”Să nu uitați!” de Raul Gabriel Gavra

Text premiat la concursul  de eseuri realizat de Asociația Culturală Leviathan, ”Descoperă scriitorul din tine!”, ediția a doua (25 iulie – 10 august 2019), cu tema: Scrisoare pentru Diaspora. Participanților li s-a indicat să consulte pe site arhivele rubricilor Epistole din Diaspora, Diaspora, Români de pretutindeni, Evenimente românești în Diaspora și revista culturală trimestrială Leviathan (numerele de până acum, click aici).

”Pentru ca răul să triumfe este suficient ca cei buni să nu facă nimic.” După cum filosoful și politicianul conservator Edmund Burke ține să puncteze această idee aparent banală (dar foarte plină de o reală și sinceră substanță), ignoranța este cel mai mare dușman al societății, dar mai ales al trăirii individuale, al omului care o îmbrățișează zilnic, viața sa fiind adesea un produs defectuos, un fruct otrăvit al unui pom înrădăcinat în așteptările ireale (chiar utopice) adresate societății umane. Dacă ființa umană este imperfectă, societatea (care este o lucrare voită a mai multor ființe imperfecte) nu poate să fie nici ea altfel. Pe scurt, o mare parte a suferinței caracteristice vieții își are originea aici, în așteptările fanteziste ale sufletului nostru veșnic căutător al perfecțiunii. Dacă perfecțiunea (înțeleasă ca fericire) ar fi pe Pământ, atunci ce rost ar mai avea Raiul? În acest sens, preotul romano-catolic Paulo Ricardo pune punctul pe i: ”Iisus nu ne-a promis niciodată fericirea aici, cine a promis acest lucru este diavolul”. Deși pare de neconceput pentru societatea de azi, surprinzător, fericirea se dobândește prin suferință, prin încercări repetate la rezistența noastră (morală, psihică etc.).

Suferința este calea pe care se șlefuiesc sufletele celor ce domină involuntar și plăcut, care se fac cunoscuți prin modestie, nu prin bogății și putere, martiriul (treaptă supremă) fiind scara pe care sfinții au urcat spre Cer. Însă suferința nu i-a modelat doar pe cei ce au ajuns să locuiască în Împărăția Celui de Sus, ci ea se mai face cunoscută și nouă, celor ce locuim neputincioși azi pe Pământ, prin persoane cu un har deosebit, astfel fiind pilduitoare confesiunea omului plin de înțelepciune Emil Cioran: ”Ceea ce am mai bun în mine se datorează suferinței. Nu o iubesc, dar nici nu o condamn”. Pe de altă parte, cei care insistă să trăiască în ignoranță se agață cu disperare de comoditate, respingând cu orice preț tot ceea ce necesită mai mult, care este un posibil izvor de suferință, dar care înseamnă totuși și evoluție.

Din nou, într-un mod năucitor și parțial greu de înțeles, comoditatea, un rezultat al evoluției uimitoare din ultimul secol, este cea care ne conduce tot mai mult spre o stopare a dezvoltării sau chiar o involuție a societății, dar mai ales contribuie la o cădere și mai mare a păturii celei mai de jos a societății. Pentru că orice sabie are două tăișuri, cei care vor mai mult știu să profite de oportunitățile aduse de evoluția tehnologică (și nu numai) explozivă din ultimul timp, iar cei ce deznădăjduiesc se afundă și mai mult în frustrare și în întreaga lor dispoziție proastă. Astfel, prăpastia din cadrul unei societăți se mărește tot mai vizibil.

Aceste două categorii (una a perseverenței și optimismului, alta a delăsării și negativismului) se găsesc atât în cadrul societății din România, cât și în peisajul comunităților românești din afara țării. Astăzi, tendința veche și clar greșită a oamenilor de a pune etichete dezbină și mai mult națiunea noastră, românii din diaspora și cei din interiorul țării acuzându-se unii pe alții de trădare, prostie și rău exemplu, dar în realitate fiind cu toții egali în exemple pozitive și opuse, în tot, doar materialul ridicând un zid între cele două categorii similare.

