Știri: Punguţa plină cu voie bună și întâmplări hazlii de la Teatrul ”Gulliver” din Galați (9 februarie 2020)

54
Sursa foto: Teatrul ”Gulliver” din Galați
Sursa foto: Teatrul ”Gulliver” din Galați

La Teatrul ”Gulliver” din Galați, orice duminică începe cu zâmbete și voie bună. Iar săptămâna aceasta, am pregătit pentru tine o punguță plină cu voioșie și întâmplări hazlii: Punguța cu doi bani.

Astfel, duminică, 9 februarie 2020, de la ora 10.30, e timpul să cunoști un personaj năzdrăvan, dar isteţ şi curajos, ce trece printr-o multitudine de încercări complicate și peripeții hazlii, reușind, în cele din urmă, să aducă bogăție și bucurie stăpânului său.

Adaptarea în versuri de Aurelian Iorga, după Ion Creangă, prezintă cunoscuta poveste a cocoșului năzdrăvan într-un registru proaspăt și efervescent, încărcat de vervă și umor. Dinamica actorilor: Mihaela Lecca-Gorea, Nicole Lungu, Ion Tudorache şi Nicoleta Miru este întregită de temele muzicale antrenante, ce aparțin aceluiași Aurelian Iorga, cel care semnează, totodată, regia și scenografia producției de la Teatrul ”Gulliver”.

Parcursul narativ îl transformă pe micul protagonist al poveștii de la ”Gulliver” într-un adevărat model pentru spectatori, dovedind cum tenacitatea, curajul și perseverența, puse în slujba dreptății pot inversa, cu succes, orice raport de forțe inegale și condiții potrivnice. Astfel, cocoșelul cel năzdrăvan reușește să învingă toate încercările hapsânului boier și validează, în final, imaginea tradiţională a cocoşului – simbol al luminii şi oponent al forţelor nefaste.

Biletele pentru spectacol se pot achiziționa online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online. De asemenea, acestea se pot procura şi de la sediul teatrului, cu 45 de minute înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile. Preţul biletelor este de 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi.

Comunicat al Teatrului ”Gulliver” din Galați

Arhiva Teatrul Gulliver Galați

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.