În perioada 7 iulie–30 iulie 2017 (pauză lunea), ora 17.15 la Théâtre du Chêne noir din Avignon, Franța, va avea loc spectacolul ”Migraaaants, ou On est trop nombreux sur ce putain de bateau” (”Migraaaanți sau Suntem prea mulți pe această nenorocită de barcă”). În acest spectacol dramaturgul şi regizorul îşi propun să oglindească situaţia dramatică în care s-au pomenit populaţiile dislocate de războiul din Siria, dar și odiseea migranţilor economici care caută o viaţă mai bună în Europa. Regizorul Sandu Grecu nu e la prima montare a unei piese semnate de Matei Vișniec, spectacolul său ”Angajare de clovn” fiind apreciat de reputatul dramaturg drept una dintre cele mai bune montări ale piesei sale.
Noua lucrare dramaturgică este axată, după cum ne mărturisește însuși Matei Vișniec, pe ceea ce ni se întâmplă, această ”invazie” a Europei. Într-o lume globalizată, noi toți suntem migranți, nicidecum imigranți. Or, un migrant este la el acasă pretutindeni, pe toată planeta. Într-o lume globalizată toți migrăm, toți suntem migranți, ne deplasăm, avem dreptul să mergem unde vrem și când vrem… În consecință migrantul nu mai cade sub incidența obligației de a respecta ceva, pentru că el se consideră cetățean al lumii.
Interpretează: Gérard Audax, Aurélie Audax, Mouloud Belaïdi, Anysia Deprele, Lucas Gentil, Li Wen Liang, Damien Rémy. Regia: Gérard Gelas. Durata spectacolului: 1h 30min.
”Du pain, plein les poches” (”Buzunarele pline de pâine”) se joacă tot din 7 iulie până în 30 iulie 2017, ora 20.00 ( cu pauză luni), la Théâtre Arto.
Durata: 55 minute. Textul e tradus din română de Virgil Tănase. Spectacolul prezintă două personaje, Domnul cu baston și Domnul cu pălărie, care se motivează atât reciproc, cât și pe spectatori, în recunoașterea faptului că majoritatea acțiunilor noastre sunt absurde, întrucât ele nu reușesc să tulbure inerția lucrurilor mai mult decât o face o pietricică aruncată în apa unei fântâni. Momente de insuportabilă repetabilitate a ființei. Alte momente însă când credința noastră și motorul care ne pune în mișcare sunt atât de puternice încât depășesc limitele cu care ne-am obișnuit și… această credință a schimbării în bine ajunge să fie dăruită spectatorului. Câte adevăruri despre om pot încăpea într-un buzunar de teatru?
Distribuția: Jean-Claude Bolle-Reddat şi Jacques Pabst. Regia: Floriane Durin. Companie: Bernard Lloret.
”Le silence du miroir, ou L’histoire de l’homme poubelle” (”Tăcerea oglinzii sau Istoria gunoierului”)
Din 7 până în 30 iulie 2017, ora 11.00 la Théâtre des Vents (pauză lunea)
Editions l’Harmattan. Durata : 60 minute.
Omul din cerc este cel care refuză contactul firesc, simplu cu ceilalţi; e cel pentru care empatia nu mai constituie o obişnuinţă, o necesitate, ci o sursă de spaimă: ”Dacă vreau să fiu singur, mă opresc, scot creta neagră din buzunar şi trag un cerc în jurul meu. În interiorul cercului mă simt la adăpost”. Cât de liniştitoare e însă această securitate aparentă? Căci nu agresiunea socială este problema, nu avem de a face cu vreun caz particular de agorafobie, ci cu o anxietate devenită boala vremii: individul nu se ascunde doar de celălalt, ci mai ales de sine însuşi: ”Cercul mă izolează perfect de lumea exterioară şi de mine însumi”, se entuziasmează el prosteşte. Ce mai rămâne din om, de vreme ce el fuge de realitate şi se ferește din calea propriilor problematizări, îşi refuză dilemele, îndoielile, refuză, de fapt, viaţa? Nimic altceva decât un ”sclav fericit”, un rob al unor inerţii pe care şi le-a creat şi în mediul cărora se simte, chipurile, confortabil. Numai că, aşa cum se petrece mai mereu, sistemul, odată creat, perfecţionat, capătă o crudă independenţă si-l transformă pe individ într-un simplu obiect: ”Se spune că toate cercurile ascund, totuşi, o capcană. Se spune că uneori omul intră în cerc şi că nu mai poate ieşi. Se vorbeşte chiar despre oameni care, în pofida voinţei lor, au rămas blocaţi în cercuri. Se mai vehiculează ideea că oamenii care trăiesc în cercul lor de zece sau de douăzeci de ani sunt, în realitate, prizonieri ai cercului”. Acest prim calup monologic, şi toate celelalte asemenea lui, pot constitui, la nevoie, miezul unei piese aparte. Pe vremuri, probabil Vişniec le-ar fi dezvoltat; acum i se pare îndeajuns să tragă semnalul de alarmă.
Distribuția: Bruno Abadie. Regia: Bruno Abadie.
”La mémoire des serpillères” (”Memoria mopului”)
Se joacă între 8 iulie și 30 iulie 2017, ora 18.05 (pauză lunea), la l’Espace Roseau – Salle Jacques Brel. Durata: 80 minute. Companie: Teatrul de Stat din Constanța.
Poate cea mai ancorată în realitate dintre piesele scrise de Matei Vişniec având în același timp şi un pilon în fantastic. Ne aflăm într-un spaţiu care a declanşat un război fratricid de care presa nu se interesează! Dorinţa de a fi mereu în actualitate se loveşte de interesul presei, din ce în ce mai acut în ultimul timp, de a ”lovi” sensibilitatea telespectatorului cu elementul cel mai tăios mai spectaculos posibil. Fuga după audienţă, după banii din publicitate duc, inevitabil, la conflicte de interes financiar, la crearea de informaţie la comandă, de false piste, iluzorii aspecte sunt exacerbate cu scopul obţinerii senzaţionalului. Şi peste tot acest amalgam apare un fenomen, ce ţine mai degrabă de fabulos, care deturnează complet atenţia presei: coabitarea omului cu şobolanul! Amestecul de real şi fantastic, atât de drag autorului, îşi găseşte în acest text expresia cea mai puternică. Nu întămplator autorul mărturiseşte că este piesa de care se simte cel mai ataşat şi că subiectul îl macină de mult timp.
Distribuție: Iulian Enache, Remus Arhip, Maria Lupu, Marian Adochiței, Mihai Vasilescu, Andrei Cantaragiu, Adrian Dumitrescu, Mirela Pană, Giorgiana Mazilescu, Ana-Maria Ştefan Regie: Radu Dinulescu. Scenografie: Sanda Mitache. Muzică: Mihnea Brumariu. Lumină şi video: Alexandru Bibere. Sunet: Tache Toma.
Evenimente recomandate de Institutul Cultural Român de la Paris.
