”Situaţia deschiderii la închidere” de Lică Barbu

116
lica barbu tableta leviathan.ro

Motto: Un baston are întotdeauna dreptate. Trebuie doar să te sprijini pe el.

Aveam o cutie pe masa din sufragerie. Zic ”aveam”, fiindcă am mutat-o pe masa din bucătărie. Şi mă uitam la ea. Ea nu se uita, pentru că era doar o simplă cutie, dar…

De aici începe problema: nu aveam curaj să deschid cutia.

Lipsa asta de curaj e o moştenire de familie pe care oricât am încercat să o vindec, s-a încăpăţânat şi a devenit cronică. Din acest motiv nici nu am avut copii. De teamă. Teama că îmi vor crea probleme, teama că nu ştiu cum vor arăta. Dacă ies urâţi şi deştepţi, în loc de proşti dar frumoşi? Din cauza asta nici nu m-am însurat. De teamă. Teama că mă părăseşte cu un altul. Eu ce mă fac singurel? Dacă mă sperii de mine? Mai bine ies din casă. Şi dacă mă întâlnesc cu o fată şi mă îndrăgostesc? Şi când eşti îndrăgostit umbli cu capul în nori şi în zăpăceala asta dacă mă loveşte o maşină, când păşesc corect pe la semafor? Din acest motiv nici nu prea mai ies din casă. De teamă.

Deci?! Mai bine stau în casă… Da, dar dacă e un cutremur şi cade un perete peste mine? Cred că acesta este un motiv destul de întemeiat să nu mă fi născut.

Dar dacă nu existam, cine mai deschidea cutia?

Aşa că iau cutia şi o duc la loc pe masa din sufragerie. Na!

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.