Revista ”Etnos – etnologie, folclor şi mitologie”, nr. 1 – articol de Pușa Roth

880
pusa roth revista etnos

revista revistelor culturale leviathan.ro logoLa sfârșitul anului 2017 a apărut numărul 1 al revistei ”Etnos – etnologie, folclor şi mitologie”, supliment al  revistei ”Nord Dobrogea Cultural”, sub egida Centrului Cultural ”Jean Bart”. Finanţatori sunt Consiliul Judeţean şi Primăria Tulcea. Reamintesc faptul că la 1 noiembrie 2012 a apărut primul număr al revistei de cultură și informare „Nord Dobrogea Cultural”, manager: Ionuț Paul Ștefan, director: Aurel Ifrim, fiind, așa cum spun întemeietorii ei, ”un sinopsis al principalelor activităţi culturale din municipiu şi judeţ, cât şi un mijloc de a aduce în atenţia publicului larg diferite aspecte ale patrimoniului cultural nord dobrogean, fie cu valenţe istorice, naturale sau propriu-zis culturale, prezentând în paginile ei articole documentare, interviuri cu artişti şi oameni de cultură”.

revista etnosÎn lucrarea George Enescu. Interviuri acordate presei românești”, vol. 2, marele compozitor afirma printre altele: ”Muzica populară românească formează un ansamblu impunător, un tezaur scump, de la care se vor inspira compozitorii noştri…”. Folclorul, ca să folosim doar termenul cel mai cunoscut, reprezintă virtuțile poporului care l-a născut sau cum spunea și Tache Papahagi în Mic dicţionar folcloric” (1947): ”Folclorul este imaginea vie, oglinda fidelă a sufletului unui popor, oglindă în care se reflectă întreaga lume însufleţită sau neînsufleţită, reală sau închipuită, în mijlocul şi sub influenţa căreia el trăieşte”. Academician Sabina Ispas, director al Institutului de Etnografie și Folclor, făcând o trecere în revistă a istoriei preocupărilor academice în domeniul folclorului, spunea următoarele: ”Este evident că pentru marile personalități ale României, până în zilele noastre, când și cultura română plătește tribut mondializării și tendințelor centrifuge, folclorul a fost și rămâne în continuare, alături de limbă, un indice de referință pentru identitatea etnică. Odată cu sporirea interesului, adâncirea specializărilor și perfecționarea metodelor de cercetare s-au dezvoltat și au dobândit autonomie disciplinele etnologice: folcloristica, etnomuzicologia, etnocoreologia, etnografia”.

Revenind la numărul 1 al revistei Etnos – etnologie, folclor şi mitologie”, aceasta se înscrie în seria revistelor de specialitate (puține la număr, din păcate!) care readuc în atenția publicului din mileniul al treilea ”zestrea” imaterială a poporului român, ce constituie rădăcina  specificității și originalității acestui spațiu, supranumit pe bună dreptate ”grădina Maicii Domnului”. O revistă despre ceea ce ne definește ca popor: tradițiile, obiceiurile, cîntecele și jocurile populare, amprentă vie a unui popor.

Cităm din cuprins:

Folclorul românesc, parte integrantă a Civilizaţiei Folclorice (Argument)

S-a acreditat greşit (dacă nu, chiar în chip viclean…) ideea că folclorul a devenit inactual, a pierit în istorie odată cu dispariţia clasei ţărăneşti, eludându-se faptul că această categorie socială, aşezată în eternitate – prin orânduielile verificate pe parcursul a sute de generaţii, a stăpânit veacuri pământul, săpând în cugetul omenesc urme de neşters, cu efecte pe timp indefinit. «În istoria mitică a poporului român creaţia cosmosului a fost concomitentă cu a Arborelui Cosmic întruchipată prin brad», susţine, cu temei Romulus Vulcănescu, în lucrarea Mitologie română. Dacă noi, cei de azi, am pătrunde sensul profund al străvechii culturi, am rămâne uimiţi de răscolitoarele, profundele mesaje venite de peste timp. Am înţelege mai uşor înţelesul cuvintelor scrise în urmă cu peste 2500 ani, pe zidurile templului lui  Apollo din Delphi: «Cunoaşte-te pe tine însuţi»; am pricepe şi sensul pildelor Mântuitorului Isus Hristos privind forţa minţii omeneşti. În folclor sunt sedimentate marile înţelesuri ale existenţei. Cântul tradiţional (numit impropriu «cântec popular»), nu este doar o melodie  cu texte, ci reprezintă un mare moment al istoriei; tradiţiile şi datinile nu sunt simple obiceiuri, aşa cum «dansurile populare» nu sunt dansuri, ci «jocuri»: cu soarta şi eternitatea spre bucuria vieţii. Datoria noastră este să repunem în valoare cutumele străvechi,  printre care si tradițiile arte culinare, care, iată, fac deliciul unor  bucătării celebre din întreaga lume. Trebuie să aflăm de la ultimii ţărani autentici trăitori prin unele sate româneşti, secrete precum conservarea vinului pe parcursul a sute de ani. Faptul că unele Case de Mode celebre din lume folosesc  cu succes motive ale costumului tradiţional românesc, ar trebui să ne încurajeze pe drumul reevaluării Civilizaţiei Folclorice.”

