Secta creştină a mormonilor

486
Templu Mormon
Templu Mormon

fila de calendar rubrica leviathan.roAstăzi, 6 aprilie 2020 se împlinesc 195 de ani (6 aprilie 1830) de când a fost fondată, de către Joseph Smith (1805–1844), secta creştină a mormonilor.

Smith şi adepţii săi propovăduiau (la început în localitatea Fayette, în vestul statului american New York), conform Cărţii lui Mormon (un profet imaginar), întoarcerea apropiată a lui Hristos. Biserica Mormonă, numită şi Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, are adepţi în toată lumea şi, iniţial, practica poligamia. Termenul mormon a fost folosit pentru prima data în epoca modernă în anii 1830 ca termen peiorativ pentru a-i descrie pe cei ce credeau că Joseph Smith Jr. a fost chemat ca profet al lui Dumnezeu și care acceptau Cartea lui Mormon ca fiind scriptură. Potrivit teologiei sfinților din zilele din urmă, termenul Mormon se referă la un profet care a locuit în America în secolul 4 d. Hr. A fost chemat de Dumnezeu să rezume și să compileze scrierile și relațiile poporului său cu Dumnezeu într-o singură carte. Această carte este cunoscută acum drept Cartea lui Mormon. Dupa moartea lui Mormon, fiul său, Moroni, a fost martorul distrugerii complete a poporului său și a îngropat scrierile adunate de tatăl său într-un deal din statul New York. Același Moroni, după mai bine de 1400 de ani, a fost trimis de Dumnezeu ca un mesager lui Joseph Smith Jr. care s-a dus la locul unde aceste înregistrări pe plăcuțe erau îngropate și cu mult ajutor din partea lui Dumnezeu le-a tradus în engleză. După ce Joseph Smith a fost ucis în 1844 de către o bandă, într-o închisoare din Carthage, Illinois, majoritatea  l-a urmat pe Brigham Young, care a devenit în cele din urmă președintele confesiunii, într-un exod către valea Lacului Sărat, sosind acolo în vara anului 1847. Grupuri mai mici au urmat alți oameni care pretindeau președinția bisericii, unii au rămas în Nauvoo, Illinois, iar alții s-au dispersat în diverse locații. Termenul Mormon continuă să fie folosit astăzi pentru a denumi membrii acelui grup care l-au urmat pe Brigham Young, incluzând Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă și alte grupuri mai mici ce s-au separat de aceasta din cauza unor diferende precum poligamia. Lideri din cadrul ierarhiei Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă au făcut eforturi pentru a respinge denumirea de ”mormon” deoarece nu conține nici o referire la Iisus, pe care Biserica îl consideră figura sa centrală. Totuși, ca regulă generală, deși Biserica preferă să folosească denumirea sa oficială, folosirea denumirii mormon nu este considerată jignitoare sau incorectă.

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.