Vizibilă în ultimul timp în diverse articole din presa țării, glorificarea românilor din afara patriei noastre este incontestabil greșită, la fel fiind și acuzarea celor din interiorul ei. Majoritatea subiectelor care produc această dezbinare sunt de natură politică. Cu siguranță, pe scena politică națională se remarcă unii ca fiind mai buni oratori, alții mai proști, dar toate partidele sunt de fapt o apă și-un pământ. Fără îndoială, votul este foarte necesar și benefic, dar toată schimbarea ar trebui să pornească de jos în sus. Gândindu-ne bine, politicienii sunt doar un rezultat și o urmare a alegerilor din societatea noastră. Filosoful și diplomatul conservator Joseph de Maistre este tranșant aici: ”Orice naţiune îşi are conducătorii pe care îi merită”. Dacă vrem să schimbăm ceva, să ne schimbăm pe noi, să ieșim din ideea că noi deținem un adevăr absolut, din negura creată de superiorizarea unor gânduri restrânse și bine bătute în cuie. Nimeni nu are o gândire care să nu devieze din limpezime, din moderație.

Lăsând la o parte politicul, românii trebuie să caute echilibrul, ceva peste politică și alte lucruri efemere, să caute o punte de legătură, un motiv puternic. O astfel de legătură viguroasă, un liant etern al națiunii, ceva ce unește diaspora de România și românii de pretutindeni este un conglomerat greu de definit, această complexitate reunind tradiția, istoria, religia, limba și multe altele. Pe scurt, fundația pe care ne-am clădit ca națiune, ca țară. În această idee, îndemnul meu adresat este legat de memorie, de păstrarea cu sfințenie a acestei baze solide. Să nu uitați! Să nu uităm de păstrarea și fructificarea relației noastre cu strămoșii, de transmiterea spre generațiile viitoare a limbii și a tradițiilor noastre, de credința noastră în țară și în Dumnezeu. Pentru că un om care nu se identifică cu niște valori sau nu se regăsește în anumite grupuri este un om slab, îndemnul meu este înspre solidificarea coloanei vertebrale a națiunii. Mai mult decât oricând, națiunea română și toate națiunile își pierd din suflul propriu și tind spre globalizare, spre un tăvălug de sofisme, de goliciuni și amărăciune. În aceste sens, Karl Marx (unul dintre părinții comunismului) menționa despre români: ”Ei sunt suporterii fanatici ai contrarevoluției și vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice”. Din această revoluție a lui Karl Marx făcea parte și uniformizarea. Astăzi nu mai este vorba de o revoluție comunistă, dar câteva dintre caracteristicile ei se manifestă involuntar sau voluntar, comunismul și modernitatea având în comun faptul că doresc coeziunea tuturor oamenilor.

Îndreptându-ne atenția spre lucruri mai practice și accesibile, pentru că așa sunt și timpurile acestea, românii trebuie să învețe mai mult decât oricând să-și iubească țara, să observe și să vor bească despre frumosul care se dezvăluie doar unui ochi atent și plin de căldură, să pună preț pe moralitate și dragoste, să transmită toată avuția sufletească (în special) și cultura materială generațiilor următoare, să le formeze întru dreptate. Încheind în aceeași notă, diaspora are cea mai mare responsabilitate să-și păstreze zestrea sa, viața printre alte naționalități având tendința de a invita spre omogenizare cu națiunea care găzduiește.

Detalii despre obiectivele proiectului în pagina Descoperă scriitorul din tine!

Vezi și: Arhiva rubricii Descoperă scriitorul din tine!

Pagina de facebook Descoperă scriitorul din tine

Pagina de facebook Diaspora culturală românească

• Cele trei numere de până acum ale revistei trimestriale ”Leviathan” pot fi citite aici.

• Pentru a cumpăra edițiile tipărite ale revistei, click aici.

• Abonamente la revista trimestrială ”Leviathan”, ediția tipărită, click aici.