Joi, 26 octombrie 2023, la ora 12.00, la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, Centrul Proiectului Erc Typarabic, Casa Academiei din București (Calea 13 Septembrie, nr. 13, mezanin) va avea loc lansarea volumului Divanul dreptăţii/Mağlisu l-‘adli de Tawfiq al-Hakim, ediţie bilingvă arabă-română. Tehnoredactarea textului arab, traducere în limba română, cuvânt-înainte și note: Maria Bobea; postfaţă: George Grigore Iaşi, Editura Ars Longa, „Colecţia Alif”
Cartea va fi prezentată de prof. univ. dr. George Grigore; Pușa Roth, scriitoare; conf. univ. dr. Laura Sitaru; Costin Tuchilă, critic literar.
Intrarea liberă.
„Divanul dreptății (Mağlisu l-‘adli), în traducerea din limba arabă a Mariei Bobea, este a doua piesă de teatru a lui Tawfiq al-Ḥakīm, care apare, la un interval destul de scurt, la Editura Ars Longa, în colecția Alif – consacrată traducerilor din literatura arabă modernă și contemporană.
Tawfiq al-Ḥakīm (1898–1987), adus în atenția publicului iubitor de teatru din România cu piesa Îl vreau pe acest bărbat, în traducerea pe care am semnat-o împreună cu Laura Sitaru, piesă de curând pusă în scenă la Iași, este autorul egiptean care domină literatura arabă, în secolul XX, printr-o creație de excepție, care a influențat și continuă să influențeze diversele curente literare arabe, în special, în domeniul dramaturgiei. De o vastă cultură, atât arabă, cât și occidentală, cu precădere franceză, prin studiile sale, al-Ḥakīm inaugurează în tânărul teatru arab noi tehnici de elaborare, de construire a conflictului, recurgând la surse de inspirație de o mare diversitate: de la celebra carte-tezaur O mie și una de nopți (Alfu laylatin wa laylatun) pe care se edifică piesa Șeherezada (Sahrazad), la Oamenii grotei (Ahlu l-kahfi) care pornește de la istoria celor șapte adormiți, menționată în Coran, oprindu-se, apoi, ca în piesa Isis, asupra unor legende ce vin peste veacuri tocmai din Egiptul antic cu bogatul său panteon, sau preluând teme din mitologia greacă, cum ar fi în piesa Pygmalion, temă, de altfel, pusă în valoare și în cultura occidentală.
În piesa Divanul dreptății (Mağlisu l-‘adli), al-Ḥakīm merge, de această dată, către inepuizabila sursă a patrimoniului folcloric, cu tema recurentă a autorității corupte a cărei victimă pică întotdeauna omul simplu. Deși are dreptate, autoritatea, aici cadiul, răstălmăcește faptele, dându-le o turnură care sfidează bunul simț, Așa cum, în ciuda evidențelor, acesta dă crezare pitarului, cu care era de altfel mână-n mână, precum că gâsca, tăiată și pusă-n tavă, adusă de un cetățean oarecare pentru a fi friptă în cuptorul din mahala, cuptorul pitarului, după obiceiul locului, a zburat. Stăpânul gâștei pierde așadar la judecată, pentru că, fiind invocată de către cadiu puterea divină care ar fi făcut gâsca să zboare, nu ar fi putut spune că acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece ar fi fost învinuit de blasfemie.” – George Grigore, Tawfiq al-Ḥakīm și inspirația folclorică, postfață.