”Sunt împotriva oricărei intervenţii în datini” de Theodor Vasilescu, preşedinte al Asociaţiei Coregrafilor Ansamblurilor Folclorice din România, decan de vârstă  al coregrafilor de dans tradiţional, fost director artistic al Ansamblului Rapsodia Română: ”Folclorul este creaţia unor oameni care nu ştiau să scrie ori să citească, dar au citit evenimentele  cosmice, cerul şi pământul, viaţa, cum nu a mai făcut-o fiinţa omenească până la ei şi nici ulterior. Noi, cei de acum ştim să scriem şi să citim, dar nu mai  avem ochi de cât pentru acestea, nu mai vedem universul cu ochii copiilor omenirii. De aceea  sunt împotriva oricărei intervenţii în datini, şi tradiţii, deci în folclor, «fiindcă nu ştim să citim» lumea, universul, cum au făcut-o creatorii anonimi şi geniali. Tot ce putem face, mai bine zis ce suntem obligaţi să facem, este să conservăm datele folclorului şi să le transmitem urmaşilor. Trebuie să conştientizăm că menirea noastră este a unor vase ce se umplu din care generaţiile următoare sorbind, să se iniţieze. Fiindcă asta făceau străbunii, iniţiere.”

Dodu Țenea, coregraf şi director al Ansamblului ”Ghiocelul” din Cezieni, Olt: Mi-e milă  de cei care cred că folclorul aparţine unei lumi defuncte. Îi consider  atinşi de orbire, fiindcă nu văd câtă istorie, câte adevăruri fundamentale şi înţelesuri esenţiale stau în folclor. Păi cum poate fi recunoscut un român în Japonia sau în altă parte a lumii? Prin ce?… Dar când nişte români îmbrăcaţi în straie ţărăneşti urcă pe o scenă din Tokio, tot japonezul  ştie că suntem români şi  se lasă entuziasmat de ţinuta aceasta măiastră, de dansul nostru aprig şi de cântecele noastre străvechi.”

Regretatul Silviu Ciuciumiş a fost preşedintele Fundaţiei Internaţionale de Folclor Românesc ”Doina”. De profesie coregraf, Silviu s-a stabilit în Olanda în urmă cu 40 ani, iar  timp de 32 ani a iniţiat excursii de documentare pentru studierea folclorului  românesc. A revenit mereu în ţara natală însoţit de oameni de toate vârstele şi profesiile, dornici să cunoască ce are mai valoros poporul nostru: folclorul. În paralel cu excursiile, Silviu a organizat şi festivaluri internaţionale de promovare a folclorului românesc. În anul 2012, Silviu Ciuciumiş mărturisea: ”Predau dans românesc, de când m-am stabilit acolo, olandezii arătându-se interesaţi de folclorul nostru. Pârtia – ca să zic aşa, a deschis-o, înaintea mea, maestrul coregraf Theodor Vasilescu, iar eu am extins activitatea în mai multe ţări din Europa. Mi-am  început activitatea cu o  lucrare de folclor românesc în limba olandeză care s-a bucurat de o largă audienţă. În  România organizez evenimente pentru străini de 35 de ani, aceasta fiind a 97-a excursie de documentare. Toţi participanţii la evenimentele organizate aici sunt instructori de dans, o parte dintre ei, pregătindu-şi doctoratul în folclor românesc. Cei mai buni instructori sunt olandezii, fiind solicitaţi să predea în toată Europa. Datorită lor folclorul nostru este cunoscut  până şi în localităţi mai izolate. În România au venit să studieze folclor nord-dobrogean cetăţeni din: Olanda, Finlanda, Germania, Norvegia, Anglia, Polonia, Franţa, Belgia şi Elveţia.

mestesuguri romanestiNicolae Gălăţeanu: ”Ţăranul este începutul şi sfârşitul”, interviu realizat de Aurel Ifrim

– Aurel Ifrim: Domnule profesor Nicolae Gălăţeanu, ce înseamnă pentru dumneavoastră cuvântul ”folclor”? 

– Nicolae Gălăţeanu: ”Tezaur”. Tezaurul  cultural al unui popor, adică tot ce poate realiza o naţiune de-a lungul existenţei sale, cele mai minunate şi mai trainice lucruri: ”cultura poporană” cu termenul împământenit ”folclor”. Folclorul românesc este unul dintre cele mai valoroase existente – cel puţin – în Europa. Regăsim în folclor valoare spirituală şi culturală, dar şi aspiraţiile spre libertate, spre mai bine, spre pace, spre oameni. Folclorul românesc conţine puternicul filon creştin de dragoste între oameni. Sfântul Apostol Ioan, care a trăit aproape o sută de ani, spre sfârşitul vieţii, când cineva i se adresa, îi spunea: ”– Fraţilor, iubiţi-vă unii pe alţii! Cred că acesta a fost un mesaj pentru români: să ne iubim unii pe alţii.” […].

