Azi am mirosit primele flori de salcâm anul acesta. Eram la intrarea unui bloc şi deodată un parfum m-a oprit în loc. Mi-am aruncat privirea la florile din ronduri, nevenindu-mi să cred că pot avea un astfel de miros. ”Ce miroase aşa?” – am întrebat-o pe doamna care mă însoţea. Îmi arată deasupra mea: ”Salcâmul!”
Ah, salcâmul! Când eram copil, la ţară, aceste mirosuri făceau parte din viaţa noastră, le cunoşteam, ne însoţeau dimineţile, serile… salcâmul, iasomia, teiul, regina nopţii, căpşunile. Ne-am înstrăinat de natură, nu mai ştim cum miroase salcâmul! Se spune că memoria olfactivă e cea care ne ajută cel mai mult să retrăim anumite momente. Aşa este. Doar ce-am mirosit florile de salcâm şi m-am transportat în copilărie. Pomul acesta l-am cunoscut mai întâi din cântecele bunicii. ”Salcâmule de la drum/Te-aş tăia, dar nu mă-ndur… Cântecul, eu, la ea l-am ascultat prima dată. Abia mult mai târziu l-am auzit în interpretarea celui care-l făcuse celebru (Marinică Iordache).
Cântat a mai fost pomul acesta! În folclor, ca mai sus, în proză: ”Moromeţii” (”Moromete, de ce tai, bă, salcâmul?”), în poezie: Arhip Ciubotaru (”Au înnebunit salcâmii/ De atâta primăvară”). Mi-am adus şi eu modestul omagiu. Am scris acum hăăăt, 11 ani, o poezică. O redau mai jos.
Salcâmul din curtea nimănui
Stătea-n drum salcâmul cu florile-i toate
Grăbiţi, călătorii treceau mai departe;
Spre gări de aiurea goneau în neştire
Cu singur bagaj – un dram de iubire.
În urmă de tot salcâmul rămase
Peronu-i prea plin, iar trenul plecase,
Buimaci se-agăţau de-un slab fir de aţă
Cu singur bagaj – un dram de speranţă.
Stătea-n drum salcâmul – furtuna de-azi noapte
Lovise-n el crunt şi-n florile toate,
Bagajul rănit atârna într-o mână
Iar ei, călătorii, veneau ca să-i spună.
(Slobozia, 14 mai 2004)
Moromeţilor, nu mai tăiaţi, măi, salcâmii!
Slobozia, 12 mai 2015
Vezi arhiva rubricii Gânduri dulci-amărui de Florentina Loredana Dalian
