jiří Kylián, Marguerite and Armand – coregrafia Sir Frederick Ashton, Manon, DSCH. The Dream). Publicul este încântat și se realizează o adevărată emulație în rândul tinerilor balerini autohtoni, dar totul s-a terminat jenant și rușinos pentru noi (*).

Ne-a fost tare dor de Alina, nu am mai avut ocazia să o vedem de când am alungat-o mișelește din țară în primăvara anului 2016, așa că cele două spectacole oferite online au fost ca un balsam peste o rană încă sângerândă. Mulțumim Alina Cojocaru! Mulțumim English National Balet!”

________

(*) https://despreopera.com/2016/04/30/april-bloody-april/ – April, Bloody April de Alexandru Pătrașcu.

Revista continuă cu o seamă de rubrici care completează tema („Oameni și locuri”) acestui număr:

Restituiri: Sohatu, satul copilăriei lui Delavrancea de Dumitru Manolache;

Dincolo de scena de scânduri: Amintiri de Rodica Făguț;

Prin muzeele lumii: Cronica unui diletant de Marinela Bojin;

Lumea copiilor: Calul alb de Eleonora Blidar;

Dincolo de scena de scânduri: Orfani de Puterea Supremă de Cornelia Alexoi;

Proză scurtă: Dragă tată de Raluca Ganciu;

Debut: Când oamenii dorm de Ioana Tudor; Pasăre ciudată de Elena Tabita;

Semnal cultural: Știri de pe Planeta Artei – Redacția.

Concepția grafică a revistei KIBO TITAN aparține lui Andi Dumitrache.

Revista de cultură KIBO TITAN realizată de Clubul Artelor Kibo Titan se dorește „să fie o pistă de lansare spre universul artelor, univers fabulos, divers, vast, interesant și atrăgător”.

Adresa redacției: Casa Prieteniei Complex Rezidențial Răsărit de Soare, Strada Liviu Rebreanu 46-58, Sector 3, București

e-mail: kibo.titan@yahoo.com

telefon: +40 740 024 149

facebook/Art-Club-Kibo-Titan

Arhiva rubricii Revista revistelor culturale

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.