Știri: Amfiteatrul VăraTIC rămâne deschis toată luna august 2020

27
„Pernuța somnoroasă”, Teatrul „Ion Creangă” din București
„Pernuța somnoroasă”, Teatrul „Ion Creangă” din București

Amfiteatrul VăraTIC rămâne deschis toată luna august, găzduind spectacole de teatru în aer liber pentru cei mai tineri spectatori din Capitală: copiii cu vârsta sub 6 ani.

Lansat la începutul lunii iulie, programul estival din Amfiteatrul VăraTIC prilejuiește întâlnirea cu titluri îndrăgite din programul Teatrului „Ion Creangă” din București. În fiecare weekend, de la orele 10.00 și 19.00, copiii și părinții sunt invitați să-și ocupe locurile pe pernuțele colorate și să urmărească spectacole inspirate din poveștile lui Ion Creangă (Punguța cu doi bani sau Prostia omenească) sau Antoine de Saint-Exupéry (De-a Micul Prinț), dar și spectacole inspirate din povești contemporane.

Printre spectacolele care pot fi urmărite în luna august se numără și titluri pentru copii cu vârsta sub 3 anio categorie de spectacole cu totul aparte creată de Teatrul „Ion Creangă”. Un prim contact cu lumea și emoția teatrului, acest tip de spectacol se bazează pe explorarea simțurilor și implicarea prin joacă, stimulând dezvoltarea emoțională și cognitivă a copiilor. O experiență inedită, aceste spectacole se pot vedea pe scena din amfiteatru:

  • sâmbătă, 1 august  ̶  Bună dimineața!, regia Ioana Petre;
  • sâmbătă, 8 august  ̶  Pernuța somnoroasă, regia Carmen Palcu și Voicu Hetel;
  • sâmbătă, 29 august  ̶  ÎmpreLună, regia Cristina Giurgea.

Amfiteatrul VăraTIC funcționează în grădina Casei Eliad (Bd. Mircea Vodă nr. 5 din Sectorul 3), într-un cadru pregătit cu respectarea măsurilor de siguranță dispuse de autorități pentru reglementarea evenimentelor culturale în aer liber, inclusiv organizarea triajului epidemiologic, reducerea numărului de locuri cu respectarea distanțării sociale, purtarea măștii de protecție.

Biletele sunt disponibile online, pe platforma Entertix sau Myticket și pot fi achiziționate în pachete de câte 2, 3, respectiv 4 bilete (pentru familii), pentru a permite menținerea unei distanțe de minimum 2 metri între fiecare familie sau grup de spectatori. Accesul se face cu respectarea Regulamentului elaborat în conformitate cu normele și măsurile aflate în vigoare în contextul pandemiei SARS-CoV-2. Nerespectarea regulamentului atrage după sine interzicerea accesului în spațiul Amfiteatrului.

 Mai multe informații sunt disponibile pe www.varatic.teatrulioncreanga.ro.

Organizator: Primăria Municipiului București prin Teatrul Ion Creangă;
Partener: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București;
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Radio Național FM, Societatea de Transport București STB, Agerpres, Jurnalul Național, Forbes Kids, Modern Dads, Pap Tot;
Un program recomandat de Radio Itsy Bitsy.

Comunicat al Teatrului „Ion Creangă” din București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.