 A. I.În deriva spirituală a popoarelor lumii, poate folclorul să reprezinte o insulă de refugiu?

– N. G.: Nu ”poate ”, ci încă reprezintă! Dar dacă nu se iau măsuri drastice, folclorul va fi pur şi simplu spulberat, se va pierde. Una dintre cauzele importante este aceasta: cei care conduc cultura în momentul de faţă nu au avut timp – sau nu au vrut, sau nu ştiu care sunt cauzele, să studieze, să pătrundă cultura poporană. Mai mult, ei nici nu cunosc ce înseamnă această cultură. De aceea o  tratează ca pe ceva de nivel cultural minor, fără o valoare de luat în seamă. Folclorul nostru este încă viu. Din fericire, nu am avut o perioadă în care folclorul să fi dispărut, apoi  să-l fi regăsit, remodelat ş.a.m.d. Iată de ce ar fi normal să se facă o delimitare clară între folclorul autentic românesc, care trebuie să rămână aşa, şi ceea ce se întâmplă acum. Au apărut tot felul de ”coregrafi” care modifică dansurile, care fac tot felul de combinaţii, furând dintr-un dans sau altul, tot felul de ”autori” care ”fac” cântece populare, modificând toate armoniile la melodiile instrumentale ş.a.m.d. Unii se pomenesc vorbind: ”Am făcut, am prelucrat Dansul de Someş”. Dar ”Dansul de Someş” trebuie să rămână ca o icoană, nealterat, nemodificat după capul nimănui, fără nicio intervenţie sau ”prelucrare”.

Nostalgia satului românesc .”Am fost dascăl la Casimcea”  de Eugenia Vâjiac

”Pe platoul întins unde colțanii amintesc de geologii îndepărtate, neapărat în apropierea unui fir de apă, atestat documentar de pe la 1543, stă mărturie vieții neîntrerupte o așezare ce și-a luat numele de Casimcea abia prin secolul al XIX-lea, după ce trecuse prin variantele turcești de Kara – Kasim și Abdul Kasim, două sate alăturate ce se pare că s-au unit cu timpul. Vechiul sat a devenit comună mare arondându-și administrativ și localitățile din jur: Corugea, Rahman, Războieni, Haidar, Cișmeaua noua, Stânca. Speranța că ziua de mâine va fi mai bună ca ziua de astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-au îndemnat locuitorii, majoritari români, ca în 1900 să ridice biserica creștin-ortodoxă în loc bine ales, impunătoare, care cheamă de mai bine de o sută de ani pe credincioși la rugăciune. Nu sunt mărturii scrise care să  arate din ce pricină neamurile de altă credință s-au risipit, au dispărut din aceste așezări. Războiul de Independență rămâne o explicație pentru retragerea musulmanilor. Săpăturile arheologice arată că locurile acestea au adăpostit oameni din antichitate. Au trecut pe aici și geți și români și turci și bulgari și alții. Singurii care au lăsat moștenire numele, sunt turcii, prin toponime. Toate satele ce alcătuiesc azi comuna Casimcea, au avut și mai au încă denumiri turcești. Corugea vine de la Koruca – Kasim, denumire turcească, Rahman din limba tătară, luat dintr-un registru otoman sub denumirea de Rahman-Bey, în traducere, Dumnezeu, Cișmeaua nouă din Ramazan – Kioi din limba turcă, în traducere Satul Postului, Războieni s-a chemat Ali-Fakih (Ali Evlaviosul), Ciauș-chioi (satul Sergentului), devenit Ciauș Chioi, Haidar din Hayder. Deși satele poartă nume turcești, aceștea n-au lăsat urme în cultura locului căci geamiile sunt departe de aici. La sfârșitul secolului al XIX-lea au apărut școlile în limba română și apoi bisericile ortodoxe. Și nici turcii n-au rămas în satele și cătunele ce alcătuiesc comuna Casimcea. O dovadă e că locuitorii sunt creștini cu toții. Dintr-o astfel de realitate istorică oamenii și locuitorii au cunoscut necontenit prefaceri, uneori s-au împuținat, alteori au renăscut sub vremuri prielnice sau mai puțin prielnice.”

În cele 68 de pagini ale revistei sunt prezentate și comentate diverse evenimente folclorice importante care au loc în judeţul Tulcea: Festivalul-Concurs Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineret ”Peştişorul de Aur”, Festivalul Internaţional Multietnic al Păstoritului (Sarighiol), Festivalul-Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Tradiţionale ”Natalia Şerbănescu”, ”Sărbătoarea Teilor” (Luncaviţa), Festivalul Judeţean de Folclor pentru Copii şi Tineret ”Cununa Dansului şi Portului Popular Dobrogean”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.