”Săliștea Sibiului, locul țăranilor cu biblioteci” de Daniela Șontică

943
Memor Daniela Șontică săliște leviathan.ro

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roLocuitorii străvechi din Săliștea Sibiului erau numiți în urmă cu câteva sute de ani ”țărani cu biblioteci”.

În acest loc cu oameni iubitori de carte și de Dumnezeu s-au născut 11 academicieni și 3 sfinți.

Academicienii sunt episcopul Dionisie Romano, istoricul Ioan Lupaş, pedagogul și scriitorul Onisifor Ghibu, filosoful D. D. Roşca, episcopul Nicolae Ivan, medicul Ionel Pavel, istoricii Andrei Oţetea și Ioan Sava Nanu, chimistul Mircea Desideriu Banciu, geologul Mircea Săndulescu și filologul Axente Banciu.

Pod de lemn la Săliștea Sibiului, gravură de Albert Reich, 1916
Pod de lemn la Săliștea Sibiului, gravură de Albert Reich, 1916

În diverse studii s-a spus despre sălișteni ca sunt „țărani cu biblioteci”. Nicolae Iorga găsea la Săliște un exemplar din ”Cazania” lui Varlaam, tipărită la 1643. În condițiile în care țăranii dădeau pe o carte între 5 si 10 oi, poate chiar mai mult, este de admirat dragostea lor de a strânge și a citi cărți. Oierii sălișteni purtau cu ei în desagi pe drumurile transhumanței cărti valoroase pe care le și citeau, bineințeles. Fenomenul este cunoscut cu numele de ”bibliotecile călătoare”. Astfel, in 1836, Chirilă Lupea din Săliște, simplu cioban simbriaș, trecea cu el în Dobrogea un ”Ceaslov”. Ion Roșca, alt săliștean, ducea și el peste Dunăre, un an mai târziu, o ”Psaltire”.

Vila Peligrad din Săliște Muzeul Culturii Săliştene
Vila Peligrad din Săliște (Muzeul Culturii Săliştene)

Oierii aveau la stână cel puțin două cărti fiecare. Spre exemplu, turma de 2.939 de oi a lui Savu Borcea, la trecerea Dunării pe la Oltenița, la anul 1840, era însoțită de 11 ciobani, iar la aceasta târlă se găseau în jur de 20 de cărți, citite succesiv de toți. Și nu doar mocanii aveau cărți în desagă sau la târlă, ci și fiecare casă din Săliște avea cel puțin 20 de cărți.

Procopie (Picu) Pătruţ
Procopie (Picu) Pătruţ

Picu Pătruț, cunoscut pentru scrierile și picturile sale, avea în secolul al XIX-lea, o bibliotecă de 200 de volume, fapt destul de rar pe atunci pentru un țăran.

În 1890 s-a înființat Despărțământul Săliște al ASTREI, care a înființat biblioteca din localitate.

Din documentele ASTREI aflăm că la 1900 în Săliște erau 12 biblioteci cu 7.165 de volume. Anul Răscoalei țărănești i-a găsit pe oamenii de aici cu 20 de biblioteci.

Săliștea ne-a dat nu numai academicieni, ci și sfinți: preotul Ioan din satul Galeş, comuna Sălişte, preotul Moise Măcinic din Sibiel, tot un sat al Săliştei; și pe țăranul Oprea Nicolae din Sălişte, toți trei murind pentru Hristos în închisoarea de la Kufstein.

salistea-sibiului-straveche-vatra-romaneasca-de-victor-v-grecuPână în 2003, Săliștea, împreună cu satele arondate, era cea mai mare comună din țară. Acum este un orășel, dar rămâne în continuare centrul cultural și administrativ al satelor din Mărginimea Sibiului. Este firesc să fie așa, istoria culturală și spirituală a acestui loc fiind impresionantă.

Mai multe informații despre această localitate aflăm din monografia lui Victor V. Grecu, intitulată ”Săliștea Sibiului, străveche vatră românească” (Sibiu, Editura Astra, 1990).

De Săliștea Sibiului aflăm dintr-un document pentru prima dată în anul 1354. Pe atunci se numea Nogfalu, adică ”sat mare”, la 1496 este pomenită cu numele de Salistsia, iar la 1854, Săliste. Săliște este varianta de la Seliște sau Siliste, care înseamnă ”Vatra satului”. În vechime, Magna Villa Walachicolis, adică Marele Sat al Românilor.

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.