Știri: Vernisajul expoziţiei Costin Neamţu, „Omul poveste, pictorul în poveste” (19 aprilie 2024, Suceava)

27
afis-expo-Costin-Neamtu-2024-final

Vineri, 19 aprilie 2024, de la ora 13.00, la Muzeul Naţional al Bucovinei, Galeria cu bolţi de la Muzeul de Istorie va avea loc vernisajul expoziţiei Costin Neamţu, Omul poveste, pictorul în poveste.

Expoziţia va fi prezentată de scriitorul Grigore Ilisei şi curatoriată de lector univ. dr. Lisandru Neamţu, de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Expoziția va putea fivizitată până la data de 26 mai 2024.

Costin Neamţu, născut în 1939 la Corni, în judeţul Suceava, este unul dintre reperele artelor plastice sucevene şi, în acelaşi timp, al celor româneşti. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti ca şef al promoţiei 1967, Costin Neamţu a urmat până la pensionare o carieră didactică.

Lucrările sale, pendulând între figurativ şi abstract, în acrilic, ulei, pastel sau colaj, trec de la elemente tradiţionale la unele moderne, îmbinând, de multe ori, natura statică cu mişcarea. Maria Magdalena Crişan spunea în albumul Costin Neamţu din 2012: „Costin Neamţu organizează imaginea realului, crează accente ce pun în valoare un potenţial expresiv, un sistem de semne pasibil de a fi amplasamente în mediul ambiant, prin care forma şi culoarea pot să definească perspectiva vizuală asupra unui spaţiu, să creeze puncte de interes. Intensitatea cu care el trăieşte acest proiect personal este cuceritoare. Construieşte permanent, imaginează raporturi de forme, de structuri cromatice, foloseşte diverse tipuri de materialităţi, visează la mari proiecte de artă monumentală.”

Artist prolific, Costin Neamţu a expus în aproape toate oraşele mari ale României şi, de asemenea, şi în străinătate, la Moscova, Berlin, Helsinki, Viena, Salzburg, Saint Quentin, Soissons, Seul, Lefkada, Beirut, Chişinău, Sankt Petersburg, Torino, Nowy Sacz, Madrid etc. În 1980 obţine premiul „Voroneţiana” de la Suceava pentru ca apoi să fie onorat cu numeroase alte recunoaşteri ale valorii sale.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.