Ȋnceputul anului 1921 a fost, pentru şcoala românească, unul plin de idei, propuneri şi măsuri legislative legate de învăţământul primar. Astfel, în 18-19 ianuarie avea loc la Bucureşti, Congresul ”Asociaţiei Ȋnvăţătorilor” din jud. Ilfov, iar la 4 februarie, profesorul Florian Cristescu făcea o interpelare în Parlament despre situaţia învăţământului din acest segment şcolar. Pe 14 februarie, învăţătorii din întreaga ţară înaintau Regelui Ferdinand, un memoriu în care reclamau proasta salarizare şi insuficienta lor pregătire.
Cunoscutul învăţător şi pedagog, Ion Popescu Băjenaru, tatăl scriitorului Grigore Băjenaru, scria în paginile ziarului ”Universul”, la data de 19 februarie 1921, un editorial intitulat ”Politica în şcoală” în care reclama demagogia politicienilor legată de reformarea educaţiei naţionale.
Pe 29 februarie erau clasificate şi publicate în presă, noile circumscripţii şcolare menite să aducă o mai bună organizare în vederea inspecţiilor de la şcolile primare şi normale din întreaga ţară.
La 10 aprilie 1921, acelaşi ziar ”Universul” scria despre măsura luată de guvern privitoare la obligativitatea învăţământului primar în Basarabia. Decizia prevedea amenzi pentru părinţii care nu-şi trimiteau copiii la şcoală şi legifera vârsta maximă la care o persoană putea solicita să fie inclusă în programul de studii primare:16 ani.
Acum, când citesc toate aceste informaţii, mă întreb cum şi de ce au putut înaintaşii noştri să-şi rezerve imensa energie unor cauze colective cum ar fi reglementarea şcolii primare. Aveau mai mult timp, mai multă dragoste pentru semenii lor? Erau conştienţi că, fără o educaţie temeinică, masele nu vor putea niciodată să construiască o ţară prosperă? Cred că da.
Dintre toate întâmplările enumerate mai sus voi reproduce câteva idei inserate în data de 19 ianuarie 1921, în paginile ”Universului” referitoare la Congresul ”Asociaţiei Ȋnvătătorilor” din jud. Ilfov. Mi se pare important să ştim cum gândeau şi ce îşi propuneau institutorii de atunci mai ales că România ultimelor trei decenii nu a cunoscut o asemenea manifestare. Din contră. După 1989, desfiinţarea şcolilor normale a atras în sistem o puzderie de necalificaţi şi oameni lipsiţi de vocaţie.
”Ilie Turbureanu spune că învăţătorimea se găseşte astăzi într-o situaţiune inferioară din pricina faptului că n-a avut pe nimeni să-i ia apărarea. Corpul învăţătoresc a contribuit mult la realizarea idealului naţional, li s-a cerut sacrificii şi nu li s-a dat în schimb nimic […].
Vorbitorul cere ca şcolile normale să fie puse pe acelaşi picior de egalitate cu liceele şi seminariile; să se înfiinteze pe lângă fiecare universitate câte o secţie pedagogică pentru completarea culturii pedagogice a învăţătorilor […].
Vorbitorul descrie apoi starea materială prezentă a învăţătorilor şi propune pentru cele trei categorii de învăţători următoarele salarii:
- pentru învăţătorii cu titlu definitiv: 600 de lei lunar.
- pentru cei înaintaţi: 800 de lei lunar.
- pentru cei superiori: 1000 de lei lunar.
Domnia-sa mai cere pentru fiecare învăţător, 5 ha de pământ.”
Ȋnvăţătorul C. Diaconescu din Otopeni spune la acelaşi congres că ”se impune ca într-un termen de 5-6 ani să se completeze localurile de şcoală şi personalul necesar şi, în acelaşi timp, să se modifice legea obligativităţii învăţământului primar în sensul de a se pune sancţiuni mai severe, adică amenzi mai mari, lucrări de corvoadă şi, la nevoie, chiar închisoare.”
La Congresul învăţătorilor din jud. Ilfov organizat la Bucureşti s-a mai vorbit despre selecţionarea personalului din învăţământ şi revalorizarea muncii intelectuale ”care este extrem de depreciată în raport cu munca fizică”.
Ca să vă faceţi o idee în legătură cu umilinţa financiară a învăţătorilor şi profesorilor din acea vreme, vă mai scriu că la data întrunirii congresului consemnată de ”Universul”, salariile învăţătorilor oscilau între 200-400 de lei lunar. Pentru comparaţie, o bonă străină era plătită cu 300 de lei lunar, un băiat de prăvălie câştiga 200 de lei lunar. Costul proprietăţilor din Capitală oscila, în zonele de periferie, între 80.000 şi 137.000 de lei, preţ de pornire (cartierele Banu Manta şi Calea Moşilor).
Abia sub dictatura regală a lui Carol al II-lea, învăţătorii, profesorii, funcţionarii, militarii vor dobândi un statut şi un salariu pe măsura muncii lor.
Vezi: Arhiva rubricii 100 de ani de școală națională de Mirela Nicolae
