Teatrul Mic prezintă, în premieră pe țară, pe 22 și 23 octombrie 2022, ora 19.00, la Sala Atelier (Str. Constantin Mille 16), spectacolul Locotenentul din Inishmore de Martin McDonagh, regia Vlad Massaci și scenografia Ioana Pashca. Din distribuția noii producții fac parte actorii: Vitalie Bantaș, Andrei Brădean, Ionuț Vișan, Cezar Grumăzescu, Alina Rotaru, Silvana Mihai, Ovidiu Niculescu, Tudor Istodor şi Bogdan Talașman.
Locotenentul din Inishmore, considerat unul dintre cele mai de succes texte scrise de dramaturgul irlandez Martin McDonagh, a avut premiera în 2001, la Royal Shakespeare Company, Stratford upon Avon, iar în 2003 a câştigat Premiul Olivier la categoria „Cea mai bună comedie nouă”.
Piesa, deosebit de relevantă prin mesaj, în contextul social actual, tratează din perspectivă comică violența, lipsa de rațiune şi discernământ şi efectele produse de acestea. De asemenea, piesa se doreşte un comentariu grotesc şi ascuțit la „problema irlandeză” în care teroarea şi crima au loc frecvent.
În centrul acțiunii se află Padraic, un locotenent nebun din insula Inishmore, liderul unui grup scindat din Armata de Eliberare Națională a Irlandei, care porneşte o adevărată luptă de răzbunare pentru a afla cine este responsabil de moartea motanului Thomas Mâțâțelu, singura ființă pentru care a simțit vreodată afecțiune. Obsesia față de pisică şi comportamentul deviant reprezintă principalele surse de umor ale spectacolului.
„Locotenentul din Inishmore a lui Martin McDonagh e o comedie neagră. E atât de neagră încât rog sincer părinții să nu își aducă copiii la acest spectacol dacă nu au măcar 14 ani. Știu, unii copii sunt mai precoce, înțeleg mai repede convenția teatrală, înțeleg de la vârste mai fragede de atât, că ce văd nu e adevărat, că sângele e sirop, că nu moare nimeni iar cadavrele sunt butaforie. De aceea, citind aceste rânduri, un părinte poate hotârî dacă va ține cont de recomandarea teatrului sau nu. Dar rămâne întrebarea: «De ce montați, dom’le, prostiile astea violente, de le ziceți „comedie neagră?!» Iar răspunsul este: tocmai pentru a întelege că violența e cea mai extremă formă a prostiei. Iar dacă prostia mai îmbracă și forme ideologico-naționaliste, atunci violența coboară în stradă. Și atunci nimeni nu mai e în siguranță.”– Vlad Massaci.
Următoarele reprezentații sunt programate pe 10, 26 şi 27 noiembrie la Sala Atelier a Teatrului Mic.
Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul www.teatrulmic.ro, platforma bilet.roHYPERLINK „https://www.bilet.ro/eveniment/locotenentul-din-inishmore-10361-32167” și de la casele de bilete ale Teatrului MIC (Sala Atelier si Sala Studio).
Locotenentul din Inishmore de Martin McDonagh. Traducere de Bogdan Budeș
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Ioana Pashca
Video, regie montaj: Adrian Petrariu
Director de imagine: Doina Moraru
Mişcare scenică: Ştefan Lupu
Producător delegat: Alois Chiriță
Cu: Vitalie Bantaș, Andrei Brădean, Ionuț Vișan, Cezar Grumăzescu, Alina Rotaru, Silvana Mihai, Ovidiu Niculescu, Tudor Istodor, Bogdan Talașman.