Știri: „Porno – Povestea soției mele” de András Visky în premieră la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (16 septembrie 2020)

22
Sursa foto: Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
Sursa foto: Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

Cu ocazia premierei la Cluj a spectacolului Porno – Povestea soției mele de András Visky, regia Árpád Árkosi, dramaturgul și directorul artistic adjunct al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, András Visky a precizat că „textul este unul personal, poate cel mai personal. Piesa Porno – Povestea soției mele este o confesiune legată de pierderea celui de-al treilea copil care ar fi trebuit să se alăture familiei noastre. Se numește Porno pentru că este vorba de pornografia politică, despre noua ambiție a clasei politice, a celor care nu se mulțumesc cu voturile noastre, ci vor să ne controleze viața intimă, viața personală și tot ceea ce suntem noi. Piesa se bazează pe două povești adevărate pe care le-am transfigurat într-un spațiu poetic”.

De asemenea, regizorul spectacolului, Árpád Árkosi, consideră că sunt două momente care crează o acustică specială, piesa fiind absurd lirică. Absurditatea acestor două momente se leagă în mod special de viața mea personală pentru că tot ceea ce pun în scenă are legătură cu un anumit fel de criză. Acum ne aflăm în mijlocul unei crize speciale, una mondială, iar spectacolul l-am montat cu gândul la condiția omului într-un moment de criză existențială”.

Premiera producției Porno – Povestea soției mele de András Visky, regia Árpád Árkosi, va avea loc miercuri, 16 septembrie, ora 20.00, pe scena amplasată pe malul Someșului. Următoarele reprezentații sunt programate pe 17 septembrie, ora 20.00, pe malul Someșului și pe 21 septembrie, ora 20.00, în Sala Studio.

Spectacolul este realizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj în coproducție cu Teatrul de Cetate din Gyula. Premiera în Ungaria a avut loc pe 1 august 2020, în cadrul Săptămânii Teatrelor din Transilvania. De asemenea, spectacolul s-a jucat și în cadrul celei de-a XXXII-a ediții a Festivalului Teatrelor Maghiare de la Kisvárda, la care a obținut două importante premii: regizorul spectcolului, Árpád Árkosi, a primit Premiul pentru cea mai bună regie acordat de Ministerul Resurselor Umane, iar actrița Éva Imre a câștigat Premiul acordat de Primăria Orașului Kisvárda.

Din distribuție fac parte actorii: Éva Imre și Ferenc Sinkó, precum și András Visky. Regia este semnată de Árpád Árkosi, scenografia de Gyopár Bocskai, muzica este compusă de Tibor Cári, mișcarea scenică Ferenc Sinkó, asistent de regie Alpár Fogarasi.

Comunicat al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.