Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, ora 13.00, Uniunea Democrată Turcă din România Sucursala Mangalia organizează, prin Comisia de Cultură, activitatea „Șezătoare literară: Poezii și povești de viață turcești”. Activitatea constă în prezentarea proiectului cultural cu titlul de mai sus, prezentarea în Power Point a unor versuri cu imagini reprezentative din lumea satului pe fond muzical tradițional turcesc, depănarea poveștilor și a amintirilor din viața de zi cu zi, lectura unor versuri din creațiile proprii ale membrilor Uniunii Democrate Turce din România etc.
Activitatea se va desfășura în foaierul Casei de Cultură din Mangalia. Participarea la eveniment se va face numai pe bază de invitație.
Șezătoare literară în stil oriental
Şezătoarea a constituit unul dintre obiceiurile străvechi, cu rol important în viaţa socială a satului turcesc. La şezătoare se lucra, se cântau cântece populare, în special mâni-uri (a se citi mani), ele fiind forma principală de comunicare, se spuneau basme și poveşti, se practicau unele jocuri sociale, adică se transmitea şi se prelua tradiţia populară. Semnificaţia socială a şezătorilor consta în faptul că ele contribuiau la menţinerea unei mentalităţi colective în comunitatea satului. Proiectul „Poezii și povești de viață turcești” vizează readucerea în actualitate, menținerea și continuarea semnificației acestor manifestări cu scopul de a transmite generațiilor următoare cultura în care s-au născut, de păstrare a identității etnice și de a lăsa mărturie urma pașilor turcilor de azi pe acest meleag dobrogean, românesc.
În cadrul acestei șezători, invitații vor avea prilejul de a pătrunde într-o atmosferă de basm, din ce în ce mai rară în zilele noastre, în lumea satului de odinioară și de a fi părtași la o manifestare culturală așa cum obișnuiau strămoșii lor. Participanții activi vor povesti secvențe din viața de zi cu zi, proprie și a comunității din care fac parte și din amintirile lor din copilărie sau din tinerețe, aspecte care vor fi consemnate ca mărturii pentru urmași. Membre ale comunității turcești și ale Uniunii Democrate Turce din România vor recita din creațiile lirice proprii și vor susține un recital de cântece din tradiția populară turcească.
Dialogurile muzicale sub formă de mâni vor fi deliciul acestei șezători. Mâni-ul este un gen de literatură populară anonimă care poate fi creată pe aproape orice subiect, în special de dragoste și constă, în mare parte, dintr-o strofă de patru versuri cu 7 silabe. Există și mâni-uri ale căror replici sunt cântate în modele de 4-5-8-10-14 silabe. Primele două versuri sunt linii pregătitoare. Nu există nici o legătură semantică cu ultimele două versuri. Sensul real este dat în ultimele două versuri. Astfel, tinerii vor avea, poate unicul prilej, de a descoperi tainele mâni-ului. Iată un exemplu de dialog muzical sub formă de mâni:
„Adile, ești fără leac,
Împrăștii perle și corali!
Lumea o mare de va deveni,
Inima mea, tu, unde vei fugi?
Îți spun: Agă, sunt fără leac,
Împrăștii perle și corali.
Lumea o mare de va deveni,
Voi fi o pasăre și voi fugi.”
(Traducere din limba turcă Urfet Șachir)
Coordonator proiect: prof. Urfet Șachir – președinta Comisiei de Cultură a Uniunii Democrate Turce din România Sucursala Mangalia